Papa Francisc denunță ”gândirea scurtă” a timpurilor noastre
”În zilele noastre”, a spus papa în discursul său, ”pare că se răspândește ceea ce unii numesc gândirea scurtă, o gândire alcătuită din câteva litere, care se arde imediat; o gândire care nu privește în sus și înainte, ci aici și acum – doar aici și acum – rod al necesităților de moment; o gândire care nu se uită înapoi la istorie, care nu are o moștenire istorică în interiorul ei; o gândire care se mișcă din instinct și se măsoară în momente; una care, fiind făcută din emoții și comprimată în câteva cuvinte, pare să înlocuiască fosta gândire slabă a post-modernismului.”
”În fața complexității vieții și a lumii”, a reluat papa Francisc, ”această gândire scurtă duce la generalizare și la critici, la simplificare și la machiajul realității, în căutarea propriilor interese imediate în locul binelui celorlalți și al viitorului tuturor. Sunt îngrijorat”, a subliniat pontiful, ”când aud [despre] tineri baricadați în spatele unui monitor, cu ochii care reflectă luminile artificiale în loc să facă să strălucească creativitatea lor. Da, pentru că a fi tineri nu înseamnă a se gândi cum să ții lumea în mână, ci a te murdări pe mâini pentru lume, înseamnă a avea în față o viață de dăruit, nu de păstrat sau de pus în arhivă”.
Discursul papei a fost publicat vineri în Buletinul zilnic al Sălii de Presă a Sfântului Scaun.