Papa la Trieste: Credința nu trebuie să ignore chestiunile realității

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
7 iulie 2024 – Vatican News. ”Nu avem nevoie de o religiozitate închisă în sine, care își ridică privirea spre ceruri fără să-i pese de ceea ce se întâmplă pe pământ și celebrează liturghii în templu, dar uitând de praful care se mișcă pe străzile noastre. Avem nevoie, în schimb, de o credință înrădăcinată în Dumnezeul care s-a făcut om, o credință care intră în istorie, vindecă inimile frânte, devine un plămadă a speranței și sămânță a unei lumi noi”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o duminică, 7 iulie a.c., în orașul italian Trieste, cu ocazia vizitei sale pastorale de o zi pentru a lua parte la Săptămâna Socială a Catolicilor din Italia.

După discursul prezentat la lucrările manifestării și mai multe întâlniri cu diferite grupuri, papa a prezidat Sfânta Liturghie în Piața ”Unita’ d’Italia” din Trieste, cu participarea a aproximativ 8.500 de credincioși din Trieste, dar și din alte țări: Austria, Croația, Slovenia, Anglia, Australia, Germania, Argentina, Columbia, Venezuela, Ucraina, Belarus, Peru, Nigeria și Camerun. Au concelebrat 98 de episcopi și 260 de preoți, fiind prezenți, de asemenea, episcopi din Bisericile ortodoxe și pastori din Comunitățile luterane.

La omilia Sfintei Liturghii, papa a vorbit pe larg despre Evanghelia duminicii (a XIV-a din timpul liturgic de peste an după calendarul roman sau latin) și a scos în evidență faptul că Isus s-a întors la Nazaret, dar a fost respins de concetățenii săi (cf. Mc 6,1-6). Un fapt care, a remarcat pontiful, nu este nicidecum nou în istoria revelației biblice.

Într-adevăr, ”pentru a redeștepta speranța inimilor chinuite și pentru a susține osteneala drumului, Dumnezeu a ridicat întotdeauna profeți în mijlocul poporului său. Cu toate acestea, după cum ne spune prima lectură de astăzi în relatarea lui Ezechiel, ei au găsit adesea un popor rebel - "fii încăpățânați și cu inima împietrită " (Ez 2,4) - și au fost respinși.

Și Isus are aceeași experiență ca profeții. El se întoarce la Nazaret, în patria sa, în mijlocul poporului cu care a crescut, dar cu toate acestea nu este recunoscut, ba chiar este respins: "a venit printre ai săi și ai săi nu l-au primit" (Ioan 1,11). Evanghelia ne spune că Isus "era un motiv de scandal pentru ei" (Mc 6,3), dar cuvântul "scandal" nu se referă la ceva obscen sau indecent, așa cum îl folosim astăzi; scandal înseamnă "o piatră de poticnire", adică un obstacol, o piedică, ceva care te blochează și te împiedică să mergi mai departe. Să ne întrebăm: care este obstacolul ce ne împiedică să credem în Isus?

(...) Obstacolul care îi împiedică pe acești oameni să recunoască prezența lui Dumnezeu în Isus este faptul că El este uman, este doar fiul lui Iosif tâmplarul: cum poate Dumnezeu, care este atotputernic, să se dezvăluie în fragilitatea trupului unui om? Cum poate un Dumnezeu atotputernic și tare, care a creat pământul și și-a eliberat poporul din sclavie, cum poate El să se facă slab până la punctul de a veni în trup și de a se coborî pentru a spăla picioarele ucenicilor?

Acesta este scandalul, frați și surori: o credință întemeiată pe un Dumnezeu uman, care se apleacă spre umanitate, care se îngrijește de ea, care este mișcat de rănile noastre, care ia asupra sa oboseala noastră, care se frânge ca pâinea pentru noi. Un Dumnezeu tare și puternic, care este de partea mea și mă satisface cu de toate este atrăgător; un Dumnezeu slab, un Dumnezeu care moare pe cruce din iubire și care, de asemenea, îmi cere să depășesc tot egoismul [zice: ziua] și să-mi ofer viața pentru mântuirea lumii. Acest lucru, frați și surori, este un scandal.

Cu toate acestea, punându-ne în fața Domnului Isus și aruncându-ne privirea asupra provocărilor care ne interpelează, asupra numeroaselor probleme sociale și politice dezbătute, de asemenea, în această Săptămână Socială, asupra vieții concrete a oamenilor noștri și a eforturilor lor, putem spune că astăzi avem nevoie tocmai de acest scandal. Avem nevoie de scandalul credinței. Nu avem nevoie de o religiozitate închisă în sine, care își ridică privirea spre ceruri fără să-i pese de ceea ce se întâmplă pe pământ și celebrează liturghii în templu și în același timp uită de praful care se mișcă pe străzile noastre. Avem nevoie, în schimb, de scandalul credinței, - avem nevoie de scandalul credinței - de o credință înrădăcinată în Dumnezeul care s-a făcut om și, prin urmare, de o credință umană, o credință a trupului, care intră în istorie, care atinge viețile oamenilor, care vindecă inimile frânte, care devine un ferment al speranței și sămânța unei lumi noi. (...) Este o credință care trezește conștiințele din amorțeală, care pune degetul în răni, în rănile societății, (...) o credință care pune întrebări despre viitorul omului și al istoriei; este o credință neliniștită, iar noi trebuie să trăim o viață neliniștită, o credință care merge de la inimă la inimă, o credință care să primească din afară problemele societății, o credință neliniștită care să ne ajute să depășim mediocritatea și lenea inimii, care devine un ghimpe în trupul unei societăți adesea anesteziate și amețite de consumerism.

(...) Preaiubiților, Isus a trăit în propriul Său trup profeția cotidianității, intrând în viața și poveștile de zi cu zi ale oamenilor, manifestând compasiune în interiorul evenimentelor și manifestându-se ca fiind Dumnezeu, care este compătimitor. Și din această cauză, unii s-au scandalizat de el, a devenit un obstacol, a fost respins până la a fi judecat și condamnat; totuși, el a rămas fidel misiunii sale, nu s-a ascuns în spatele ambiguității, nu s-a împăcat cu logica puterii politice și religioase. El a făcut din viața sa o ofrandă de iubire față de Tatăl. La fel suntem și noi, creștinii: suntem chemați să fim profeți și martori ai Împărăției lui Dumnezeu, în fiecare situație pe care o trăim, în orice spațiu în care locuim.

(...) Frați și surori, din acest oraș Trieste, cu vedere spre Europa, răscruce de popoare și culturi, pământ de frontieră, să alimentăm visul unei noi civilizații întemeiate pe pace și fraternitate; vă rog, să nu ne scandalizăm din cauza lui Isus, ci, dimpotrivă, să fim indignați de toate acele situații în care viața este brutalizată, rănită și ucisă; să purtăm profeția Evangheliei în trupul nostru, prin deciziile noastre înainte de cuvinte. Acea coerență între decizii și cuvinte. Și acestei Biserici Triestine aș vrea să îi spun: înainte! Înainte! Continuați să vă angajați în prima linie pentru a răspândi Evanghelia speranței, în special față de cei care sosesc de pe ruta balcanică și față de toți cei care, în trup sau în spirit, au nevoie să fie încurajați și consolați. Să ne angajăm împreună: pentru ca, redescoperindu-ne iubiți de Tatăl, să putem trăi ca frați cu toții. Cu toții frați, cu acel zâmbet de întâmpinare și de pace sufletească. Vă mulțumesc.”

În alocuțiunea rugăciunii ”Îngerul Domnului”, papa a mulțumit organizatorilor pentru buna desfășurare a vizitei de duminică și a făcut un apel ”la rugăciune și acțiune pentru pace”, în special pentru Ucraina, Palestina, Israel, Sudan, Myanmar, dar și pentru ”orice popor care suferă din cauza războiului”.

După Sfânta Liturghie, papa s-a întors cu elicopterul la reședința sa din Casa Sfânta Marta din Cetatea Vaticanului.

Primiți la final binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.