Papa Francisc, misionarilor scalabrinieni: Eu sunt fiu de migranți, ei ne învață speranța
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
28 octombrie 2024 – Vatican News. Migranții, slujirea pastorală și caritatea au fost în centrul discursului prezentat de papa Francisc la audiența de luni, 28 octombrie a.c., cu participanții la al XV-lea capitol general al congregației ”Misionarii Sfântului Carol”.
”Misionarii Sfântului Carol” sunt cunoscuți, de asemenea, sub denumirea de ”scalabrinieni”, după numele fondatorului, Sfântul Ioan Baptist Scalabrini, episcop italian care a trăit între anii 1839-1905, cu scopul de a păstra credința catolică a emigranților italieni din Statele Unite ale Americii și din alte țări, precum și pentru a-i ajuta, acolo unde este cu putință, pe plan moral, civil și economic.
Remarcând în discursul său că lucrările capitolului general al congregației au avut loc cu câteva luni înainte de Anul Sfânt 2025, precum și faptul că au ales ca temă generală a capitolului general aceeași temă jubiliară, ”Pelerini de speranță”, papa Francisc a vorbit pe larg despre trei aspecte semnificative ale slujirii lor: migranții, slujirea pastorală și caritatea.
Mai întâi, așadar, migranții, pe care papa i-a numit ”învățători de speranță”.
Papa Francisc: ”Eu sunt fiu de migranți. Acasă am trăit mereu cu dorința de a merge acolo pentru a face America, pentru a progresa, pentru a merge mai departe. Migranții pleacă sperând să găsească în altă parte pâinea cea de toate zilele, după cum se exprima Sfântul Ioan Baptist Scalabrini, și nu se resemnează nici chiar atunci când totul pare să le fie potrivnice, nici când găsesc închidere și respingere. Tenacitatea lor, susținută deseori de iubirea pentru familiile care au rămas în patrie, ne învață multe, mai ales pe voi care, migranți printre migranți – după cum a vrut să fiți fondatorul vostru – împărtășiți drumul lor. În acest fel, prin dinamica întâlnirii, dialogului și primirii lui Cristos prezent în cel străin, voi creșteți împreună cu ei, solidari unii cu alții, abandonați fiind în Dumnezeu și numai în Dumnezeu. Nu uitați Vechiul Testament: văduva, orfanul și străinul sunt privilegiații lui Dumnezeu. Căutarea viitorului care îl însuflețește pe migrant exprimă, de altfel, o nevoie de mântuire care îi unește pe toți, dincolo de rasele și stările de viață. Mai mult, itineranța, înțeleasă și trăită în mod just, poate deveni, în pofida suferinței, o școală prețioasă de credință și de omenie atât pentru cel care îi asistă cât și pentru cei care sunt asistați (cf. Mesaj la Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2019, 27 mai 2019). Să nu uităm că însăși istoria mântuirii este o istorie de migranți, de popoare care merg pe cale”.
Necesitatea unei activități pastorale a speranței, al doilea aspect evidențiat de papa Francisc, nu poate să treacă cu vederea faptul că ”migrantul trebuie primit, însoțit, promovat și integrat”. Este nevoie, de aceea, de ”intervenții pastorale solide de proximitate, la nivel material, religios și uman, pentru a susține în ei speranța și, odată cu aceasta, parcursurile interioare care conduc la Dumnezeu, însoțitor credincios de călătorie, mereu prezent alături de cel care suferă (cf. Benedict XVI, Mesaj la Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2013, 12 octombrie 2012).
În fine, caritatea, al treilea aspect, mai ales într-un timp în care ”cel care pleacă, o face deseori din cauza unor inegalități tragice și injuste de șanse, democrație și viitor ori a scenariilor devastatoare de război care afectează planeta. La acestea se adaugă închiderea și ostilitatea țărilor bogate, care văd în cei care bat la ușă o amenințare pentru propria bunăstare. Vedem aceasta și la noi: există scandalul prin care, pentru recoltarea merelor, în nord, aduc migranți din centrul Europei, dar apoi îi trimit înapoi. Îi folosesc ca să culeagă merele, dar apoi pleacă. Aceasta se întâmplă astăzi. (...) În Biblie, una din legile Jubileului era restituirea pământului către cel care îl pierduse (cf. Lv 25,10-28). În zilele noastre, acest act de justiție se poate concretiza, într-un alt context, într-o caritate care să repună în centru persoana, drepturile ei, demnitatea ei (cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Discurs către participanții la al IV-lea Congres mondial promovat de Consiliul Pontifical pentru Pastorala Migranților și Itineranților, 9 octombrie 1998, nr. 2).
”Fiți recunoscători Domnului”, i-a îndemnat papa pe scalabrinieni, ”pentru vocația pe care ați primit-o”, căci carisma primită este vie în Biserică, după cum arată faptul că atât de mulți tineri din diferite țări continuă să vină alături de voi. ”Vă mulțumesc pentru munca imensă pe care o faceți”, a spus la final papa Francisc.