Mica lumină a sinodului în ceasul întunecat al lumii

Cetatea Vaticanului - Andrea Tornielli
Vatican News - 30 octombrie 2023. «Într-o lume în flăcări, aflată în pragul abisului unui nou conflict mondial; într-o lume marcată de incapacitatea de a asculta și de ura care alimentează războaiele și violența reflectată și pe continentul digital, faptul că patru sute de persoane s-au adunat timp de o lună departe de casă pentru a se ruga, pentru a se asculta, pentru a discuta este cu siguranță o noutate. Biserica sinodală asupra căreia papa Francisc insistă astăzi reprezintă o mică sămânță de speranță: este încă posibil dialogul, acceptarea reciprocă, renunțarea la proeminența propriului ego pentru a depăși polarizările în vederea ajungerii la un consens larg împărtășit. Trăim într-o perioadă întunecată, o perioadă în care războaiele și terorismul, care masacrează civili și măcelăresc copii, se întrețin cu forța violenței verbale și a gândirii unice.

O oră întunecată în care chiar și cuvintele "pace", "dialog", "negociere" și "încetarea focului" au devenit de nepronunțat. O oră întunecată, marcată de lipsa de curaj, de previziune și de creativitate diplomatică la toate nivelurile, începând cu guvernele și clasele conducătoare. Avem cu adevărat nevoie să ne agățăm de rugăciune. Avem cu adevărat nevoie de o voce profetică capabilă să se ridice, să se înalțe deasupra intereselor, ideologiilor și partizanatului, care trebuie susținută și urmată: cea a episcopului de Roma. Într-o lume în flăcări, sinodul care a avut loc în luna octombrie reprezintă o mică sămânță care, sperăm, va fi plină de efecte pentru viitorul Bisericii și al întregii umanități.

Privind la Biserică și la misiunea sa, dacă analizăm documentul de sinteză al acestei prime sesiuni a unicului sinod care va avea epilogul peste un an - un text votat cu un procent foarte mare de consens - descoperim destul de multe noutăți. În primul rând, o nouă conștientizare a necesității de a aplica învățăturile ultimului conciliu, în ceea ce privește unica chemare care ne implică pe toți în calitate de botezați. În fiecare pagină a Evangheliei, Isus, care i-a apropiat pe toți și a vorbit cu toți, este contrastat și combătut de caste. Clerici ai vremii, obișnuiți să pună sarcini grele pe umerii altora, cărturarii, învățătorii legii, experții în ale doctrinei.

Este nevoie să privim la Nazarinean pentru a recupera în Biserică, la toate nivelurile, de la Curia Romană până la cele mai mici parohii, conștiința că orice slujire este slujire și nu putere, și că se "slujește" cu adevărat dacă oamenii sunt aduși împreună, dacă sunt conduși la unitate, dacă îi face coresponsabili, dacă se creează fraternitate și se dă mărturie despre milostivirea lui Dumnezeu, și nu dacă se creează distanțe între ei, nu dacă se înrădăcinează privilegii, nu dacă se trasează linii de separare între cei care sunt hirotoniți și cei care nu sunt, nu dacă îi consideră (poate mai mult prin fapte decât prin cuvinte) pe laici ca fiind o persoană botezată de mâna a doua. În același timp, este de asemenea necesar să se evite, din partea celor botezați care nu sunt chemați la vocația preoției, ci la alte forme de mărturie și slujire în unica preoție baptismală, riscul de a dori să se clericalizeze și să se lase clericalizați, pentru a merge dincolo de micile caste ale "laicilor angajați". Sinodul despre sinodalitate va fi o sămânță de speranță dacă timpul de har trăit de bărbații (majoritatea, și în majoritate episcopi) și de femeile adunate la Roma va fi mărturisit ca o metodă care trebuie aplicată cu răbdare în orice expresie a vieții comunităților creștine. Nu va fi o sămânță de speranță dacă va fi redusă la o realizare birocratică, poate prin introducerea în blenderul limbajului așa-supranumit "ecclesialese" și în limbajul autoreferențial un amestec de vechi categorii clericale. Cele ale unei Biserici care își dă cu părerea despre aplicarea Conciliului, dar care apoi acționează cu categorii preconciliare prin practici consacrate, episcopii și preoții hotărând, iar ceilalți botezați trebuind să se limiteze la punerea în practică a deciziilor lor.

Raportul de sinteză care tocmai a fost publicat vorbește despre nevoia comună de a acorda mai mult spațiu femeilor, geniului feminin, principiului marian atât de important în Biserică. Și aici ar fi suficient să avem curajul de a privi mai mult spre Evanghelie și de a ne încrede mai mult în Isus. Sub cruce, când apostolii și discipolii (cu excepția lui Ioan) au fugit, se aflau femei. În timp ce El murea, ele au rămas. Și tocmai intuiției și curajului lor de a părăsi cenaclul le datorăm primul anunț al învierii. La mormântul gol au fost mai întâi femeile, nu bărbații, nu apostolii speriați care rămăseseră închiși în casele lor. Primul anunț al celei mai șocante noutăți din istoria omenirii - aceea a lui Dumnezeu care devine om, moare pentru noi și apoi învie făcându-ne parte din acest destin - a fost făcut de femei, nu de bărbați. Ele sunt martorele a ceea ce au văzut, mormântul gol, ele sunt primele care spun că Isus este viu. Ele țin prima omilie despre kerygma, despre elementele esențiale ale credinței noastre, apostolilor și discipolilor încă îngroziți de ceea ce s-a întâmplat în Vinerea Mare.

Ar fi suficient să pornim de aici pentru a ne face pe toți conștienți de faptul că femeile trebuie să fie mult mai valorizate la toate nivelurile în Biserică, depășind flagelul clericalismului, o boală din păcate încă adânc înrădăcinată și denunțată în mod repetat.

Este nevoie de o Biserică capabilă să privească astfel, cu aceeași privire a lui Isus, pe fiecare femeie și pe fiecare bărbat, cu propria situație nefericită, cu propriul păcat, pentru a-i face să se simtă bineveniți și a-i însoți cu răbdare și bunătate, având încredere în lucrarea și acțiunea harului - potrivit timpilor și modalităților lui Dumnezeu - în inimile oamenilor și în istoriile lor de viață.

În fine, cum să nu menționăm, în trecere, punctele în care sinteza sinodală cere revizuirea dreptului canonic, urmarea cu mai multă convingere și concretețe a căii ecumenismului și folosirea mai intensă a structurilor sinodale existente. Și, de asemenea, urmarea căii indicată în zadar de sfântul Ioan Paul al II-lea încă din 1995, cu privire la ministerul Papei, acela "de a găsi o formă de exercitare a primatului care, fără a renunța în niciun fel la natura esențială a misiunii sale, să fie deschisă la o situație nouă" (Ut unum sint). »

(traducere de lucru)