Cristos a înviat și ne duce de la întuneric la lumină: papa Francisc, la omilia Vigiliei Pascale

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 martie 2024 – Vatican News. ”Isus, Paștele nostru, Cel care ne face să trecem de la întuneric la lumină, s-a legat de noi pentru totdeauna și ne mântuiește din abisurile păcatului și ale morții, atrăgându-ne în iureșul luminos al iertării și al vieții veșnice”. Sâmbătă, 30 martie a.c., papa Francisc a prezidat în bazilica San Pietro, la ora Romei 19.30, solemna Vigilie Pascală a Învierii Domnului Nostru Isus Cristos.

Liturghia Vigiliei a început cu binecuvântarea focului nou în fața bazilicii, urmată de procesiunea cu lumânările aprinse și de vestirea solemnă a Învierii prin străvechea cântare ”Præconium”, o adevărată bijuterie muzicală și teologică. Riturile sacre cuprind, de asemenea, Liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului, în cadrul căreia a botezat și a miruit mai mulți catehumeni, și Liturgia Euharistică.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc din Noaptea Învierii, 30 martie 2024.

«Femeile se duc la mormânt în zorii zilei, dar în ele însele păstrează întunericul nopții. Deși merg pe cale, ele stau încă pe loc: inima lor a rămas la picioarele crucii. Încețoșate de lacrimile Vinerii Sfinte, ele sunt paralizate de durere, blocate în senzația că totul s-a terminat de acum, că o piatră a fost pusă peste viața lui Isus. Chiar piatra se află în centrul gândurilor lor. Ele se întreabă: "Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?" (Mc 16,3). Când ajung la locul respectiv, însă, puterea surprinzătoare a Paștelui le dă peste cap: "Ridicându-și privirea", spune textul, ele "au văzut că piatra fusese deja rostogolită, deși era foarte mare" (Mc 16,4).

Să ne oprim asupra acestor două momente, care ne duc la bucuria nemaiauzită a Paștelui: mai întâi, femeile se întreabă cu îngrijorare cine va rostogoli piatra; apoi, ridicând privirea, văd că aceasta a fost deja rostogolită.

Mai întâi – primul moment - este întrebarea care frământă inima lor îndurerată: cine va rostogoli piatra de pe mormânt? Acea piatră reprezenta sfârșitul vieții lui Isus, îngropată în noaptea morții. El, viața care a venit în lume, a fost ucis; El, care a arătat iubirea milostivă a Tatălui, nu a avut parte de milă; El, care i-a ușurat pe cei păcătoși de povara osândei, a fost osândit la cruce. Principele păcii, care a scăpat pe femeia adulteră de furia violentă a pietrelor, zace îngropat îndărătul unui pietroi. Piatra aceea, un obstacol insurmontabil, era simbolul a ceea ce femeile purtau în inimă, capătul speranței lor: împotriva acelei pietre totul se spulberase, cu misterul întunecat al unei dureri tragice care le împiedica visele lor să se împlinească.

Frați și surori, acest lucru ni se poate întâmpla și nouă. Uneori simțim că o piatră de mormânt a fost așezată cu greutate la intrarea inimii noastre, sufocând viața, estompând încrederea, întemnițându-ne în mormântul fricilor și al amărăciunii, blocând calea spre bucurie și speranță. Sunt " bolovanii morții" și îi întâlnim, de-a lungul drumului, în toate acele experiențe și situații care ne răpesc entuziasmul și forța de a merge mai departe: în suferințele care ne ating și în moartea celor dragi, care lasă în noi goluri care nu pot fi umplute; în eșecurile și temerile care ne împiedică să realizăm cele bune la care ținem; în toate închiderile care ne frânează elanurile de generozitate și nu ne permit să ne deschidem la iubire; în zidurile de gumă ale egoismului și indiferenței care resping angajamentul nostru de a construi orașe și societăți mai echitabile și pe măsura omului; în toate năzuințele de pace spulberate de cruzimea urii și brutalitatea războiului. Când trăim aceste dezamăgiri, avem senzația că atâtea vise sunt destinate să se frângă, și ne întrebăm la rândul nostru cu neliniște: cine ne va rostogoli piatra de la mormânt?

Cu toate acestea, aceleași femei care aveau întunericul în inimă ne mărturisesc ceva extraordinar: când și-au ridicat privirea, au văzut că piatra fusese deja rostogolită, deși era foarte mare. Iată Paștele lui Cristos, iată puterea lui Dumnezeu: victoria vieții asupra morții, triumful luminii asupra întunericului, renașterea speranței în dărâmăturile eșecului. Este Domnul, Dumnezeul imposibilului, cel care, pentru totdeauna, a rostogolit piatra și a început să deschidă inimile noastre, pentru ca speranța să nu mai aibă niciodată sfârșit. Spre El, așadar, trebuie să ne ridicăm și noi privirea.

Apoi, al doilea moment: Să ne ridicăm privirea spre Isus. El, după ce a luat asupra sa umanitatea noastră, a coborât în abisurile morții și le-a străbătut cu puterea vieții sale divine, deschizând pentru fiecare dintre noi o breșă infinită de lumină. Înviat de Tatăl în propriul său trup, în trupul nostru, cu puterea Duhului Sfânt, El a deschis o nouă pagină pentru neamul omenesc. Din acel moment, dacă îl lăsăm pe Isus să ne ia de mână, nicio experiență de eșec și de durere, oricât de mult ar putea să ne rănească, nu mai poate avea ultimul cuvânt în ceea ce privește rostul și destinul vieții noastre. Din acel moment, dacă ne lăsăm cuprinși de Cel Înviat, nicio înfrângere, nicio suferință, nicio moarte nu poate opri drumul nostru către plinătatea vieții. Din acel moment, "noi, creștinii, spunem că această istorie... are un sens, un sens care cuprinde totul, un sens care nu mai este contaminat de absurditate și întuneric... un sens pe care îl numim Dumnezeu... Spre el curg toate apele transformării noastre; ele nu se scufundă în abisurile neantului și ale absurdului... pentru că mormântul său este gol și el, care era mort, s-a arătat ca Cel viu" (K. Rahner, Che cos’è la risurrezione? Meditazioni sul Venerdì santo e sulla Pasqua [Ce este Învierea? Meditații despre Vinerea Sfântă și despre Paști], Brescia 2005, 33-35).

Frați și surori, Isus este Paștele nostru, Cel care ne face să trecem de la întuneric la lumină, care s-a legat de noi pentru totdeauna și ne mântuiește din abisurile păcatului și ale morții, atrăgându-ne în iureșul luminos al iertării și al vieții veșnice. Să ne ridicăm privirea spre El, să îl primim pe Isus, Dumnezeul vieții, în viețile noastre, să-i reînnoim astăzi "DA-ul " nostru față de El, și niciun pietroi nu va putea să ne sufoce inima, niciun mormânt nu va putea să închidă bucuria de a trăi, niciun eșec nu va putea să ne arunce în deznădejde. Să ne ridicăm ochii spre El și să Îi cerem ca puterea învierii Sale să rostogolească pietrele mari care ne apasă sufletele. Să ne ridicăm ochii spre El, Cel Înviat, și să mergem în certitudinea că în adâncul tenebros al așteptărilor și al morților noastre este deja prezentă viața veșnică pe care El a venit să o aducă.

Soră, frate, lasă-ți inima să explodeze de bucurie în această noapte sfântă! Împreună să cântăm Învierea lui Isus: "Cântați-o, cântați-i cu toții, râuri și câmpii, pustiuri și munți... cântați-L pe Domnul vieții care se înalță din mormânt, mai strălucitor decât o mie de sori. Popoare zdrobite de rele și biciuite de nedreptăți, popoare fără loc, popoare martire, goniți-i în această noapte pe rapsozii deznădejdii. Omul suferințelor nu mai este în închisoare: a făcut o spărtură în zid, se grăbește să vină la voi. Să se audă în întuneric strigătul neașteptat: este viu, a înviat! Și voi, frați și surori, mici și mari... voi, în truda vieții, voi care vă simțiți nevrednici să cântați... o nouă flacără să vă străpungă inima, o nouă prospețime să vă cuprindă glasul. Este Paștele Domnului, frați și surori, este sărbătoarea celor vii" (J-Y. Quellec, Dieu face nord, Ottignies 1998, 85-86)».

Să adăugăm că duminică, 31 martie a.c., papa prezidează la ora 10.00, în Piața San Pietro, Sfânta Liturghie a Duminicii Învierii, iar la ora 12.00 transmite tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea apostolică ”Urbi et Orbi”. Atât Vigilia Pascală, cât și ceremonia mesajului ”Urbi et Orbi”, sunt preluate de Televiziunea Română și transmise în direct pe TVR2.