Papa: Finalul anului 2023 cu mulțumire și speranță. 2024, anul rugăciunii cu Fecioara Maria

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
31 decembrie 2023 – Vatican News. În seara de 31 decembrie 2023, papa Francisc a prezidat, în bazilica Sfântul Petru, rugăciunea primelor vespere ale solemnității Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunea - la care au luat parte, ca de obicei, autoritățile civile ale orașului Roma și aproximativ 6.500 de romani și pelerini - s-a încheiat cu imnul ”Te Deum” ca mulțumire pentru anul care se încheie. După slujbă, potrivit uzanței, papa a mers în fața Ieslei Nativității din Piața Sfântul Petru unde s-a recules în rugăciune și a salutat miile de credincioși care au așteptat trecerea sa.

Luni, 1 ianuarie 2024, papa prezidează Sfânta Liturghie la ora Romei 10.00 în bazilica Sfântul Petru, iar la ora 12.00 conduce, de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic, rugăciunea ”Îngerul Domnului”. În prima zi a anului, Biserica marchează încheierea Octavei de Crăciun și celebrează solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. În aceeași zi, la inițiativa din 1968 a Sfântului Paul al VI-lea, Biserica marchează Ziua mondială a păcii. Ajunsă, așadar, la a 57-a ediție anuală, această Zi pastorală este însoțită prin tradiție de un mesaj special al papei, care în 2024 aduce în atenție conexiunea dintre Inteligența Artificială, edificarea păcii și viitorul noilor generații.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, predica papei Francisc de la rugăciunea vesperelor din 31 decembrie 2023, în bazilica Sfântul Petru:

«Credința ne permite să trăim acest ceas într-un mod diferit față de o mentalitate lumească. Credința în Isus Cristos, Dumnezeu întrupat, născut din Fecioara Maria, oferă un nou mod de a simți timpul și viața. L-aș rezuma în două cuvinte: recunoștință și speranță.

Unii ar putea spune: "Dar nu face la fel toată lumea în această ultimă seară a anului? Toată lumea mulțumește, toată lumea speră, fie că sunt sau nu credincioși". Poate părea așa, și ce bine ar fi să fie așa! Dar, în realitate, recunoștința și speranța lumească sunt aparente; le lipsește dimensiunea esențială care este relația cu Celălalt și cu ceilalți, cu Dumnezeu și cu frații. Ele sunt îndreptate spre sine, la interesele proprii, și astfel au o respirație scurtă, nu merg dincolo de satisfacție și optimism.

În schimb, la această slujbă se respiră o atmosferă cu totul diferită: cea de laudă, de admirație, de recunoștință. Și acest lucru se întâmplă nu datorită măreției bazilicii, nu datorită luminilor și cântărilor - acestea sunt mai degrabă o consecință - ci datorită Misterului pe care antifonul primului psalm l-a exprimat astfel: "Minunat schimb! Creatorul a luat un suflet și un trup, s-a născut dintr-o fecioară; [...] ne dăruiește divinitatea sa". Acesta este schimbul minunat.

Liturghia ne face să intrăm în simțămintele Bisericii; iar Biserica, pentru a spune astfel, le învață de la Fecioara Mamă.

Să ne gândim la recunoștința care trebuie să fi fost în inima Mariei în timp ce îl privea pe Isus nou-născut. Este o experiență pe care numai o mamă o poate avea, și totuși, la ea, la Maica Domnului, are o profunzime unică, incomparabilă. Maria știe, ea singură cu Iosif, de unde vine acel Copil. Și totuși El este acolo, respirând, plângând, având nevoie să mănânce, să fie învelit, îngrijit. Misterul dă spațiu recunoștinței, care înflorește în contemplarea darului, în gratuitate, în timp ce se sufocă în neliniștea avuției și a aparenței.

Biserica învață recunoștința de la Maica Domnului. Și mai învață speranța. S-ar putea crede că Dumnezeu a ales-o pe ea, Maria din Nazaret, pentru că în inima ei a văzut reflectată propria sa speranță. Speranța pe care El însuși o revărsase în ea cu Duhul Său. Maria a fost dintotdeauna plină de iubire, plină de har, și de aceea este plină și de încredere și speranță.

Cel al Mariei și al Bisericii nu este optimism, este altceva: este credința în Dumnezeu care este credincios făgăduințelor sale (cf. Lc 1,55); și această credință ia forma speranței în dimensiunea timpului, am putea spune "pe cale". Creștinul, ca și Maria, este un pelerin al speranței. Aceasta va fi, întocmai, și tema Jubileului din 2025: "Pelerini ai speranței".

Dragi frați și surori, ne putem întreba: Roma se pregătește să devină în Anul Sfânt un "oraș al speranței"? Știm cu toții că organizarea Jubileului este în desfășurare de ceva timp. Dar înțelegem bine că, în perspectiva pe care ne-o asumăm aici, nu este vorba în primul rând de aceasta; este vorba mai degrabă de mărturia comunității ecleziale și civile; o mărturie care, mai mult decât în evenimente, constă în stilul de viață, în calitatea etică și spirituală a coexistenței. Și de aceea, întrebarea poate fi formulată astfel: lucrăm, fiecare în mediul nostru, pentru ca acest oraș să fie un semn de speranță pentru cei care trăiesc în el și pentru cei care îl vizitează?

Un exemplu. A intra în Piața Sfântul Petru și a vedea că, în îmbrățișarea Coloniei, oameni de toate naționalitățile, culturile și religiile se mișcă în libertate și liniște, este o experiență care insuflă speranță; dar este important ca aceasta să fie confirmată de o bună primire la vizitarea Bazilicii, precum și de serviciile de informare.

Un alt exemplu: farmecul centrului istoric al Romei este nepieritor și universal; dar de el trebuie să se bucure și persoanele în vârstă sau cele cu anumite dizabilități motorii; iar "marea frumusețe" trebuie să fie însoțită de un decor simplu și de o funcționalitate normală în locurile și situațiile vieții obișnuite, de zi cu zi. Pentru că un oraș în care cetățenii săi pot trăi mai bine este mai primitor pentru toată lumea.

Dragi frați și surori, un pelerinaj, mai ales unul solicitant, are nevoie de o bună pregătire. De aceea, anul care vine, cel care precedă Jubileul, este dedicat rugăciunii. Un an întreg dedicat rugăciunii. Și cine ar putea fi o  învățătoare mai bună decât Sfânta noastră Mamă? Să mergem la școala ei: să învățăm de la ea să trăim fiecare zi, fiecare clipă, fiecare ocupație cu privirea noastră interioară îndreptată spre Isus. Bucurii și tristeți, împliniri și necazuri. Toate în prezența și cu harul lui Isus, Domnul. Toate cu recunoștință și speranță.»