Sămânța jertfei martirilor încolțește și dă roade; prin ei, Dumnezeu continuă să facă minuni
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 26 decembrie 2023. Papa Francisc a evidențiat astfel – la rugăciunea "Angelus", din Piața San Pietro, de marți, 26 decembrie 2023, în sărbătoarea sfântului Ștefan, primul martir – lupta pentru credință pe care mulți o duc în tăcere chiar și în prezent, după două mii de ani de la moartea sfântului Ștefan, primul martir.
Amintind că relatarea martiriului sfântului Ștefan se găsește în Cartea Faptele Apostolilor (cf. cap. 6-7), el fiind descris ca un om de bună reputație, care slujea la mese și făcea fapte de milostenie (cf. 6,3), pontiful a subliniat că "tocmai datorită acestei integrități generoase, nu poate să nu mărturisească ceea ce are mai de preț: mărturisirea credinței în Isus, fapt ce atrage mânia adversarilor săi, care îl ucid prin lapidare fără milă. Totul se întâmplă în fața unui tânăr, Saul, un zelos persecutor al creștinilor, care acționează ca "garant" al execuției (cf. 7,58) ".
Papa Francisc ne-a propus să reflectăm la această scenă: Saul și Ștefan, persecutorul și cel persecutat. "Între ei" – a spus – "pare să existe un zid impenetrabil, la fel de dur ca fundamentalismul tânărului fariseu și ca pietrele aruncate asupra celui condamnat la moarte. Și totuși, dincolo de aparențe, există ceva mai puternic care îi unește: prin mărturia lui Ștefan, de fapt, Domnul pregătește deja în inima lui Saul, fără ca acesta să știe, convertirea care îl va duce la a fi marele Apostol (n.n. Paul)". "Ștefan, slujirea sa, rugăciunea sa și credința pe care o proclamă, mai ales iertarea sa în pragul morții, nu sunt în zadar. Se spunea, în vremea persecuțiilor – și este just să o spunem și astăzi – sângele martirilor este sămânța creștinilor" – a continuat pontiful. "Ele par să sfârșească în neant, dar în realitate jertfa sa sădește o sămânță care, contrar pietrelor, se plantează, în mod ascuns, în pieptul celui mai mare rival al său.
Referindu-se la martirii din zilele noastre, Sfântul Părinte a spus că acești frați și surori "pot părea și ei niște eșecuri, dar astăzi vedem că nu este așa", adăugând: "Acum ca și atunci, de fapt, sămânța jertfelor lor, care părea să moară, încolțește și dă roade, pentru că Dumnezeu, prin ei, continuă să facă minuni (cf. Faptele Apostolilor 18,9-10), să schimbe inimile și să salveze oameni".
Îndemnându-ne să ne întrebăm dacă ne interesează și dacă ne rugăm pentru cei care, în diferite părți ale lumii, încă suferă și mor pentru credință, pontiful ne-a pus în fața unei alte întrebări: dacă încercăm să mărturisim Evanghelia cu consecvență, cu blândețe și cu încredere, și dacă avem credința că sămânța binelui va da roade, chiar dacă nu vedem rezultate imediate.
"Maria, regina martirilor, ajută-ne să dăm mărturie despre Isus" – a invocat papa Francisc la finalul rugăciunii antifonului marian "Angelus", din Piața San Pietro, de marți, 26 decembrie 2023, în sărbătoarea sfântului Ștefan, primul martir.
După rugăciunea "Angelus", papa Francisc a adresat din nou, tuturor, "urarea de pace și de bine care izvorăște din Nașterea Domnului". "Și profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care mi-au trimis mesaje cu urări de bine, de la Roma și din atâtea părți ale lumii. Vă mulțumesc, în special, pentru rugăciunile voastre! Și continuați să vă rugați pentru Papa! Este nevoie" – a mai spus pontiful.
Sfântul Părinte a asigurat totodată că, în spiritul mărturiei sfântului Ștefan este aproape de comunitățile creștine care suferă discriminări, îndemnându-le "să persevereze în caritate față de toți, luptând în mod pașnic pentru dreptate și libertate religioasă".
"Mijlocirii primului martir îi încredințez, de asemenea, invocarea păcii de către popoarele aflate în război. Mass-media ne arată ce produce războiul: am văzut Siria, vedem Gaza. Ne gândim la Ucraina atât de chinuită. Un pustiu al morții. Aceasta se dorește? Oamenii vor pace. Să ne rugăm pentru pace. Să facem eforturi pentru pace" – a subliniat pontiful.
În încheiere, a adresat salutul său romanilor și pelerinilor, familiilor, grupurilor parohiale, comunităților religioase, asociațiilor, adresându-le îndemnul să se oprească în fața marii Iesle din Piața Sfântul Petru, inspirată de cea pe care sfântul Francisc a făcut-o la Greccio, în urmă cu opt sute de ani. "Privind statuile, veți vedea pe chipurile și în atitudinile lor o trăsătură comună: uimirea. Veți vedea o uimire care devine adorație. Să ne lăsăm atinși de uimire în fața Nașterii Domnului. Vă doresc să păstrați în voi această atitudine: uimirea care devine adorație" – a îndemnat Sfântul Părinte.