La papa Francisc, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
13 mai 2023 – Vatican News. Papa Francisc l-a primit în audiență în cursul serii de sâmbătă, 13 mai a.c., pe președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, care era însoțit de o delegație de stat. Întrevederea s-a desfășurat în Sala mică a Aulei Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului.
”Întâlnirea dintre Suveranul Pontif și președintele Ucrainei”, a scris directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-o notă pentru jurnaliști transmisă pe rețelele de socializare, ”a avut o durată de aproximativ 40 de minute. Pe agenda colocviului s-au aflat diverse problematici referitoare la situația umanitară și politică a Ucrainei provocată de războiul în curs de desfășurare. Papa Francisc a dat asigurarea rugăciunilor sale constante, după cum dau mărturie numeroasele sale apeluri publice și rugăciunile pentru pace, înălțate fără încetare către Domnul încă din luna februarie a anului trecut. Atât Suveranul Pontif cât și președintele Ucrainei au convenit asupra necesității de a continua eforturile umanitare de sprijinire a populației. Papa a evidențiat necesitatea urgentă a «gesturilor de omenie» față de persoanele mai fragile, victime inocente ale războiului”, spune la încheierea mesajului publicat pe platformele social de Matteo Bruni.
La tradiționalul schimb de daruri, papa Francisc - potrivit Sălii de presă a Sfântului Scaun - a oferit președintelui ucrainean o operă în bronz reprezentând o ramură de măslin, simbol al păcii. De asemenea, Mesajul pentru Ziua mondială a păcii din 2023, Documentul despre fraternitatea umană, cartea despre ”Statio Orbis” din 27 martie 2020 (editura LEV) și volumul ”O enciclică despre pace în Ucraina”. La rândul său, președintele Zelensky i-a oferit papei Francisc o operă de artă realizată cu o placă antiglonț și o pictură intitulată ”Pierdere” despre uciderea copiilor în timpul actualului conflict.
După întrevederea cu papa Francisc, președintele Volodymyr Zelensky a avut, de asemenea, un colocviu cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, responsabil în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun pentru secția Raporturilor cu statele și cu organizațiile internaționale. Un comunicat al Sălii de presă a Sfântului Scaun informează că ”în cadrul colocviilor cordiale cu monseniorul Gallagher, s-a făcut referire mai întâi de toate la actualul război din Ucraina și la urgențele legate de acesta, în special la cele de natură umanitară, precum și la necesitatea de a continua eforturile pentru a se ajunge la pace. Ocazia a fost prielnică pentru a aborda, de asemenea, unele chestiuni bilaterale, care privesc mai presus de toate viața Bisericii catolice din această țară”.
De adăugat că o întrevedere a liderului ucrainean cu cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin nu a fost posibilă în această zi pentru că prelatul a fost delegat de papa Francisc să prezideze celebrările liturgice din 13 mai a.c. de la Fatima, în Portugalia, cu mult înainte de oficializarea vizitei lui Zelensky în Cetatea Vaticanului.
Președintele ucrainean s-a aflat sâmbătă la Roma pentru o serie de întrevederi cu omologul său italian, Sergio Mattarella, și cu președinta Consiliului de miniștri al Italiei, Giorgia Meloni.