Căutare

Fiți un dar pentru Dumnezeu și al lui Dumnezeu: papa, călugărilor de la Montevergine

Fiți un dar pentru Dumnezeu ca să deveniți un dar al lui Dumnezeu. Luni, 13 mai a.c., papa Francisc a primit în audiență Comunitatea monastică a Abației de la Montevergine (în regiunea italiană Campania), cu ocazia celui de-al nouălea centenar de la întemeierea acesteia de către Sfântul Wilhelm din Vercelli. Este abația în care a fost ascuns, în cel de-al Doilea Război Mondial, celebrul Giulgiu din Torino și care venerează încă de la începuturi o îndrăgită icoană a Sfintei Fecioare Maria.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
13 mai 2024 – Vatican News.
”Fiți un dar pentru Dumnezeu ca să deveniți un dar al lui Dumnezeu”: este îndemnul pe care papa Francisc l-a adresat călugărilor și colaboratorilor Comunității monastice a Abației de la Montevergine, din regiunea italiană Campania, primiți astăzi în audiență cu ocazia celui de-al nouălea centenar de la înființarea abației de către Sfântul Wilhelm din Vercelli.

În salutul său, papa a remarcat că la originea abației din regiunea italiană Campania nu se află minuni răsunătoare sau fapte ieșite din comun, ci solicitudinea episcopului de Avellino care a vrut să construiască pe colina de la Montevergine o biserică și să adune un mic grup de persoane în slujirea lui Dumnezeu ca să facă prin aceasta un centru de rugăciune, de evanghelizare și de caritate. De aceea, pontiful a subliniat importanța acestor două dimensiuni pentru viața și apostolatul comunității monastice, folosindu-se de două expresii atribuite Sfântului Augustin: ”esto donum Deo ut sis donum Dei” – ”fii un dar pentru Dumnezeu ca să fii un dar al lui Dumnezeu”.

A deveni ”un dar pentru Dumnezeu”, a spus în discursul său papa Francisc, este ”scopul vocației monastice, care pune la rădăcina oricărei activități așa-numita lucrare a lui Dumnezeu (opus Dei), și anume rugăciunea, mai presus de care Sfântul Benedict recomanda să nu fie pus nimic altceva (cf. Regula 43,3). În acest sens, a reluat papa la audiența cu călugării de la Montevergine, a deveni ”un dar pentru Dumnezeu” înseamnă, pe de o parte, ”a se ruga pentru a avea la rândul vostru acei ochi mari și blânzi”, pe care îi vedem în celebra icoană din sanctuarul Fecioarei Maria de la Montevergine, iar pe de alta, ”pentru a arăta tuturor celor pe care-i întâlniți, asemenea Mariei, pe Domnul prezent în inimile voastre”. Făcând referință, apoi, la faptul că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Giulgiul de la Torino a fost ascuns în comunitatea monastică de la Montevergine, papa a spus că se poate vedea aici un simbol elocvent al vocației lor: ”a păstra imaginea lui Cristos în voi ca să o puteți arăta fraților”.

A deveni, apoi, ”un dar al lui Dumnezeu”, înseamnă ”a se dărui cu generozitate celor care urcă la sanctuar pentru ca, apropiindu-se de sacramentele Euharistiei și Spovezii, să se simtă, în atenție și în rugăciune, primiți și luați sub mantia ocrotitoare a Maicii lui Dumnezeu”. Iar ”a fi călugări, departe de lume trupește, dar sufletește foarte aproape de problemele și frământările ei, custozi în tăcere ai comuniunii cu Domnul și, în același timp, oaspeți ai săi generoși în primirea celorlalți (cf. Regula 53,1), ceea ce vă poate ajuta să deveniți, pentru cei care vă întâlnesc, un semn viu și grăitor al prezenței lui Dumnezeu”. De aici, îndemnul papei adresat călugărilor ”de a nu ceda la ispita de a se conforma mentalității și stilurilor lumii”, ci ”de a se lăsa transformați iar și iar de Dumnezeu, reînnoind inima voastră și crescând în El (cf. Rm 12,2), pentru cei care vin la voi în căutarea luminii să nu rămână dezamăgit”.

În fine, papa Francisc a spus călugărilor abației de la Montevergine că ei ”au fericirea de a fi oaspeți în Casa Mariei și să trăiască sub privirea ei milostivă” și că trebuie să păstreze ca pe un tezaur acest dar și să-l cultive în viața lor pentru ca apoi să-l poată împărți la toți.

13 mai 2024, 11:42