Căutare

Angelus. Papa Francisc: Autoritatea fără slujire este o dictatură

Sâmbătă, 29 iunie a.c., după Sfânta Liturghie prezidată în bazilica Sfântul Petru, papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” la ora 12.00 de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic. Papa a vorbit despre misiunea de slujire pe care Isus i-a încredințat-o Sfântului Apostol Petru și a îndemnat romanii și pelerinii să faciliteze intrarea tuturor oamenilor în Împărăția Cerurilor.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 iunie 2024 – Vatican News.
Cheile pe care Isus i le încredințează Sfântului Apostol Petru reprezintă ”slujirea autorității”, iar ”o autoritate care nu este slujire înseamnă o dictatură”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată sâmbătă, 29 iunie a.c., împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru.

”Astăzi, în solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul”, a spus papa la rugăciunea ”Angelus”, ”Isus, în Evanghelie, îi spune lui Simon, pe care l-a supranumit Petru: "Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor" (Mt 16:19). Acesta este motivul pentru care îl vedem adesea pe Sfântul Petru reprezentat cu două chei mari în mână, ca în statuia de aici din această piață. Aceste chei reprezintă slujirea autorității pe care Isus i-a încredințat-o în slujba întregii Biserici. Pentru că autoritatea înseamnă slujire, iar autoritatea care nu este slujire înseamnă dictatură”.

”Să fim atenți, însă”, a reluat papa, ”pentru ca să înțelegem bine sensul acestei afirmații. Cheile lui Petru, într-adevăr, sunt cheile unei Împărății, pe care Isus nu o descrie ca pe un seif sau ca pe o cameră blindată, ci cu alte imagini: o sămânță mică, o perlă prețioasă, o comoară ascunsă, un pumn de plămadă (cf. Mt 13:1-33), cu alte cuvinte, ca pe ceva prețios și bogat, da, dar în același timp mic și discret. Pentru a ajunge la ea, de aceea, nu este necesar să declanșăm mecanisme și încuietori de siguranță, ci să cultivăm virtuți precum răbdarea, atenția, statornicia, umilința, slujirea”.

”Așadar, misiunea pe care Isus i-o încredințează lui Petru nu este aceea de a baricada ușile casei, permițând doar câtorva oaspeți aleși să intre, ci de a-i ajuta pe toți să-și descopere calea de intrare, în fidelitate față de Evanghelia lui Isus. Toți, toți, toți pot intra”.

”Iar Petru va face acest lucru pe tot parcursul vieții sale, cu credință, până la martiriu, după ce a experimentat pentru prima dată pe propria piele, nu fără efort și multe căderi, bucuria și libertatea care vin din întâlnirea cu Domnul. El a fost primul care, pentru a-i deschide ușa lui Isus, a trebuit să se convertească și să înțeleagă că autoritatea este o slujire. Și nu i-a fost ușor. Gândiți-vă: imediat după ce i-a spus lui Isus: "Tu ești Cristos", Învățătorul a trebuit să-l dojenească, pentru că a refuzat să accepte profeția patimii și morții sale pe cruce (cf. Mt 16,21-23).

Petru a primit cheile Împărăției nu pentru că era desăvârșit - nu, era un păcătos - ci pentru că era smerit și onest, iar Tatăl îi dăduse o credință sinceră (cf. Mt 16:17). De aceea, bazându-se pe milostivirea lui Dumnezeu, el a reușit să-i sprijine și să-i întărească, așa cum i s-a cerut, și pe frații săi (cf. Lc 22:32).

Astăzi ne putem întreba: cultiv eu dorința de a intra, cu harul lui Dumnezeu, în Împărăția sa și de a fi, cu ajutorul său, un păzitor primitor al acesteia și pentru ceilalți? Și pentru a face acest lucru, mă las "șlefuit ", îmblânzit, modelat de Isus și de Duhul său, Duhul care locuiește în mine, în fiecare dintre noi?

Fie ca Maria, regina apostolilor, și sfinții Petru și Paul să ne obțină, prin rugăciunile lor, să fim unii pentru alții călăuză și sprijin pentru întâlnirea cu Domnul Isus”.

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa i-a salutat pe toți cei care au venit la Roma cu ocazia acestei sărbători, în special pe locuitorii Romei. ”Astăzi”, a spus pontiful, ”aș dori ca salutul meu să ajungă la toți locuitorii Romei, la toți, împreună cu rugăciunea mea: pentru familii, în special pentru cele care se confruntă cu cele mai mari dificultăți; pentru bătrâni, pentru cei care sunt mai singuri; pentru bolnavi, pentru cei din închisoare și pentru cei care, din diferite motive, sunt în dificultate. Le doresc fiecăruia să aibă experiența lui Petru și Paul, și anume că iubirea lui Isus Cristos salvează viața și îndeamnă să o dăruiască, îndeamnă să o dăruiască cu bucurie, gratuit. Viața nu se vinde!”

În fine, papa a spus că se gândește ”cu tristețe” la frații și surorile care suferă din cauza războiului”. ”Să ne gândim”, a spus papa, ”la toate popoarele rănite sau amenințate de lupte, pentru ca Dumnezeu să-i elibereze și să-i sprijine în lupta lor pentru pace. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru eliberarea a doi preoți greco-catolici. Fie ca toți prizonierii acestui război să se întoarcă cât mai curând acasă! Să ne rugăm împreună: Fie ca toți prizonierii să se întoarcă acasă”.

La finalul rugăciunii ”Îngerul Domnului”, papa a invocat binecuvântarea apostolică ce ajunge acum prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

29 iunie 2024, 13:18