Scopul Sinodului și reformele ”la modă”
Cuvintele Papei către Biserica belgiană și apropiata adunare sinodală
Andrea Tornielli
Care este prioritatea Sinodului care începe peste puțin timp? Care este scopul principal și cel mai important al reformei în sensul sinodal al Bisericii? De la Bruxelles, din bazilica Preasfintei Inimi a lui Isus din Koekelberg, unde s-a întâlnit cu episcopii, preoții, persoanele consacrate și lucrătorii pastorali, papa Francisc a schițat un răspuns și a relansat o întrebare. „Procesul sinodal”, a spus el, solicitat de ascultarea unei mărturii, „trebuie să fie o întoarcere la Evanghelie; nu trebuie să aibă printre prioritățile lui vreo reformă «la modă», ci să se întrebe: cum putem face ca Evanghelia să ajungă la o societate care nu o mai ascultă sau care s-a îndepărtat de credință? Să ne întrebăm cu toții acest lucru”.
Nu reforme „la modă”, așadar. Nici agende care - pe de o parte - pledează pentru schimbări funcționale care sfârșesc prin a clericaliza credincioșii laici și laice, nici cele care - pe de altă parte - aspiră la restaurarea vremii care a fost pe valul neo-clericalismului. Ambele perspective sfârșesc prin a eclipsa problema stringentă și fundamentală pe care papa Francisc a repropus-o: vestirea Evangheliei în societățile secularizate. Ambele perspective sfârșesc prin a uita singurul scop adevărat al oricărei reforme în Biserică: binele sufletelor și grija pentru sfântul popor credincios al lui Dumnezeu.
Punând din nou în centru întrebarea papei, care a fost, de asemenea, rațiunea Conciliului Ecumenic Vatican II, și punând din nou în centru binele și grija pentru poporul lui Dumnezeu, înțelegem cum sinodalitatea este felul în care se trăiește comuniunea în Biserică. Ea nu este o povară birocratică suplimentară pentru clerici și mireni care o adoptă fără tragere de inimă și doar prin vorbe, dar care rămân în fapte legați încă de modelele de acum un secol. Nu este un passepartout care justifică orice inițiativă ”mundanizantă”. Este, în schimb, expresia deplină a unei comuniuni trăite. Numai din convingerea că toți suntem iubiți de Dumnezeu, numai trăind Evanghelia cu bucurie, putem da mărturie în fața fraților și surorilor noastre, conștienți de faptul că, indiferent de rolul nostru în Biserică, suntem chemați de un Altul și că El este cel care își conduce Biserica.
