Tradiționala întâlnire a papei cu membrii Curiei romane pentru urările de Crăciun
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
21 decembrie 2023 – Vatican News. ”Să fim o Biserică ce caută să interpreteze semnele istoriei cu lumina Evangheliei, căutând soluții care transmit iubirea Tatălui”. Papa Francisc a avut joi tradiționala întâlnire cu membrii Colegiului cardinalilor și responsabilii Curiei romane cu ocazia urărilor de Crăciun.
”Vă mulțumesc mult, mai presus de toate pentru activitatea voastră desfășurată în tăcere”, a spus papa la finalul unui amplu discurs în care a vorbit despre trei verbe: a asculta, a discerne și a merge, dând pentru fiecare dintre acestea un model de urmat: Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Ioan Botezătorul și Craii de la Răsărit. ”Domnul Isus, Cuvântul întrupat, să ne dăruiască harul bucuriei în serviciul umil și generos”, a mai spus papa Francisc, nu înainte de a adăuga: ”Vă urez o sărbătoare a Nașterii Domnului sfântă, vouă și celor dragi ai voștri, iar în fața Ieslei, faceți o rugăciune și pentru mine!”.
Cuvântul de salut, de la începutul audienței, a fost prezentat de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului cardinalilor, căruia papa Francisc i-a mulțumit pentru cuvintele sale, precum și pentru vigoarea unui nonagenar cu o energie atât de mare.
”Misterul Nașterii Domnului”, a afirmat papa Francisc, ”retrezește în inima noastră uimirea, un cuvânt-cheie, uimirea unei vești neașteptate: Dumnezeu vine, Dumnezeu este aici, în mijlocul nostru, iar lumina sa a sfâșiat pentru totdeauna întunericul lumii. Avem nevoie să ascultăm și să primim mereu această vestire, mai ales într-un timp încă marcat, cu tristețe, de violențele războiului, de riscurile epocale la care suntem expuși din cauza schimbărilor climatice, de sărăcie, suferință și foame – este foame în lume – și de alte răni care locuiesc în istoria noastră. E consolator să descoperim că chiar și în aceste locuri de durere, ca în toate spațiile umanității noastre fragile, Dumnezeu se face prezent în acest leagăn, ieslea pe care astăzi El o alege ca să se nască și să ducă la toți iubirea Tatălui. El face aceasta cu stilul lui Dumnezeu: apropiere, compasiune și blândețe”.
”Avem nevoie”, a reluat papa Francisc, ”să ascultăm vestea lui Dumnezeu care vine, să discernem semnele prezenței sale și să ne decidem pentru Cuvântul său mergând în urma Lui. A asculta, a discerne și a merge: trei verbe pentru itinerarul nostru de credință și pentru serviciul pe care îl desfășurăm aici, în Curie”. Papa a înmânat, în mod ideal aceste cuvinte, ilustrând pentru fiecare dintre ele exemplul unor personaje principale din jurul Nașterii Domnului: Sfânta Fecioară Maria, ca model de ascultare, Sfântul Ioan Botezătorul pentru discernământ și Craii de la Răsărit pentru a merge pe cale.
”Este nevoie, chiar și în Curie, să învățăm arta de a asculta”, a subliniat papa Francisc. ”Mai înainte de obligațiile noastre zilnice și de activitățile noastre, mai ales mai înainte de rolurile pe care le îndeplinim, e necesar să redescoperim valoarea relațiilor și să încercăm să le despuiem de formalism, să le însuflețim cu spiritul evanghelic, ascultându-ne, mai întâi de toate, unii pe alții. Cu inima și în genunchi. Să ne ascultăm mai mult, fără prejudecăți, cu deschidere și sinceritate, cu inima în genunchi. Să ne ascultăm, încercând să înțelegem bine ceea ce spune fratele, să captăm necesitățile lui, fără a judeca. (...) A asculta nu e totuna cu a auzi. Mergând pe străzile orașelor noastre, putem auzi multe voci și multe zgomote, dar cu toate acestea, în general, nu le ascultăm, nu le interiorizăm și nu rămân înăuntrul nostru. Una e a auzi pur și simplu și alta e a se dispune în ascultare, care înseamnă, de asemenea, a primi înăuntru”.
Ca și pentru discernământ, papa Francisc a spus că ”este nevoie de curaj pentru a merge, pentru merge dincolo. E o chestiune de iubire. E nevoie de curaj pentru a iubi. Amintesc cu plăcere reflecția unui preot zelos pe această temă, care ne poate ajuta și pe noi în activitatea curială. El spune că este nevoie de un mare efort pentru a reaprinde cărbunii sub cenușa Bisericii. Efortul, astăzi, este acela de a transmite pasiunea către cel care a pierdut-o deja de multă vreme. La șaizeci de ani după Conciliu, încă se dezbate despre despărțirea dintre progresiști și conservatori. Nu aceasta este diferența, adevărata și principala diferență este între cei care sunt îndrăgostiți și cei care s-au obișnuit. (...) Numai cel care iubește poate să meargă pe cale”.
”Vă mulțumesc pentru munca voastră și pentru dăruirea voastră. În munca noastră, să cultivăm ascultarea inimii, punându-ne astfel în serviciul Domnului învățând să ne primim unii pe alții, să ne ascultăm între noi, să ne exercităm în discernământ pentru a fi o Biserică ce caută să interpreteze semnele istoriei cu lumina Evangheliei, căutând soluții care transmit iubirea Tatălui. Și să rămânem uniți pe cale, cu umilință și uimire, pentru a nu cădea în prezumpția de a ne simți realizați și pentru ca să nu se stingă în noi dorul de Dumnezeu”.
Ca de obicei, papa a făcut cadou de Crăciun responsabililor Curiei romane trei cărți care poartă numele său. Una este intitulată ”Sfinți, nu mundani. Harul lui Dumnezeu ne salvează de corupția interioară”, a doua ”Crăciun. Omilii și discursuri alese” și, în fine, ”10 Crăciunuri împreună. Urările Curiei Romane 2013-2023”.