Căutare

Timorul de Est - activitate pastorală pentru copii Timorul de Est - activitate pastorală pentru copii 

Timorul de Est, în așteptarea Papei. Domnul nu și-a abandonat turma la vreme de încercare

Credința și cultura, credința și istoria sunt inseparabil legate în cea mai tânără națiune din Asia. "În timp de încercare, Domnul nu ne-a abandonat", spune vicarul general al Arhidiecezei de Dili, părintele Graciano Santos Barros, citat de agenția catolică de știri "Fides", într-un articol de Paolo Affatato, din care redăm câteva fragmente.

Paolo Affatato
Vatican News – 5 august 2024. "Fie ca credința voastră să devină cultura voastră" este motto-ul vizitei papei Francisc, care, între 9 și 11 septembrie, se va afla în Timorul de Est, a treia etapă a călătoriei sale în Orient, care, între 2 și 13 septembrie, va cuprinde Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est și Singapore. "Este un îndemn de a trăi credința în armonie cu cultura", notează vicarul general al arhidiecezei de Dili, părintele Graciano Santos Barros. În cea mai tânără națiune din Asia, a cărei independență a fost proclamată în 2002, țară cu o majoritate catolică, Biserica locală se pregătește pentru toate momentele vizitei: întâlnirea cu preoții și persoanele consacrate în Catedrala Neprihănita Zămislire din Dili, unde sunt în curs lucrări de restaurare; întâlnirea cu tinerii la Centrul de Congrese, care va putea găzdui peste 4. 000 de tineri aparținând diferitor asociații și parohii; celebrarea Sfintei Liturghii pe esplanada din Tasi Tolu, la periferia vestică a capitalei, unde se montează marea scenă cu altarul și unde sunt așteptați peste 700 000 de credincioși din toată țara, dar și din Indonezia și din alte țări din regiune.

"Pregătirea nu este doar materială, ci și spirituală. Conferința Episcopală a pregătit materiale pentru un ciclu de cateheze – în curs de desfășurare în cele trei dieceze din Timorul de Est –  Dili, Maliana și Baucau –  despre biografia Papei, despre unele enciclice și misiunea în calitate de pontif și succesor al lui Petru, precum și despre tema centrală a vizitei, 'Fie ca credința voastră să devină cultura voastră' – a declarat pentru agenția catolică "Fides" părintele Bento Pereira, responsabil național de comunicare și mass-media din cadrul Conferinței Episcopale din Timorul de Est. Pentru a-i însoți pe credincioși, a fost creată și o rugăciune, care este recitată zilnic în biserici, comunități religioase și școli de pe întreg teritoriul țării.

"Reflecția asupra relației dintre credință și cultură", a spus părintele vicar Santos Barros, "este legată, pentru noi, de reflecția asupra relației dintre credință și istorie. Istoria națiunii, istoria suferinței și a eliberării Timorului de Est, este marcată și însoțită inseparabil de credință. Astăzi, la 25 de ani de la referendumul pentru independență, ne putem privi istoria cu o inimă împăcată, recunoscând lucrarea lui Dumnezeu care a luminat mințile și inimile oamenilor în atâtea momente cruciale", a mai spus prelatul, în interviul pentru agenția "Fides", în timp ce prezenta un complex bisericesc local care include așa-numita "Casa de los Padres" din Dili, un cămin pentru clerici, inclusiv pentru preoți în vârstă sau bolnavi, Institutul Superior de Filosofie și Teologie și Seminarul Major Interdiecezan, unde studiază aproximativ 250 de seminariști.

În 1975, când Indonezia a ocupat militar Timorul de Est, devenind una dintre provinciile sale, părintele Barros era copil și își amintește: "În acea perioadă, călugării, călugărițele, preoții, catiheții, erau îngerii noștri păzitori. Erau mereu aproape de noi, ne împărtășeau soarta. Ne rugam foarte mult, fiecare alegere, fiecare eveniment era precedat și însoțit de rugăciune, îndemnându-ne să ne punem viața  în mâinile lui Dumnezeu". "Credința ne-a însoțit fiecare pas, în suferință și speranță" – a mai spus prelatul.

Vicarul general de Dili a spus, în încheierea interviului: "Valorile evanghelice care ne-au ghidat, care au reprezentat  o busolă pentru noi toți, au fost: respectul pentru viață, care este inviolabilă, și, prin urmare, demnitatea inalienabilă a fiecărei persoane creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; libertatea față de opresiune, cu speranța autodeterminării, în care am crezut întotdeauna, cu dorința de a ne construi istoria, patria, viitorul". (Agenția Fides 31 iulie 2024)

05 august 2024, 08:57