Căutare

25 octombrie 2023. Sinodul Episcopilor din Vatican, cea de-a 18-a Congregație Generală 25 octombrie 2023. Sinodul Episcopilor din Vatican, cea de-a 18-a Congregație Generală   (Vatican Media)

Sinod. "Scrisoarea către poporul lui Dumnezeu": Biserica trebuie să asculte pe toată lumea

Textul integral al documentului adresat de adunarea sinodală întregii Biserici: Lumea în care trăim și pe care suntem chemați să o iubim și să o slujim chiar și în contradicțiile sale, necesită consolidarea sinergiilor în toate domeniile misiunii sale.

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș
Vatican News - 26 octombrie 2023. «Dragi surori, dragi frați, în timp ce lucrările primei sesiuni a celei de-a 16-a Adunări generale ordinare a Sinodului episcopilor se apropie de final, dorim, împreună cu voi toți, să mulțumim lui Dumnezeu pentru experiența frumoasă și bogată pe care tocmai am trăit-o. Am trăit acest timp binecuvântat în comuniune profundă cu voi toți. Am fost susținuți de rugăciunile voastre, purtând cu noi așteptările voastre, întrebările, dar și temerile voastre. Au trecut deja doi ani de când, la cererea papei Francisc, a început un lung proces de ascultare și de discernământ, deschis tuturor oamenilor lui Dumnezeu, fără a exclude pe nimeni, pentru a "merge împreună", sub călăuzirea Duhului Sfânt, discipoli misionari în urmarea lui Isus Cristos.

Sesiunea care ne-a reunit la Roma, la 30 septembrie, a fost un pas important în acest proces. În multe privințe, a fost o experiență fără precedent. Pentru prima dată, la invitația papei Francisc, bărbați și femei au fost chemați, în virtutea botezului lor, să stea la aceeași masă pentru a lua parte nu doar la discuțiile, ci și la votul acestei Adunări a Sinodului Episcopilor. Împreună, în complementaritatea vocațiilor, carismelor și slujirilor noastre, am ascultat intens Cuvântul lui Dumnezeu și experiența celorlalți. Folosind metoda conversației în Duhul Sfânt, am împărtășit cu smerenie valorile dar și limitele din comunităților noastre de pe toate continentele, încercând să discernem ceea ce Duhul Sfânt vrea să spună Bisericii de astăzi. Am experimentat astfel și importanța de a favoriza schimburile reciproce între tradiția latină și tradițiile Orientului creștin. Participarea delegaților fraterni din alte Biserici și comunități ecleziale a îmbogățit profund discuțiile noastre.

Adunarea noastră a avut loc în contextul unei lumi în criză, ale cărei răni și inegalități scandaloase au răsunat dureros în inimile noastre și au conferit dezbaterilor noastre o gravitate deosebită, cu atât mai mult cu cât unii dintre noi veneau din țări în care războiul face ravagii. Ne-am rugat pentru victimele violenței criminale, fără a-i uita pe toți cei pe care mizeria și corupția i-au aruncat pe căile periculoase ale migrației. Ne-am promis solidaritate și angajament alături de femeile și bărbații care, în orice parte a lumii, se implică în calitate de făuritori ai dreptății și ai păcii.

La invitația Sfântului Părinte, am acordat un spațiu important tăcerii, pentru a încuraja ascultarea respectuoasă și dorința de comuniune în Duhul Sfânt, între noi. În timpul veghii ecumenice de deschidere, am experimentat cum setea de unitate crește în contemplarea tăcută a lui Cristos răstignit. "Crucea este, de fapt, singura catedră a celui care, dându-și viața pentru mântuirea lumii, i-a încredințat pe ucenicii săi Tatălui, pentru ca "toți să fie una" (cf In 17,21). Uniți cu fermitate în speranța pe care ne-o dă învierea sa, i-am încredințat Casa noastră comună, unde răsună tot mai apăsat strigătul pământului și strigătul săracilor: "Laudate Deum!", a amintit papa Francisc chiar la începutul lucrărilor noastre.

Zi de zi, am simțit o chemare urgentă la convertire pastorală și misionară. Pentru că vocația Bisericii este aceea de a vesti Evanghelia, nu concentrându-se asupra ei însăși, ci punându-se în slujba iubirii infinite cu care Dumnezeu iubește lumea (cf. In 3,16). Întrebați ce așteaptă de la Biserică cu ocazia acestui Sinod, unii oameni fără adăpost care locuiesc în apropierea Pieței Sfântul Petru au răspuns: "Iubire!" Această iubire trebuie să rămână mereu inima arzătoare a Bisericii, iubirea trinitară și euharistică, așa cum a amintit papa când a evocat mesajul Sfintei Tereza a Pruncului Isus, la 15 octombrie, la jumătatea adunării noastre. Este "încrederea" cea care ne dă îndrăzneala și libertatea interioară pe care am experimentat-o, neezitând să ne exprimăm liber și cu umilință convergențele și diferențele noastre, dorințele și întrebările noastre.

Și acum? Sperăm că lunile care ne despart de cea de-a doua sesiune, din octombrie 2024, vor permite tuturor să participe în mod concret la dinamismul comuniunii misionare indicat de cuvântul "sinod". Nu este vorba de o ideologie, ci de o experiență înrădăcinată în Tradiția apostolică. Așa cum ne-a amintit Papa la începutul acestui proces: "Comuniunea și misiunea riscă să rămână termeni oarecum abstracți dacă nu cultivăm o practică eclezială care să exprime concretețea sinodalității (...), promovând implicarea reală a tuturor" (9 octombrie 2021). Provocările sunt multe și întrebările numeroase: raportul de sinteză al primei sesiuni va clarifica punctele de acord la care s-a ajuns, va evidenția întrebările deschise și va indica modul de continuare a lucrărilor.

Pentru a progresa în discernământul său, Biserica trebuie neapărat să asculte pe toată lumea, începând cu cei mai săraci. Acest lucru necesită din partea ei un parcurs de convertire, care este și un parcurs de laudă: "Te laud, Tată, Domnul cerului și al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de cei învățați și de cei înțelepți și le-ai descoperit celor mici" ( Lc 10,21)! Este vorba de a-i asculta pe cei care nu au dreptul să vorbească în societate sau care se simt excluși, chiar și din Biserică. Ascultarea oamenilor care sunt victime ale rasismului sub toate formele sale, în special, în unele regiuni; ascultarea popoarelor indigene ale căror culturi au fost batjocorite. Mai presus de toate, Biserica din zilele noastre are datoria de a-i asculta, într-un spirit de convertire, pe cei care au fost abuzați de unii membri ai clerului și de a se angaja în mod concret și structural pentru a se asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla.

De asemenea, Biserica trebuie să-i asculte pe laici, femei și bărbați, toți chemați la sfințenie în virtutea vocației lor baptismale: mărturia catiheților, care în multe situații sunt primii care vestesc Evanghelia; simplitatea și vivacitatea copiilor, entuziasmul tinerilor, întrebările și chemările lor; visele bătrânilor, înțelepciunea și memoria lor. Biserica trebuie să asculte familiile, preocupările lor educative, mărturia creștină pe care o oferă în lumea de astăzi. Ea trebuie să asculte vocile celor care doresc să se implice în slujirea laicilor sau în organismele participative de discernământ și de luare a deciziilor.

Biserica are nevoie, în mod special, pentru a progresa în discernământul sinodal, să adune și mai mult cuvintele și experiența slujitorilor hirotoniți: preoții, primii colaboratori ai episcopilor, a căror slujire sacramentală este indispensabilă pentru viața întregului corp ai slujitorilor; diaconii, care prin slujirea lor exprimă solicitudinea întregii Biserici în slujba celor mai vulnerabili. De asemenea, trebuie să se lase provocată de vocea profetică a vieții consacrate, o santinelă vigilentă a chemărilor Spiritului. Și trebuie, de asemenea, să fie atentă la cei care nu-i împărtășesc credința, dar caută adevărul, și în care Duhul Sfânt este prezent și activ, cel care dă "tuturor posibilitatea de a se asocia, în modul pe care Dumnezeu îl știe, cu misterul pascal"("Gaudium et spes", 22).

"Lumea în care trăim și pe care suntem chemați să o iubim și să o slujim chiar și în contradicțiile sale, cere Bisericii consolidarea sinergiilor în toate domeniile misiunii sale. Este tocmai calea sinodalității pe care Dumnezeu o așteaptă de la Biserica celui de-al treilea mileniu" (Papa Francisc, 17 octombrie 2015). Nu trebuie să ne fie teamă să răspundem la această chemare. Preacurata Fecioară Maria, prima aflată pe cale, ne însoțește în pelerinajul nostru. În bucurii și în suferințe, ea ni-l arată pe Fiul său și ne îndeamnă să ne încredem. El, Isus, este singura noastră speranță! »

Cetatea Vaticanului, 25 octombrie 2023

(traducere de lucru)

26 octombrie 2023, 10:39