Căutare

Papa: Să păstrăm creația, să protejăm casa comună, să trăim în pace și să promovăm pacea

«Dragi frați și surori, vă salut cordial și îmi pare foarte rău că nu pot fi alături de voi. Îi încredințez cardinalului Parolin cuvintele pe care aș fi vrut să vi le adresez. Aș vrea să spun "mulțumesc": mulțumesc pentru că ați realizat, pentru prima dată, un pavilion religios în cadrul unui conferințe COP. Și vă mulțumesc pentru că acest lucru atestă voința de a lucra împreună.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 3 decembrie 2023. Astfel începe mesajul video al papei Francisc, rostit în limba spaniolă, transmis participanților la COP 28, anualul summit ONU dedicat climei, ajuns la cea de-a 28-a ediție, cu desfășurare la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, între 30 noiembrie și 12 decembrie.

Papa Francisc a evidențiat importanța păzirii creației, a protejării casei noastre comune, și importanța de a viețui în pace și de a promova pacea, spunând:
« Astăzi, lumea are nevoie de alianțe care nu sunt împotriva cuiva, ci în favoarea tuturor. Este urgent ca religiile, fără a cădea în capcana sincretismului, să dea un bun exemplu prin colaborare: nu pentru propriile interese sau pentru cele ale unei părți, ci pentru interesele lumii noastre. Printre acestea, cele mai importante, în zilele noastre, sunt pacea și clima.
Să dăm exemplu, în calitate de reprezentanți religioși, pentru a arăta că schimbarea este posibilă, pentru a fi mărturisitori ai unor stiluri de viață respectuoase și durabile și să cerem cu voce tare liderilor națiunilor să fie păstrată casa noastră comună. Cerem aceasta, în special, pentru cei mici și pentru cei săraci, ale căror rugăciuni ajung până la tronul Celui Preaînalt. Pentru viitorul lor și pentru viitorul tuturor, să păstrăm creația și să protejăm casa comună; să trăim în pace și să promovăm pacea! Vă mulțumesc.»

 

03 decembrie 2023, 09:25