Premiul Zayed 2024. Felicitările transmise laureaților de papa Francisc
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 februarie 2024 – Vatican News. ”În acești ani am mers împreună ca frații având convingerea că, în spirit de respect față de culturile și tradițiile noastre diferite, e necesar să construim fraternitatea, ca barieră în fața urii, violenței și nedreptății”: afirmă papa Francisc într-un mesaj video transmis cu ocazia Zilei internaționale a Fraternității umane, înființată de Națiunile Unite pentru a marca aniversarea ”Documentului despre Fraternitatea umană”, semnat pe 4 februarie 2019 la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, de papa Francisc și de marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyib, cu ocazia călătoriei apostolice efectuate în această țară.
Pentru a marca a cincea aniversare de la semnarea ”Documentului cu privire la Fraternitatea umană pentru pacea mondială și coexistența comună”, mai multe manifestări au fost organizate în aceste zile la Abu Dhabi.
”Parcursul de fraternitate”, a spus papa într-un mesaj transmis participanților, ”este un drum comun, un drum lung și anevoios, dar este ancora de salvare pentru omenirea noastră, care trebuie contrapusă numeroaselor semnale de amenințare și timpurilor întunecoase prin care trecem. ”Vă mulțumesc tuturor celor care lucrează în acest sens, convinși fiind că este posibil să trăim în armonie și în pace, conștienți de necesitatea unei lumi mai fraterne, pentru că suntem cu toții creaturi ale lui Dumnezeu, frați și surori”.
Papa și-a reînnoit gratitudinea față de marele imam Al-Tayyib, rector al Universității Al-Azhar din Cairo, precum și față de șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președinte al Emiratelor Arabe Unite, subliniind ”susținerea lor vitală acordată inițiativelor menite să promoveze valorile fraternității și prieteniei sociale, fondate pe adevărul că toate ființele umane nu au fost create egale, dar sunt intrinsec legate ca frați și surori, fii ai unicului nostru Tată din ceruri”.
La manifestările din aceste zile de la Abu Dhabi, a luat parte, printre alții, o delegație a Sfântului Scaun condusă de cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, prefect al Departamentului pentru dialogul inter-religios.
Într-un alt mesaj, citit de cardinal în cadrul manifestării organizate la Casa Familiei Abramitice de la Abu Dhabi, papa a remarcat că în lumea de astăzi, absența solidarității fraterne provoacă distrugerea mediului și degradarea socială. De aceea, papa îndeamnă participanții să răspândească valorile prieteniei sociale, puse în practică de laureații Premiului Zayed, valori inspirate din respectivele convingeri religioase.
În același context, pe 4 februarie a.c. a avut loc anunțarea câștigătorilor Premiului Zayed pentru Fraternitatea umană: organizațiile indoneziene ”Nahdlatul Ulama” și ”Muhammadiyah”, medicul chirurg cardiolog egiptean Magdi Yacoub și măicuța chiliană Nelly León Correa, care se ocupă de asistența spirituală a deținutelor. Ceremonia decernării a avut loc în cursul serii de luni, 5 februarie a.c., la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Într-un mesaj video de felicitare transmis laureaților Premiului Zayed, papa Francisc afirmă că ”împărtășind simțămintele de fraternitate unii față de alții, suntem cu toții chemați să devenim promotorii unei culturi de pace care să încurajeze dialogul, care să încurajeze compasiune, care să încurajeze solidaritatea, dezvoltarea sustenabilă și incluziune”.
Laureații Premiul Zayed pentru Fraternitatea umană din 2024, notează papa în continuarea mesajului său, ”sunt cunoscuți pentru angajamentul lor solidar la progresul omenirii și promovarea coexistenței pașnice”. Arătându-și gratitudinea pentru eforturile lor, papa Francisc își exprimă, de asemenea, încrederea că ”exemplul lor va fi un imbold pentru alții să întreprindă inițiative care să provină dintr-o colaborare fecundă între oameni de diverse religii în serviciul întregii omeniri și în spirit de respect față de demnitatea fiecărui om, promovând valorile propuse de Documentul despre fraternitatea umană”.
Câștigătorii Premiului Zayed, selectați de un Comitet independent după criterii de promovare a coexistenței pașnice între oameni de religii diferite, primesc fiecare câte un milion de dolari pentru susținerea activității lor în serviciul fraternității umane.