Papa: Doresc să merg cu Bartolomeu la Niceea la 1700 de ani de la acel Conciliu
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
28 iunie 2024 – Vatican News. Papa Francisc și-a exprimat voința de a efectua o călătorie apostolică în Turcia în 2025, la invitația patriarhului ecumenic Bartolomeu, pentru a marca împreună 1700 de ani de la Primul Conciliu din Niceea. Anunțul a fost dat astăzi de Succesorul lui Petru primind în audiență comună, în Cetatea Vaticanului, o delegație a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, care a venit la Roma în numele patriarhului Bartolomeu cu ocazia solemnității liturgice a Sfinților Apostoli Petru și Paul. Din delegația Patriarhiei fac parte, anul acesta, mitropolitul Emanuel al Calcedoniei, mitropolitul Nathanael de Chicago și diaconul Oekomenios.
Potrivit unei tradiții din ultimele decenii, între Scaunul Apostolic al Romei și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului are loc un schimb de delegații oficiale cu ocazia sărbătorii respectivilor Sfinți ocrotitori: pe 29 iunie, la Roma, iar pe 30 noiembrie, la Istanbul. În ziua respectivelor solemnități, delegația Patriarhiei asistă la Sfânta Liturghie prezidată de papa în bazilica Sfântul Petru, iar delegația Romei, la Sfânta Liturghie prezidată de patriarh în catedrala Sfântul Gheorghe din Fanar.
”Într-o epocă în care”, a remarcat papa în discursul său, ”foarte mulți bărbați și femei sunt prizonieri ai fricii pentru viitor, Bisericile noastre au misiunea de a-L vesti întotdeauna, pretutindeni și tuturor pe Isus Cristos, speranța noastră (1 Tm 1,1). De aceea, urmând o tradiție antică a Bisericii catolice, potrivit căreia Episcopul Romei proclamă un Jubileu la fiecare douăzeci și cinci de ani, am vrut să proclam pentru anul viitor Jubileul Ordinar, care va avea ca motto «Pelerini ai speranței». Voi fi recunoscător dacă voi și Biserica pe care o reprezentați veți vrea să însoțiți și să susțineți cu rugăciunea voastră acest an de har pentru ca să nu lipsească abundența roadelor spirituale, chiar și cu prezența voastră, va fi foarte frumos”.
”Chiar în 2025”, a reluat papa Francisc, ”va avea loc a 1700-a aniversare a Primului Conciliu Ecumenic de la Niceea. Îmi exprim urarea ca memoria acestui eveniment foarte important să facă să crească în toți cei care cred în Cristos Domnul voința de a mărturisi împreună credința și aspirația la o comuniune mai mare. Mă bucur, în mod special, pentru faptul că Patriarhia Ecumenică și Departamentul pentru Promovarea Unității Creștinilor au început să se gândească la felul în care putem comemora împreună această aniversare, iar eu am voința de a merge. Îi mulțumesc Preasfinției Sale Bartolomeu pentru că m-a invitat să-l marcăm în apropiere de locul în care s-a reunit Conciliul. Este o călătorie pe care îmi doresc din inimă să o fac”.
Mulțumind pentru participarea acestei delegații la sărbătoarea Sfinților Patroni ai Bisericii Romei, Apostolii Petru și Paul, care și-au mărturisit credința în Isus Cristos până la martiriu în acest oraș”, papa Francisc a remarcat că schimbul de delegații ”oferă ocazia de a trăi bucuria întâlnirii frățești și de a mărturisi legăturile profunde care unesc Bisericile surori de la Roma și Constantinopol, cu hotărârea fermă de a înainta împreună spre restabilirea unității la care numai Duhul Sfânt ne poate călăuzi, aceea a comuniunii în diversitatea legitimă”.
Papa amintit că ”parcursul de reapropiere și pacificare” între Roma și Constantinopol a primit un ”impuls nou” la întâlnirea care a avut loc la Ierusalim în urmă cu 60 de ani dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Athenagoras. ”După secole de înstrăinare reciprocă, acea întâlnire a fost un semn de mare speranță, care nu încetează să inspire inimile și mințile multor bărbați și femei care astăzi doresc cu ardoare să ajungă, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ziua în care vom putea participa împreună la ospățul euharistic”.
Făcând trimitere, apoi, la întâlnirea dintre Episcopul Romei și Patriarhul ecumenic au avut-o la Ierusalim în urmă cu zece ani, papa Francisc reiterat ”ceea ce am afirmat împreună cu acea ocazie: dialogul dintre Bisericile noastre nu comportă niciun risc pentru integritatea credinței, dimpotrivă, este o exigență care decurge din fidelitatea față de Domnul și care ne conduce la tot adevărul (cf. In 16,13), printr-un schimb de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt (Declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Ierusalim, 25 mai 2014). De aceea, încurajez activitatea Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Biserica ortodoxă, care a întreprins studierea unor chestiuni istorice și teologice delicate. Îmi exprim urarea ca păstorii de suflete și teologii implicați în acest demers să meargă dincolo de disputele pur academice și să se predispună la ascultarea docilă a celor pe care Duhul Sfânt le spune pentru viața Bisericii, iar ceea ce a fost deja subiect de studiu și de acorduri să afle o receptare deplină în comunitățile și locurile noastre de formare. Va exista întotdeauna o rezistență la aceasta, pretutindeni, dar trebuie să mergem mai departe cu curaj”.
În fine, amintind întâlnirea sa cu patriarhul Bartolomeu de la Ierusalim, papa și-a îndreptat atenția către ”situația dramatică” de astăzi din Țara Sfântă. La zece ani de la rugăciunea pentru pace în Țara Sfântă, în Orientul Mijlociu și în lumea întreagă – organizată pe 8 iunie 2024 în Grădinile Vaticanului – papa a spus că ”după zece ani, istoria actuală ne arată de o manieră tragică necesitatea și urgența de a ne ruga împreună pentru pace, pentru ca acest război să înceteze, capii națiunilor și părțile în conflict să regăsească calea înțelegerii și toți să se recunoască frați. Natural, această invocație de pace se extinde la toate conflictele în curs de desfășurare, în special la războiul care se combate în chinuita Ucraină”.
”Să încredințăm încrezători Bisericile noastre”, a spus papa la finalul discursului, ”mijlocirii sfinților frați Petru și Andrei pentru ca Domnul să ne facă să pășim pe calea pe care El ne-o arată, care este întotdeauna calea iubirii, reconcilierii și milostivirii”.