Papa Francisc a proclamat Jubileul din 2025: Să fim rapsozi ai speranței în civilizația actuală

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
10 mai 2024 – Vatican News. ”Înălțarea Domnului nu este o despărțire, o separare, o îndepărtare de la noi, ci împlinirea misiunii lui Isus, care s-a coborât până la noi ca să ne facă să urcăm până la Tatăl”: a spus papa Francisc la omilia rugăciunii Vesperelor de la sărbătoarea Înălțării Domnului, prezidată în seara de joi, 9 mai a.c., în bazilica Sfântul Petru.

Rugăciunea Vesperelor a fost precedată de ceremonia vestirii solemne a Jubileului din 2025 și înmânarea, ”Orașului și Lumii”, a bulei de indicțiune a Jubileului ”Spes non confundit”. Ceremonia s-a desfășurat în fața Porții Sfinte, încă închisă, a bazilicii Sfântul Petru, cu participarea mai multor cardinali, episcopi și mii de credincioși.

Prin înălțarea sa, a spus papa la omilia slujbei, Isus ”s-a coborât în jos ca să ne ducă în sus; s-a coborât în adâncurile pământului pentru ca Cerul să se poată deschide larg deasupra noastră. El a distrus moartea noastră pentru ca noi să putem primi viața, pentru totdeauna. Acesta este fundamentul speranței noastre: Cristos înălțat la Cer duce în inima lui Dumnezeu umanitatea noastră, copleșită de așteptări și de întrebări, «ca să ne întărească speranța că și noi, care facem parte din trupul său, îl vom urma și vom ajunge acolo unde deja se află el, care este capul și viața noastră» (cf. Prefața Înălțării)”.
Papa Francisc: ”Frați și surori, speranța aceasta, înrădăcinată în Cristos care a murit și a înviat, este cea pe care vrem să o celebrăm, să o primim și să o vestim lumii întregi la apropiatul Jubileu, care de acum bate la ușă. Nu este vorba de un optimism oarecare – să-i spunem optimism omenesc – sau de o așteptare efemeră legată de vreo siguranță pământească, ci de o realitate care s-a împlinit deja în Isus și care ne este dăruită zi de zi și nouă, până când vom fi una în îmbrățișarea iubirii sale”.

”Speranța creștină”, a reluat papa, ”este, după cum scrie Sfântul Petru, «o moștenire nepieritoare, neîntinată, neofilită» (1 Pt 1,4). Speranța creștină susține drumul vieții noastre chiar și atunci când acesta este întortocheat și anevoios; deschide înaintea noastră căi de viitor când resemnarea și pesimismul ar vrea să ne țină prizonieri; ne face să vedem binele posibil când răul pare să prevaleze; speranța creștină ne dă seninătate când inima este împovărată de faliment și de păcat; ne face să visăm o nouă umanitate și ne face curajoși în a construi o lume fraternă și pașnică atunci când se pare că merită să te implici. Aceasta este speranța, darul pe care Domnul ni l-a oferit la Botez”.
Papa Francisc: ”Preaiubiților, în timp ce, prin Anul rugăciunii, ne pregătim la Jubileu, să ne înălțăm inima la Cristos ca să devenim rapsozi ai speranței într-o civilizație marcată de atât de multă disperare. Prin gesturile, cuvintele, deciziile de fiecare zi, prin răbdarea de a semăna un pic de frumusețe și politețe oriunde ne aflăm, vrem să cântăm speranța pentru ca melodia ei să facă să vibreze corzile omenirii și să retrezească în inimi bucuria și curajul de a îmbrățișa viața”.

Cu toții avem nevoie de speranță, a subliniat la finalul omiliei papa Francisc: are nevoie societatea în care trăim, are nevoie Creația lui Dumnezeu, au nevoie popoarele și națiunile, au nevoie tinerii ca și cei bătrâni, au nevoie cei bolnavi și ”toți cei care sunt răniți trupește și sufletește”.

De asemenea, a adăugat papa Francisc, ”de speranță are nevoie Biserica pentru ca, chiar și atunci când simte povara oboselii și a fragilității, să nu uite niciodată că este Mireasa lui Cristos, iubită cu o iubire veșnică și credincioasă, chemată să păstreze lumina Evangheliei, trimisă să transmită tuturor focul pe care Isus l-a adus și l-a aprins în lume o dată pentru totdeauna. De speranță are nevoie fiecare dintre noi: viețile noastre, uneori obosite și rănite, inimile noastre însetate de adevăr, bunătate și frumusețe, visele noastre pe care întunericul nu le pot spulbera. Toate, înăuntrul nostru și în afara noastră, invocă speranța și, chiar fără să știe, caută apropierea lui Dumnezeu”.