Căutare

”Speră și acționează cu Creația”: Mesajul papei Francisc la Ziua Creației din 2024 ”Speră și acționează cu Creația”: Mesajul papei Francisc la Ziua Creației din 2024 

Mesajul papei Francisc la Ziua Creației din 2024: ”Speră și acționează cu Creația”

A fost prezentat joi, 27 iunie 2024, Mesajul papei Francisc la Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației din anul curent, având ca temă ”Speră și acționează cu Creația”. Înființată de papa în 2015 ca rod al enciclicei ”Laudato Si”, această Zi pastorală se marchează anual pe 1 septembrie.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
27 iunie 2024 – Vatican News
. A fost prezentat joi, 27 iunie a.c., la Roma, Mesajul papei Francisc la Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației. Mesajul manifestării, care a ajuns de acum la a zecea ediție anuală, are ca temă în 2024 îndemnul ”Speră și acționează cu Creația”.

La prezentarea Mesajului, organizată la Sala de Presă a Sfântului Scaun, au luat parte, printre alții, sora Alessandra Smerilli (F.M.A.), secretară a Departamentului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale.

Tema acestei Zile pastorale din 2024, remarcă papa Francisc în Mesaj, este luată din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani (8,19-25). ”Apostolul”, afirmă pontiful, ”explică ce înseamnă a trăi conform Duhului și se concentrează asupra speranței sigure a mântuirii prin credință, care este viața cea nouă în Cristos”.

Pornind de la întrebarea ”Când suntem cu adevărat oameni de credință?”, Mesajul papei abordează în cele nouă paragrafe relația dintre credință și realitatea vieții de zi cu zi. ”A spera și a acționa cu Creația”, afirmă papa Francisc, ”înseamnă a trăi o credință întrupată, capabilă să intre în trupul suferind și plin de speranță al oamenilor, împărtășind așteptarea învierii cu trupul, la care credincioșii sunt predestinați în Cristos Domnul. În Isus, Fiul veșnic în trupul omenesc, suntem realmente fii ai Tatălui. Prin credință și botez începe pentru credincios viața conformă Duhului (cf. Rm 8,2), o viață sfântă, o existență de fii ai Tatălui, asemenea lui Isus (cf. Rm 8,14-17), căci Cristos trăiește în noi prin puterea Duhului Sfânt (cf. Gal 2,20). O viață care devine o cântare de iubire pentru Dumnezeu, pentru omenire, cu și pentru Creație, și care își găsește plinătatea în sfințenie”.

Mesajul papei Francisc la Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației a fost publicat AICI în limbile arabă, franceză, engleză, germană, italiană, portugheză, polonă și spaniolă.

Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației a fost înființată de papa Francisc în 2015 și este marcată anual de Biserica catolică pe 1 septembrie, împreună cu Bisericile ortodoxe, pentru ”a oferi contribuția noastră la depășirea crizei ecologice cu care se confruntă omenirea”. 

27 iunie 2024, 13:00