Papa Francisc: Fără reforma liturgică nu există reforma Bisericii
Vatican News - 8 februarie 2024
Lucrările adunării plenare, pe tema ”Euntes parate nobis Pascha (Lc 22.8). Parcursuri de formare liturgică pentru preoți și credincioșii laici”, au început pe 6 februarie și se încheie vineri, 9 februarie, având la bază constituția dogmatică ”Sacrosanctum Concilium” și scrisoarea apostolică a papei Francisc ”Desiderio desideravi” din 2022.
La 60 de ani de la promulgarea constituției ”Sacrosanctum Concilium”, papa a evidențiat că prologul acesteia declară finalitatea Conciliului Vatican II, prin care Părinții conciliari afirmau ”o voință precisă de reformă a Bisericii în dimensiunile ei fundamentale”: a face să crească din ce în ce mai mult viața creștină a credincioșilor, a adapta mai bine la exigențele timpului nostru instituțiile supuse schimbărilor, a favoriza ceea ce poate contribui la uniunea tuturor celor care cred în Cristos și a revigora ceea ce este de folos pentru a-i chema pe toți în sânul Bisericii. Această activitate de reînnoire spirituală, pastorală, ecumenică și misionară trebuie să înceapă – în viziunea Părinților conciliari – cu ”reforma și promovarea liturgiei”.
”Este ca și cum ar spune”, a afirmat pontiful, ”că fără o reformă liturgică nu există o reformă a Bisericii. Putem face o astfel de afirmație doar dacă înțelegem ce este liturgia în sens teologic, așa cum primele numere ale Constituției rezumă admirabil. O Biserică care nu simte o pasiune pentru creșterea spirituală, care nu caută să vorbească într-un mod care să fie pe înțelesul bărbaților și femeilor din vremea sa, care nu se întristează pentru diviziunea dintre creștini, care nu tremură de nerăbdarea de a-l vesti pe Cristos între națiuni, este o Biserică bolnavă, iar acestea sunt simptomele”.
Dar pentru ca toate acestea să aibă loc – a reluat papa Francisc - este necesară o pregătire liturgică, ”adică la liturgie și de către liturgie”, asupra căreia s-au concentrat lucrările plenarei din aceste zile. ”Nu este vorba”, a subliniat papa, ”de o specializare pentru câțiva experți, ci de o dispoziție interioară a întregului popor al lui Dumnezeu. Aceasta, desigur, nu exclude faptul că există o prioritate în formarea celor care, în virtutea sacramentului preoției, sunt chemați să fie mistagogi, adică să-i ia de mână pe credincioși și să-i însoțească în cunoașterea sfintelor taine. Vă încurajez să continuați în acest angajament al vostru pentru ca păstorii de suflete să știe cum să-i conducă pe oameni la pășunea cea bună a celebrării liturgice, unde vestirea lui Cristos care a murit și a înviat devine o experiență concretă a prezenței sale care transformă viața”.
Sfântul Părinte a subliniat că, în timp ce se pregătesc noi parcursuri de formare pentru preoți, este necesar a pregăti parcursurile de formare liturgică adresate poporului lui Dumnezeu, începând cu adunările care se reunesc în ziua Domnului și la sărbătorile anului liturgic – ”prima ocazie concretă de formare liturgică” – dar și alte momente în care oamenii participă mai mult la celebrări și la pregătirea lor, cum ar fi sărbătoarea hramului sau primirea Sacramentelor inițierii creștine. ”Pregătite cu grijă pastorală”, a evidențiat papa la finalul discursului, ”acestea devin ocazii favorabile pentru ca oamenii să redescopere și să aprofundeze sensul celebrării misterului mântuirii astăzi”.