Meditația papei Francisc prezentată cu ocazia ”Scrisorii către Poporul lui Dumnezeu”

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
26 octombrie 2023 – Vatican News. La congregația generală de miercuri, 25 octombrie a.c., a actualei adunări sinodale – la care a fost adoptată Scrisoarea către Poporul lui Dumnezeu – papa Francisc a prezentat, în spaniolă, o amplă meditație despre natura și credința Bisericii.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, meditația Sfântului Părinte.

Papa Francisc

Discurs la a XVIII-a congregație generală a primei sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări generale a Sinodului episcopilor

Îmi place să mă gândesc la Biserică ca la poporul credincios al lui Dumnezeu, sfânt și păcătos, un popor chemat și convocat cu vigoarea Fericirilor și a capitolului 25 din Evanghelia după Sfântul Matei. Isus, pentru Biserica sa, nu a adoptat niciuna dintre schemele politice ale timpului său: nici farisei, nici saducei, nici esenieni, nici zeloți. Nicio "corporație închisă". El a preluat doar tradiția lui Israel: "Voi veți fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru".

Îmi place să mă gândesc la Biserică ca la acest popor simplu și umil care umblă în prezența Domnului, poporul credincios al lui Dumnezeu. Acesta este sensul religios al poporului nostru credincios. Și spun popor credincios pentru a nu cădea în numeroasele abordări și scheme ideologice prin care este "redusă" realitatea poporului lui Dumnezeu. Pur și simplu popor credincios, sau chiar 'poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu' pe cale, sfânt și păcătos. Aceasta este Biserica.

Una dintre caracteristicile acestui popor credincios este infailibilitatea sa; da, este infailibil în credință. (In credendo falli nequit, spune Lumen Gentium 9) Infallibilitas in credendo. Și explic aceasta în felul următor: când vrei să știi ce crede Sfânta Mamă Biserică, te duci la Magisteriu, pentru că el este cel care este însărcinat să te învețe, dar când vrei să știi cum crede Biserica, te duci la poporul credincios.

Îmi vine în minte o imagine: poporul credincios adunat la intrarea în catedrala din Efes. Istoria (sau legenda) spune că poporul stătea de o parte și de alta a drumului spre catedrală în timp ce episcopii intrau în procesiune, iar poporul repeta în cor "Maica lui Dumnezeu", cerând ierarhiei să declare dogmă acel adevăr pe care îl deținea deja ca popor al lui Dumnezeu. (Unii spun că aveau bastoane în mâini și le arătau episcopilor). Nu știu dacă aceasta este istorie sau legendă, dar imaginea este valabilă.

Poporul credincios, poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu, are un suflet și pentru că putem vorbi de sufletul unui popor putem vorbi de o hermeneutică, de un mod de a vedea realitatea, de o conștiință. Poporul nostru credincios are o conștiință a demnității sale, își botează copiii, își îngroapă morții.

Membrii ierarhiei provin din acest popor și au primit credința de la acest popor, în general de la mamele și bunicile lor. "Mama și bunica ta", îi spune Paul lui Timotei, o credință transmisă în dialect feminin, ca mama Macabeilor care vorbea "în dialect" copiilor ei. Și aici îmi place să subliniez că în poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu credința se transmite în dialect și, în general, în dialect feminin. Și asta nu doar pentru că Biserica este mamă și pentru că femeile sunt cele care o reflectă cel mai bine (Biserica este femeie), ci pentru că femeile sunt cele care știu să aștepte, care știu să descopere resursele Bisericii, ale poporului credincios, care merg dincolo de limită, poate cu teamă, dar cu curaj, și în clar-obscurul unei zile care începe se apropie de un mormânt cu intuiția (care încă nu este speranță) că acolo poate fi ceva viu.

Femeia poporului sfânt și credincios al lui Dumnezeu este o oglindire a Bisericii. Biserica este feminină, este mireasă, este mamă.

Când slujitorii merg prea departe în slujirea lor și maltratează poporul lui Dumnezeu, ei desfigurează fața Bisericii cu atitudini machiste și dictatoriale. E îndeajuns să vă amintiți de discursul sorei Liliana Franco. Este dureros să găsești în unele birouri parohiale "lista de prețuri" a serviciilor sacramentale ca la  supermarket. Ori Biserica este poporul credincios al lui Dumnezeu pe cale, sfânt și păcătos, ori ajunge să fie o firmă de diverse servicii. Iar atunci când lucrătorii pastorali iau această a doua cale, Biserica devine supermarketul mântuirii, iar preoții, simpli angajați ai unei corporații multinaționale. Acesta este marele eșec la care ne conduce clericalismul. Și aceasta, cu multă tristețe și scandal: este suficient să mergem la croitoriile ecleziastice din Roma pentru a vedea scandalul tinerilor preoți care probează sutane și pălării ori albe și cote cu dantelă.

Clericalismul este un bici, un flagel, o formă de mundanitate care murdărește și ruinează fața miresei Domnului; el înrobește poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu.

Iar poporul lui Dumnezeu, poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu, merge înainte cu răbdare și umilință, suportând risipa, relele tratamente, excluderile din partea clericalismului instituționalizat. Și cu câtă normalitate vorbim despre "prinții Bisericii" sau despre promovările episcopale ca despre promovări în carieră! Ororile lumii, mundanitatea care maltratează poporul sfânt și credincios al lui Dumnezeu.