Papa Francisc și patriarhul Tawadros au avut o Rugăciune comună
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
11 mai 2023 – Vatican News. Papa Francisc și patriarhul Tawadros al II-lea al Bisericii ortodoxe copte au avut astăzi o amplă întâlnire fraternă în Cetatea Vaticanului. După colocviul privat și prezentarea respectivelor delegații, papa și patriarhul au prezentat un discurs. La încheierea tradiționalului schimb de daruri, cele două delegații au mers în Capela ”Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic pentru o Rugăciune comună.
21 de martiri copți, înscriși în Martirologiul Roman
”Nu am cuvinte prin care să-mi exprim gratitudinea pentru darul prețios al unei relicve a martirilor copți uciși în Libia pe 15 februarie 2015”, a spus papa Francisc în discursul adresat papei Tawadros al II-lea și delegației Bisericii copto-ortodoxe. ”Acești martiri”, a reluat Sfântul Părinte, ”au fost botezați nu doar în apă și în Duh, dar și în sânge, un sânge care este sămânță de unitate pentru toți cei care îl urmează pe Cristos. Sunt bucuros să anunț astăzi că, având consimțământul Sanctității Voastre, cei 21 de martiri vor fi înscriși în Martirologiul Roman ca semn al comuniunii spirituale care unește cele două Biserici ale noastre”.
”Fie ca rugăciunea martirilor copți, împreună cu rugăciunea Născătoarei de Dumnezeu”, a adăugat papa Francisc, ”să facă să crească în continuare prietenia Bisericilor noastre până în ziua binecuvântată în care vom putea să celebrăm împreună la același altar și să ne împărtășim din același Trup și Sânge al Mântuitorului pentru ca lumea să creadă (In 17,21)!”.
Pași concreți pe calea apropierii
”Pe drumul ecumenic”, a mai subliniat în discursul său papa Francisc, ”este important a privi mereu înainte. Cultivând în inimă o sfântă nerăbdare și o dorință arzătoare de unitate, trebuie să fim, asemenea apostolului Paul, îndreptați către viitor (cf. Fil 3,13) și să ne întrebăm în continuu Quanta est nobis via? – Câtă cale mai rămâne de făcut? Cu toate acestea, este necesar a ne aduce aminte, mai ales în momentele de descurajare, pentru a ne bucura de drumul deja parcurs și a ne alimenta din fervoarea pionierilor care ne-au precedat. A privi înainte și a ne aduce aminte, așadar, însă chiar mai necesar este a privi în sus, ca să-i mulțumim Domnului pentru pașii făcuți și ca să-L rugăm cu stăruință să ne dăruiască mult dorita unitate”.
Memorie și speranță
Sfântul Părinte a amintit, în acest sens, întâlnirea de acum cincizeci de ani dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Shenouda al III-lea (9-13 mai 1973), care au lăsat posterității ”o memorabilă Declarație cristologică comună”. Un alt pas important a fost înființarea Comisiei mixte internaționale între Biserica catolică și Biserica ortodoxă coptă, care a adoptat în 1979 ”Principiile de călăuzire a căutării unității” între cele două Biserici, semnate de Ioan Paul al II-lea și Shenouda al III-lea. ”Unitatea pe care ne-o imaginăm”, se spune în acest document, ”nu înseamnă absorbția unuia din partea celuilalt sau dominația unui asupra celuilalt. Ea este în serviciul fiecăruia pentru a-l ajuta să trăiască mai bine darurile specifice pe care le-a primit de la Duhul lui Dumnezeu”. Comisia mixtă internațională menționată mai sus a deschis, apoi, calea unui ”fecund dialog teologic” între Biserica catolică și întreaga familie a Bisericilor ortodoxe răsăritene, a cărei primă reuniune s-a desfășurat la Cairo în 2004 sub președinția patriarhului Shenouda. Noua atmosferă de dialog a generat, de asemenea, o atenție mai mare acordată Bisericii catolice copte, concretizată în includerea acesteia în Consiliul național al Bisericilor creștine din Egipt. În orizontul apropierii reciproce, Sfântul Părinte a amintit, în fine, vizita pe care papa Tawadros al II-lea i-a făcut-o în 2013, când a propus ca pe 10 mai să se marcheze anual ”Ziua prieteniei dintre copți și catolici”.