Căutare

Papa la Vanimo. Adevărata comoară, iubirea, se află în inimile voastre

«Dragi prieteni, mulți turiști, după ce vă vizitează țara, se întorc acasă spunând că au văzut 'paradisul'. Ei se referă, în general, la atracțiile peisagistice și de mediu de care s-au bucurat. Dar noi știm că, așa cum am spus, cea mai mare comoară de aici nu este aceasta. Există o alta, mai frumoasă și mai fascinantă, care se află în inimile voastre și care se manifestă în caritatea cu care vă iubiți unii pe alții.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 8 septembrie 2024. Despre iubire, adevărata comoară care se află în inimi, le-a vorbit papa Francisc celor circa 20 de mii de credincioși din Dieceza de Vanimo, în Papua Noua Guinee. Întâlnirea, succesivă Sfintei Liturghii celebrată pe stadionul "Sir John Guise", din Port Moresby, a avut loc duminică, 8 septembrie a.c., pe esplanada din fața Catedralei "Sfânta Cruce", din Vanimo.

Papa Francisc a  observat că bisericile, școlile, spitalele și centrele misionare din Papua Noua Guinee "mărturisesc, în jurul nostru, că Cristos a venit pentru a aduce mântuirea tuturor, astfel încât fiecare să poată înflori în toată frumusețea sa pentru binele comun" (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 182).

"Voi, din această țară, sunteți 'experți' în frumusețe, pentru că sunteți înconjurați de frumusețe! Trăiți pe un tărâm magnific, plin de o mare varietate de plante și păsări, unde se rămâne în totală uimire în fața culorilor, sunetelor și parfumurilor, în fața spectacolului măreț al naturii pline de viață, evocând imaginea Edenului!" – a spus pontiful, subliniind totodată că Domnul le-a încredințat această frumusețe "ca semn și instrument, pentru ca și voi să trăiți astfel, uniți în armonie cu El și cu frații și surorile voastre, respectând casa comună și având grijă unii de alții" (cf. Mesajul pentru celebrarea celei de-a cincea Zile mondiale de rugăciune pentru îngrijirea creației, 1 septembrie 2019).

Pontiful i-a îndemnat pe credincioși să dubleze frumusețea peisajului "cu frumusețea unei comunități în care oamenii se iubesc unii pe alții", astfel încât să formeze, o mare orchestră care, prin muzica sa, să fie în măsură să elimine rivalitățile, "să depășească diviziunile – personale, familiale și tribale –  să alunge frica, superstiția și magia din inimile oamenilor; să pună capăt comportamentelor distructive precum violența, infidelitatea, exploatarea, consumul de alcool și droguri: rele care întemnițează și fac nefericiți pe atât de mulți frați și surori, chiar și aici".

Papa Francisc a amintit că "iubirea este mai puternică decât toate acestea și frumusețea ei poate vindeca lumea, deoarece își are rădăcinile în Dumnezeu (cf. Cateheza, 9 septembrie 2020). Să o răspândim, așadar, și să o apărăm, chiar dacă acest lucru ne poate costa unele neînțelegeri și unele opoziții. Ne-a mărturisit prin cuvânt și exemplu Fericitul Petru To Rot –  soț, tată, catihet și martir al acestui pământ – care și-a dat viața tocmai pentru a apăra unitatea familiei în fața celor care voiau să-i submineze temeliile".

 

 

 

08 septembrie 2024, 12:15