Papa în Mongolia, pentru că în Biserică numerele nu contează
ANDREA TORNIELLI
Vatican News - 28 august 2023. «Papa Francisc se pregătește să plece în Mongolia, o vizită pe care o "dorea de mult" și care se afla deja în planurile nerealizate ale sfântului Ioan Paul al II-lea, după ce prezența misionarilor, la începutul anilor '90, a dus la renașterea unei comunități creștine. Ceea ce va primi îmbrățișarea Succesorului lui Petru în inima Asiei este o Biserică "mică din punct de vedere numeric, dar vie în credință și mare în caritate". Papa Francisc îi va întâlni nu doar pe cei 1.500 de catolici din țară, ci și tot poporul "nobil" și "înțelept" cu marea sa tradiție budistă.
De ce merge Papa în Mongolia? De ce dedică cinci zile din agenda sa (două zile de călătorie plus trei de ședere) pentru a vizita un grup atât de mic de catolici? Are oare legătură cu "geopolitica", având în vedere că este vorba despre o călătorie într-o țară care se învecinează cu Federația Rusă și cu Republica Populară Chineză? De fapt, motivația pelerinajului la periferia Asiei nu are implicații "geopolitice" și cu siguranță nu este un apanaj al pontificatului lui Jorge Mario Bergoglio.
Luni, 30 noiembrie 1970, sfântul Paul al VI-lea a făcut o lungă călătorie în Samoa, o insulă mică situată în Oceanul Pacific. În timpul celebrării Sfintei Liturghii în mica localitate Leulumoega Tuai, pe coasta de nord-vest a insulei Upolu, papa Montini a lăsat deoparte maiestuosul "noi" folosit atunci de pontifi și a spus: "Nu plăcerea de a călători și nici vreun interes m-a adus la voi: am venit pentru că suntem cu toții frați, sau mai bine zis pentru că sunteți fiii și fiicele mele, și este drept ca, în calitate de tată de familie, al acestei familii care este Biserica Catolică, să arăt fiecăruia că are dreptul la aceeași afecțiune. Știți ce înseamnă Biserica Catolică? Înseamnă că ea este făcută pentru întregul univers, că este făcută pentru toată lumea, că nu este străină nicăieri: fiecare om, indiferent de națiune, rasă, vârstă sau educație, își găsește locul în ea'.
Biserica, un loc pentru toată lumea. Biserica, unde prioritatea nu este numărul și unde nimeni nu este străin, indiferent de limba, cultura, poporul sau națiunea din care face parte. Este Biserica 'para todos', pentru toți, despre care a vorbit papa Francisc la Lisabona. La mai puțin de o lună de la Ziua Mondială a Tinerilor, episcopul Romei este din nou în călătorie, spunându-le "fraților și surorilor sale din Mongolia" că este "fericit să călătorească pentru a fi printre voi ca un frate al tuturor".»