Cuvântul lui Dumnezeu să ne conducă din nou la izvoarele credinței: papa Francisc

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
21 ianuarie 2024 – Vatican News. ”Duminica Cuvântului lui Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem cu bucurie la izvoarele credinței, care se naște din ascultarea lui Isus, Cuvântul Dumnezeului celui viu”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o duminică, 21 ianuarie a.c., în bazilica Sfântul Petru, cu ocazia ”Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu”.

Este vorba de o zi pastorală specială înființată de papa Francisc în 2019, prin scrisoarea apostolică ”Aperuit illis”, pentru a-i ajuta pe credincioși să redescopere importanța Sfintei Scripturi în viața personală și a Bisericii. Este marcată anual în a treia duminică a timpului liturgic de peste an după ritul roman sau latin.

La omilie, papa a remarcat că ”nu ne putem lipsi de Cuvântul lui Dumnezeu, de puterea lui blândă care, ca într-un dialog, atinge inima, se întipărește în suflet, îl înnoiește cu pacea lui Isus, care ne face să fim preocupați de ceilalți. Dacă ne uităm la prietenii lui Dumnezeu, la martorii Evangheliei din istorie, la sfinți, vedem că pentru ei toți Cuvântul a fost decisiv. Să ne gândim la primul călugăr, sfântul Antonie, care, frapat de un pasaj din Evanghelie în timp ce se afla la Liturghie, a lăsat totul pentru Domnul; să ne gândim la sfântul Augustin, a cărui viață a luat o schimbare atunci când un cuvânt divin i-a vindecat inima; să ne gândim la sfânta Tereza a Pruncului Isus, care și-a descoperit vocația citind scrisorile sfântului Paul. Și mă gândesc la sfântul al cărui nume îl port, Francisc de Assisi, care, după ce s-a rugat, a citit în Evanghelie că Isus i-a trimis pe discipolii săi să predice și a exclamat: " Aceasta vreau, aceasta cer, la aceasta râvnesc din toată inima mea!" (Tommaso da Celano, Vita prima IX, 22). Acestea sunt vieți schimbate de Cuvântul vieții, de Cuvântul Domnului”.

”Dar”, a reluat papa, ”eu mă întreb: de ce nu se întâmplă același lucru pentru mulți dintre noi? De atâtea ori auzim Cuvântul lui Dumnezeu, ne intră pe o ureche și ne iese pe cealaltă: de ce aceasta? Poate pentru că, așa cum ne arată acești martori, nu trebuie să fim "surzi" la Cuvânt. Acesta este riscul nostru: fiind copleșiți de o mie de cuvinte, lăsăm și noi să ne scape Cuvântul lui Dumnezeu: îl auzim, dar nu-l ascultăm; îl ascultăm, dar nu-l păstrăm; îl păstrăm, dar nu ne lăsăm provocați la o schimbare. Mai presus de toate, îl citim, dar nu ne rugăm, în timp ce "citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie însoțită de rugăciune, pentru ca dialogul dintre Dumnezeu și om să se realizeze" (Dei Verbum, 25). Să nu uităm cele două dimensiuni fundamentale ale rugăciunii creștine: ascultarea Cuvântului și adorarea Domnului. Să facem loc Cuvântului lui Isus, Cuvântului lui Isus pe care-l transformăm în rugăciune și atunci se va întâmpla și pentru noi așa cum s-a întâmplat cu primii discipoli. Să ne întoarcem, așadar, la Evanghelia de astăzi, care relatează două gesturi care provin din Cuvântul lui Isus: "[discipolii] au lăsat năvoadele și L-au urmat" (Mc 1,18). Ei au lăsat și L-au urmat”.

Ei, așadar, mai întâi de toate ”au lăsat. Ce au lăsat în urmă? Barca și năvoadele, adică viața pe care au dus-o până în acel moment. Deseori, ne este greu să lăsăm în urmă garanțiile noastre, obiceiurile noastre, pentru că ne lăsăm prinși în ele ca peștii în năvod. Dar cei care sunt în contact cu Cuvântul se vindecă de mrejele trecutului, deoarece Cuvântul viu reinterpretează viața, vindecă până și memoria rănită, altoind amintirea lui Dumnezeu și a lucrărilor sale pentru noi. Scriptura ne întemeiază în bunătate, ne amintește cine suntem: copii mântuiți și iubiți ai lui Dumnezeu. "Cuvintele înmiresmate ale Domnului" (cf. Sfântul Francisc din Assisi, Scrisoare către credincioși) sunt ca mierea, fac viața gustoasă: trezesc dulceața lui Dumnezeu, hrănesc sufletul, alungă frica, înving singurătatea. Și după cum i-au făcut pe acei ucenici să lase în urmă repetitivitatea unei vieți de bărci și năvoade, tot așa ele reînnoiesc credința în noi, purificând-o și eliberând-o de atât de multă zgură, readucând-o la origini, la limpezimea de izvor a Evangheliei. Relatând faptele lui Dumnezeu pentru noi, Sfânta Scriptură dezleagă legăturile unei credințe paralizate și ne face să gustăm din nou viața creștină așa cum este ea cu adevărat: o poveste de iubire cu Domnul”.

După ce au renunțat la viața precedentă, primii ucenici au început să meargă în urma lui Isus. ”Ucenicii, așadar”, a subliniat papa, ”au lăsat [năvoadele], apoi L-au urmat - au lăsat și L-au urmat. În urma Învățătorului, ei au făcut un pas înainte. De fapt, Cuvântul său, în timp ce te eliberează de povara trecutului și a prezentului, te face să te maturizezi în adevăr și caritate: înviorează inima, o scutură, o purifică de ipocrizii și o umple de speranță. Biblia însăși atestă că Cuvântul este concret și eficace: "ca ploaia și ca zăpada" pentru pământ (cf. Is 55,10-11); "ca focul", "ca un ciocan care sparge stânca" (Ier 23,29); ca o sabie ascuțită care "discerne sentimentele și gândurile inimii" (Evrei 4,12); ca o sămânță nestricăcioasă (1Pet 1,23) care, mică și ascunsă, încolțește și dă rod (cf. Mt 13). "În cuvântul lui Dumnezeu este inerentă o asemenea eficacitate și putere, încât este [...] hrana sufletului, izvorul pur și veșnic al vieții spirituale" (Conc. Ecum.  Vatican II, constituția dogmatică Dei Verbum, 21)”.

”Într-un timp în care se spun și se citesc fără încetare cuvinte despre Biserică”, a spus papa la finalul omiliei, Duminica Cuvântului lui Dumnezeu ”să ne ajute să redescoperim Cuvântul vieții care răsună în Biserică. Altfel vom sfârșit prin a vorbi mai mult despre noi decât despre El, iar de atât de multe ori, în centru rămân gândurile și problemele noastre, în loc să rămână Cristos și Cuvântul său. Să ne întoarcem la izvoare”, a fost îndemnul papei, ”ca să oferim lumii apa vie pe care n-o găsește și, în timp ce societatea și platformele de socializare accentuează violența cuvintelor, noi să ne ținem strâns de blândețea Cuvântului lui Dumnezeu care mântuiește, este blând, nu face zgomot și pătrunde inima”.

La Sfânta Liturghie, papa a conferit ministerele de lector și de catihet mai multor credincioși laici – bărbați și femei – din diferite țări. Cei doi noi lectori provin din Jamaica și Brazilia, iar cei nouă catiheți, doi din Coreea de Sud, doi din Ciad, doi din Germania și câte unul din Trinidad și Tobago, Brazilia și Bolivia. Lecturile biblice au fost proclamate în spaniolă și engleză, iar intențiile Rugăciunii credincioșilor, în italiană, portugheză, chineză, franceză și germană.