Papa, Bisericii din Belgia: Vestește Evanghelia, trăiește bucuria, practică milostivirea!

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
29 septembrie 2024 - Vatican News. ”În această răscruce, care este Belgia, voi sunteți o Biserică în mișcare. De mult timp, într-adevăr, voi căutați să transformați prezența parohiilor din teritoriu, să dați un avânt puternic formării laicilor și, mai ales, vă străduiți să fiți o Comunitate aproapiată de oameni, care însoțește persoanele și dă mărturie prin faptele de milostenie”: a spus papa Francisc în discursul prezentat sâmbătă, 28 septembrie a.c., în bazilica Preasfânta Inimă a lui Isus din Koekelberg, la Bruxelles, la întâlnirea cu episcopii, preoții, persoanele consacrate, seminariștii și lucrătorii pastorali ai Bisericii catolice din Belgia. Papa efectuează o călătorie apostolică de trei zile în această țară, unde a ajuns în seara de 26 septembrie a.c., sub genericul ”Pe cale, cu Speranță”, și din care va pleca duminică, 29 septembrie 2024.

După mărturiile și întrebările ascultate, în care au fost exprimate simptomele crizelor care afectează Biserica și societatea din Belgia, papa Francisc a vorbit în discursul său despre evanghelizare, bucurie și milostivire. ”Prima cale de parcurs”, a subliniat papa, ”este evanghelizarea. Schimbările epocii noastre și criza credinței pe care le simțim în Occident ne-au mânat să ne întoarcem din nou la esențial, la Evanghelie, pentru ca tuturor să le fie vestită din nou vestea cea bună pe care Isus a adus-o în lume, făcând-o să strălucească în toată frumusețea ei”.

A doua cale, a reluat papa, este bucuria. Desigur, ”nu vorbim de bucuriile legate de ceva momentan, nici nu putem urma modelele consumeriste de evaziune și divertisment. Este vorba de o bucurie mai mare, care însoțește și susține viața chiar și în momentele întunecoase sau dureroase, iar acesta este un dar care vine de sus, de la Dumnezeu”. Înainte de a deveni papă, Joseph Ratzinger – a remarcat succesorul său – ”a scris că o regulă a discernământului este aceasta: «Unde lipsește bucuria, unde simțul umorului moare, acolo nu este nici Duhul Sfânt (...) și invers: bucuria este un semn al harului»  (Il Dio di Gesù Cristo, Brescia 1978, p. 129).

În fine, a treia cale de urmat este milostivirea, pornind de la convingerea că ”Evanghelia, receptată și împărtășită, primită și dăruită, ne conduce la bucurie pentru că ne face să descoperim că Dumnezeu este Tatăl milostivirii, care este profund mișcat pentru noi, care ne ridică din căderile noastre, care nu-și retrage niciodată iubirea față de noi”. În acest sens, papa a mulțumit lucrătorilor pastorali pentru ”vasta activitate pe care o îndeplinesc ca să transforme mânia și durerea în ajutor, apropiere și compasiune. Abuzurile generează suferințe atroce și răni, amenințând chiar parcursul de credință. Este nevoie de multă milostivire pentru a nu rămâne cu inima de piatră în fața suferințelor victimelor, pentru a le face să simtă apropierea noastră și a le oferi tot ajutorul posibil, pentru a învăța de la ele (...) să fim o Biserică ce devine slujitoare a tuturor fără a subjuga pe nimeni. Una din rădăcinile violenței constă în abuzul de putere, când ne folosim de rolurile pe care le avem ca să-i călcăm pe ceilalți în picioare ori ca să-i manipulăm”.

La finalul discursului, papa a amintit opera ilustrului pictor René Magritte, intitulată ”Actul de credință”. Aceasta reprezintă o ușă închisă din interior, dar care este spartă în centru, fiind astfel deschisă către cer. ”Este o deschizătură care”, a subliniat papa, ”ne îndeamnă să mergem dincolo, să ne îndreptăm privirea înainte și în sus, să nu ne închidem niciodată în noi înșine. Vă încredințez această imagine ca simbol al unei Biserici care nu-și închide niciodată ușile – vă rog, una care nu închide ușile niciodată – care oferă tuturor o deschizătură către infinit și capabilă să vadă mai departe. Aceasta este Biserica ce evanghelizează, trăiește bucuria Evangheliei și practică milostivirea”.