Căutare

Papa Francisc la audiența acordată Consiliului Metodist Mondial, luni, 16 decembrie 2024 Papa Francisc la audiența acordată Consiliului Metodist Mondial, luni, 16 decembrie 2024  (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Căutarea neobosită a modalităților adecvate pentru a corespunde rugăciunii: Ca toți să fie una

Luni, 16 decembrie a.c., în cursul dimineții, papa Francisc a acordat audiență unei delegații a Consiliului Metodist Mondial, căreia i-a adresat un salut. Amintind că, pentru o lungă perioadă de timp, între metodiști și catolici, a existat înstrăinare și suspiciune, pontiful și-a exprimat gratitudinea față de Dumnezeu pentru progresele în privința cunoașterii, înțelegerii și iubirii reciproce, făcute în ultimii 60 de ani.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 16 decembrie 2024. "Deschiderea unii față de alții ne-a apropiat, făcându-ne să descoperim că instaurarea păcii este o misiune a inimii" – a spus, evidențiind că, atunci când Inima Domnului Isus ne atinge inimile, El ne transformă, acesta fiind "modul în care comunitățile noastre vor fi capabile să își unească mințile și voințele diferite pentru a se lăsa conduse de Duhul Sfânt ca frați".

Observând că acesta este un parcurs care necesită timp, papa Francisc a subliniat necesitatea de a continua pe această cale, fiind întotdeauna orientați spre Inima lui Cristos, pentru că din această Inimă învățăm să ne raportăm bine unii la alții și să slujim Împărăția lui Dumnezeu (cf. Scrisoarea enciclică Dilexit nos, 28).

Amintind că anul viitor, creștinii din întreaga lume vor sărbători o mie șapte sute de ani de la primul conciliu ecumenic, Conciliul de la Niceea, Sfântul Părinte a reliefat că această aniversare ne reamintește că profesăm aceeași credință și, prin urmare, avem aceeași responsabilitate de a oferi semne de speranță care să dea mărturie despre prezența lui Dumnezeu în lume. Este "un îndemn adresat tuturor Bisericilor și comunităților ecleziale de a merge mai departe pe calea spre unitatea vizibilă, de a nu obosi să caute modalități adecvate pentru a corespunde pe deplin rugăciunii lui Isus: Ca toți să fie una" (Spes non confundit, 17).

Mulțumindu-le pastorilor și teologilor care au făcut parte din Comisia mixtă internațională pentru dialog între Consiliul Metodist Mondial și Biserica Catolică, pontiful i-a încurajat pe membrii actuali să continue în același demers.

De asemenea, mulțumindu-le membrilor delegației pentru vizită, papa Francisc a spus: "Să rămânem uniți în rugăciune. Crăciun Fericit!"

 

16 decembrie 2024, 17:30