Să implorăm mijlocirea Mamei pentru ca Isus să vină să locuiască în viața noastră
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 8 decembrie 2024. Acest îndemn a fost adresat de papa Francisc în cadrul alocuțiuni care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Îngerul Domnului", de duminică, 8 decembrie, din Piața San Pietro.
Pontiful s-a referit la solemnitatea Neprihănita Zămislire, pornind de la Buna Vestire (cf. Lc 1,26-38), pe care a definit-o ca fiind "unul dintre cele mai importante momente din istoria umanității"; Buna Vestire când "da"-ul. Fecioarei Mariei spus arhanghelului Gabriel a permis Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Isus. "Este o scenă care stârnește cea mai mare uimire și emoție pentru că Dumnezeu, Cel Preaînalt, Cel Atotputernic, prin intermediul Îngerului dialoghează cu o tânără din Nazaret, cerându-i colaborarea în planul său de mântuire" – a evidențiat pontiful.
Amintind scena creației lui Adam, pictată de Michelangelo în Capela Sixtină, în care degetul Tatălui ceresc atinge degetul omului, pontiful a subliniat că același lucru se petrece și la Buna Vestire, când "umanul și divinul se întâlnesc, la începutul răscumpărării noastre, în clipa binecuvântată în care Fecioara Maria își pronunță "da"-ul. Papa a evidențiat totodată chemarea Fecioarei Maria, o femeie dintr-un mic oraș periferic, în centrul istoriei pentru totdeauna, soarta omenirii depinzând de răspunsul ei, astfel încât omenirea să poată din nou să zâmbească și să spere, deoarece "destinul său a fost pus în mâini bune".
Așadar, Fecioara Maria, așa cum o întâmpină Arhanghelul Gabriel, este "plină de har" (Lc 1,28), neprihănită, în întregime în slujba Cuvântului lui Dumnezeu, mereu cu Domnul, căruia i se încredințează în totalitate – a precizat pontiful, subliniind că nu există nimic în Preacurata care să se împotrivească voinței sale, nimic care să se opună adevărului și carității. Aici este binecuvântarea ei, pe care o vor cânta toate generațiile. Să ne bucurăm și noi pentru că Neprihănita ni l-a dăruit pe Isus, mântuirea noastră – a îndemnat pontiful.
De asemenea, Sfântul Părinte ne-a sugerat să ne întrebăm în ce ne punem speranța, în timpul nostru, agitat de războaie și concentrat pe efortul de a poseda și domina, îndemnându-ne să nu ne punem speranța în putere, în bani, în prieteni puternici, ci în milostivirea infinită a lui Dumnezeu? Și – a continuat – în fața falselor modele strălucitoare care circulă în mass-media și pe internet, să ne întrebăm unde se află comoara inimii noastre, ținând cont de faptul că Dumnezeu ne iubește în mod gratuit, că iubirea Sa ne precedă întotdeauna și că este gata să ne ierte atunci când ne întoarcem la El cu pocăință. Pontiful ne-a atras totodată atenția asupra pericolului de a ne lăsa amăgiți în încercarea de afirmare a "eu"- lui și a propriei voințe cu orice preț.
La finalul alocuțiunii, pontiful ne-a îndemnat să ne primenim sufletele printr-o bună spovadă, spunând: «Și vă dau un sfat. Astăzi este o zi bună să vă decideți să vă spovediți bine. Dacă nu puteți merge astăzi, săptămâna aceasta, până duminica viitoare, deschideți-vă inima și Domnul iartă totul, totul. Și astfel în mâinile Mariei vom fi mai fericiți.»
După rugăciunea Angelus, apelurile Sfântului Părinte
Rugăciune pentru Nicaragua și pentru locuitorii țării, devotați Preacuratei
«În solemnitatea Neprihănita Zămislire sunt aproape în mod special de poporul din Nicaragua. Vă îndemn să vă uniți în rugăciune pentru Biserica și poporul din Nicaragua, care o sărbătoresc pe Fecioara Maria, neprihănit zămislită, ca Mamă și Patroană spirituală, și înalță către Ea un strigăt de credință și speranță. Mama noastră cerească să le fie mângâiere în dificultățile și incertitudinile lor și să deschidă inimile tuturor, astfel încât să căutăm întotdeauna calea dialogului respectuos și constructiv pentru a promova pacea, fraternitatea și armonia în țară!» - a spus pontiful în apelurile succesive rugăciunii antifonului marian "Îngerul Domnului", de duminică, 8 decembrie, din Piața San Pietro.
Apel la pace în țările sfâșiate de război, inclusiv în Siria
De asemenea, papa Francisc ne-a îndemnat să continuăm să ne rugăm pentru pace, «în Ucraina, atât de chinuită, în Orientul Mijlociu – Palestina, Israel, Liban, acum și în Siria – în Myanmar, Sudan și oriunde oamenii suferă din cauza războiului și a violenței.» «Fac apel la guverne și la comunitatea internațională, astfel încât să putem ajunge la sărbătoarea Nașterii Mântuitorului cu o încetare a focului pe toate fronturile de război» – a mai spus pontiful.
Apel pentru salvarea de la pedeapsa capitală a condamnaților la moarte în SUA
«Astăzi simt nevoia sufletească de a vă cere tuturor să vă rugați pentru deținuții din Statele Unite care se află în anticamera morții. Cred că sunt 13 sau 15. Să ne rugăm ca sentința lor să fie comutată, schimbată. Să ne gândim la acești frați și surori ai noștri și să îi cerem Domnului harul de a-i salva de la pedeapsa capitală».
La final, pontiful a amintit de prezența sa, duminică, 8 decembrie, în cursul după-amiezii, în Piazza di Spagna, din Roma, pentru tradiționalul omagiu floral la statuia Neprihănitei. «Ne întâlnim în această după-amiază în Piazza di Spagna. Și vă rog să nu uitați să vă rugați pentru mine. Prânz plăcut și la revedere!» – a precizat Sfântul Părinte.