Laureații Premiului Ratzinger 2024, în audiență la papa Francisc
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
22 noiembrie 2024 - Vatican News. Teologul Cyril O'Regan și sculptorul Etsurō Sotoo sunt cei care primesc Premiul Ratzinger 2024. Acesta este înmânat vineri, 22 noiembrie a.c., la ora 17.00, - după închiderea ediției noastre zilnice - de către cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, în Sala Regia a Palatului Apostolic din Vatican. Tot vineri, în cursul dimineții, a fost celebrată o Liturghie în memoria papei Benedict al XVI-lea la mormântul său, din Grotele Vaticanului. După Celebrarea Euharistică, participanții la ceremonia Premiului Ratzinger, însoțiți de preotul iezuit italian Federico Lombardi, au fost primiți de papa Francisc.
Cyril O’Regan
Profesorul O'Regan, irlandez, născut în 1952, conferențiar în Teologie sistematică la Departamentul de Teologie al Universității Notre Dame din Indiana, SUA, a studiat filosofia în Irlanda și apoi și-a obținut doctoratul în Filosofie și Teologie la Universitatea Yale, unde a și predat. Principalele sale domenii de studiu sunt Teologia sistematică și Istoria creștinismului. Autor a numeroase articole și a mai multor lucrări, printre care The Heterodox Hegel, Gnostic Return in Modernity, Theology and the Spaces of Apocaliptic, Anatomy of Misremembering: Balthasar's Response to Philosophical Modernity și Newman and Ratzinger, care urmează să fie publicată în curând, având o activitate academică vastă, foarte apreciat de studenți, a dedicat mai multe articole importante figurii și învățăturii lui Joseph Ratzinger-Benedict XVI.
Etsurō Sotoo
Sotoo, japonez, născut în 1953 în Fukuoka, este licențiat în arte plastice al Universității din Kyoto, unde a fost și lector. De asemenea, a predat în Osaka. În 1978, a vizitat Barcelona, unde a fost impresionat de construcția bazilicii „Sagrada Familia”, solicitând să lucreze acolo ca sculptor, începând cu fațada Nașterii Domnului, urmând instrucțiunile lăsate de Antoni Gaudí. S-a convertit la creștinism și a fost botezat. Este devotat lui Gaudí, fiind angajat și în cauza de canonizare a acestuia. Lucrările sale principale se află în diferite părți ale bazilicii „Sagrada Familia” care, de altfel, a fost consacrată de papa Benedict al XVI-lea în timpul călătoriei apostolice, la Barcelona, în 2010, dar și în alte locuri din Spania, Japonia și Italia, unde în 2015 a creat amvonul pentru catedrala din Florența, Santa Maria del Fiore. Este primul din Asia de Est și primul sculptor care primește Premiul Ratzinger.
Premiul Ratzinger
Premiul care poartă numele lui Joseph Ratzinger este principala inițiativă a Fundației Vaticanului Joseph Ratzinger - Benedict XVI și este acordat, conform statutului, „cercetătorilor care s-au distins prin merite deosebite în publicații și/sau cercetare științifică”. În ultimii ani, sfera beneficiarilor premiului s-a extins, de asemenea, pentru a include artele de inspirație creștină. Nominalizările pentru premiu sunt propuse papei spre aprobare de către Comitetul științific al fundației, care este format din cinci membri numiți de pontif. În prezent, acesta este format din cardinalii Kurt Koch, prefect al Departamentului pentru Promovarea Unității Creștinilor, Luis Ladaria, prefect emerit al Departamentului pentru Doctrina Credinței, Gianfranco Ravasi, președinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Cultură, Monseniorul Salvatore Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru Evanghelizare, și Monseniorul Rudolf Voderholzer, episcop de Regensburg și președinte al Institutului Papst Benedikt XVI. Premiul a fost acordat anual, începând din 2011, de fiecare dată la doi și, în mod excepțional, la trei cercetători.