Căutare

Să așteptăm cu încredere ca semințele Domnului să aducă roadele faptelor bune

«Domnul pune în noi semințele Cuvântului și harului Său, semințe bune și abundente, iar apoi, fără a înceta niciodată să ne însoțească, așteaptă cu răbdare. Continuă să aibă grijă de noi, cu încrederea unui Tată, dar ne acordă timp, pentru ca semințele să se deschidă, să crească și să se dezvolte astfel încât să aducă roadele faptelor bune.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 16 iunie 2024. Astfel a evidențiat papa Francisc în alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", de duminică, 16 iunie, din Piața San Pietro.

În reflecția sa, pontiful s-a inspirat din Evanghelia liturgiei duminicii a XI-a de peste an, după sfântul Marcu, capitolul 4, în care se vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu prin imaginea seminței (cf. Mc 4,26-34), explicând că Isus folosește de mai multe ori această comparație (cf. Mt 13,1-23; Mc 4,1-20; Lc 8,4-15), în fragmentul din Evanghelia duminicii îndeamnându-ne să reflectăm asupra unei atitudini importante: așteptarea încrezătoare.

Papa Francisc a stăruit asupra necesității de a aștepta, deoarece, la semănat, oricât de bine și de abundent ar împrăștia agricultorul sămânța și oricât de bine ar pregăti pământul, plantele nu răsar imediat, fiind nevoie de timp! «De aceea» – a continuat –  «este necesar ca, după semănat, să știe să aștepte cu încredere, pentru a permite semințelor să se deschidă la momentul potrivit și lăstarilor să răsară din pământ și să crească, suficient de puternici pentru a garanta, în final, o recoltă abundentă (cf. v. 28-29). Sub pământ, miracolul are deja loc (cf. v. 27), există o dezvoltare uriașă, dar este invizibilă, este nevoie de răbdare și, între timp, este necesar să continuăm să îngrijim terenul, să-i udăm și să-i păstrăm curat, în ciuda faptului că la suprafață pare că nu se întâmplă nimic.»

Sfântul Părinte a explicat că astfel este și Împărăția lui Dumnezeu, care vrea ca nimic să nu se piardă în câmpul său, ca totul să ajungă la maturitate deplină; ca noi toți să putem crește ca niște spice de grâu.

Pontiful a mai spus că, făcând acest lucru, Domnul ne dă un exemplu: ne învață să semănăm cu încredere Evanghelia oriunde ne-am afla pentru ca apoi să așteptăm ca sămânța semănată să crească și să dea roade în noi și în ceilalți, fără a ne descuraja și fără a înceta să ne sprijinim și să ne ajutăm unii pe alții chiar și acolo unde, în ciuda eforturilor noastre, nu ne pare să vedem rezultate imediate.

De fapt – a continuat pontiful – de multe ori, chiar și printre noi, dincolo de aparențe, miracolul are loc deja și, la timpul potrivit, va da roade din belșug!

La finalul alocuțiunii, Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne întrebăm dacă noi semăn cu încredere Cuvântul lui Dumnezeu în mediile în care trăim; dacă avem răbdare în așteptare sau ne descurajăm pentru că nu vedem imediat rezultatele; dacă suntem gata să încredințăm totul cu seninătate Domnului, în timp ce facem tot ce ne stă în putință pentru a vesti Evanghelia.

Înainte de binecuvântare, papa Francisc a invocat-o pe Preasfânta Fecioară Maria, care a primit și a făcut să crească în ea sămânța Cuvântului, pentru ca Preacurata să ne ajute să fim semănători generoși și încrezători ai Evangheliei.

După rugăciunea "Angelus", pontiful a amintit că sâmbătă, 15 iunie î.c., la Cracovia, în Polonia, a fost beatificat Mihail Rapacz, pe care l-a descris ca "preot și martir, păstor după inima lui Cristos, mărturisitor credincios și generos al Evangheliei, care a trăit atât persecuția nazistă, cât și cea sovietică, și a răspuns cu darul vieții sale". "Să-l aplaudăm pe noul Fericit!" – le-a mai spus papa Francisc credincioșilor adunați în Piața San Pietro pentru recitarea rugăciunii antifonului marian "Angelus".

De asemenea, Sfântul Părinte și-a îndreptat gândul spre situația dramatică din Republica Democratică Congo unde, în partea de est, au loc ciocniri armate și masacre. "Adresez un apel autorităților naționale și comunității internaționale pentru a face tot posibilul în vederea opririi violențelor și a protejării vieților civililor. Printre victime, mulți sunt creștini uciși in odium fidei. Ei sunt martiri. Sacrificiul lor este o sămânță care germinează și dă roade și ne învață să dăm mărturie despre Evanghelie cu curaj și consecvență" – a spus pontiful.

"Să nu încetăm să ne rugăm pentru pace în Ucraina, în Țara Sfântă, în Sudan, Myanmar și oriunde oamenii suferă din cauza războiului" – a îndemnat de asemenea pontiful.

Papa Francisc i-a salutat pe romani și pe pelerinii din Italia și din alte țări ale lumii, salutându-i în mod special pe credincioșii din Liban, Egipt și Spania; pe elevii de la "London Oratory School"; pe cei din dieceza de Opole din Polonia și pe cei din Budapesta-Albertfalva; pe participanții la "Forumul european al laicilor", cu tema "Credință, artă și sinodalitate"; și grupul de mame din comunitatea catolică congoleză din Roma. "Aceste mame cântă frumos! Mi-ar plăcea să vă aud cântând din nou" – a adăugat pontiful.

16 iunie 2024, 13:18