Papa: Dreptul de a proteja viața și curajul de a respinge legile în favoarea morții

În timpul zborului spre Roma, la întoarcerea din călătoria apostolică de patru zile în Luxemburg și Belgia, între 26-29 septembrie a.c.. papa Francisc a stat de vorbă cu jurnaliștii. Întrebările succesive celei de-a 46-a călătorii apostolice a actualului pontif au atins chestiuni legate de situația din Orientul Mijlociu, de atacul asupra Libanului, de abuzurile din Biserică și de rolul femeilor.

Cetatea Vaticanului
Vatican News – 30 septembrie 2024. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor care l-au însoțit în avion, papa Francisc a vorbit despre avort, care este o crimă; despre  feminismul excesiv care nu ia în considerare superioritatea principiului marian asupra principiului petrin. De asemenea, printre subiectele abordate în cadrul conferinței de presă din timpul zborului de întoarcere s-a aflat drama abuzurilor în Biserică.

La solicitarea de a face un bilanț al vizitei sale în Luxemburg, pontiful a spus că această țară are o societate bine echilibrată, cu legi bine echilibrate, că Luxemburg a fost o surpriză pentru echilibrul și primirea sa. "Și acesta este, poate, mesajul acestei țări pentru Europa" – a observat pontiful.

A doua întrebare a fost despre procesul de beatificare a regelui Baudouin, care în 1992, s-a autosuspendat din funcția de suveran pentru că nu a semnat legea cu privire la legalizarea avortului; de asemenea, întrebarea s-a referit la reconcilierea dreptului la viață cu dreptul femeilor de a avea o viață fără suferință.

Cu privire la regele Baudouin, papa Francisc a spus că a fost curajos, deoarece, confruntat cu o lege a morții, nu a semnat și a demisionat. Este nevoie de curaj, este nevoie de un politician curajos, de un om de caracter pentru a face acest lucru – a spus pontiful – evidențiind că, în acest caz, comportamentul regelui Baudouin a fost de sfințenie, procesul de beatificare și canonizare al acestuia continuându-și cursul.

În legătură cu a doua parte a întrebării, Sfântul Părinte a spus că femeile au dreptul la viață, la propria lor viață și la viața copiilor lor, evidențiind: "Să nu uităm să spunem acest lucru. Avortul este o crimă. O ființă umană este ucisă. Medicii care fac acest lucru, permiteți-mi să spun, sunt ucigași. Și acest lucru nu poate fi contestat. O viață umană este ucisă. Femeile au dreptul de a proteja viața (...) – a spus papa Francisc.

O  a treia întrebare, privind abuzurile comise de clerici și de modul în care intenționează să dea curs cererilor victimelor pe care le-a întâlnit în Belgia, pontiful a spus că a stat de vorbă cu persoanele abuzate; a vorbit despre datoria de a-i asculta și despre responsabilitatea de a-i ajuta, de a avea grijă de ei, unii având nevoie de tratament psihologic.

De asemenea, a atins chestiunea despăgubirilor care sunt prevăzute de dreptul civil și de necesitatea de a-i pedepsi pe abuzatori, ținând cont de faptul că abuzul nu este un păcat de azi care va dispărea mâine, fiind vorba de o tendință, de o afecțiune psihiatrică. Papa Francisc a spus în mod clar că un abuzator nu poate fi lăsat liber să ducă o viață normală, având roluri de responsabilitate în școli și parohii.  

La cea de-a patra întrebare, cu privire la criza din Liban, cu utilizarea – de către Israel – a unor arme foarte puternice, pontiful a evidențiat că apărarea trebuie să fie întotdeauna proporțională cu atacul. Atunci când ceva este disproporționat, indică o tendință dominantă care trece dincolo de moralitate. Chiar și în război există o moralitate care trebuie păzită. Războiul este, desigur, imoral, dar regulile de război implică o anumită moralitate – a observat pontiful în cadrul conferinței de presă din timpul zborului de întoarcere din cea de-a 46-a călătorie apostolică, în Luxemburg și Belgia, între 26-29 septembrie.

30 septembrie 2024, 11:30