Pellegrino in montagna verso paradiso (Theodor Kittelsen) - imagine simbolică Pellegrino in montagna verso paradiso (Theodor Kittelsen) - imagine simbolică 

Papa a aprobat decretul privind virtuțile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Áron Márton

În urma audienței acordată miercuri, 18 decembrie a.c., cardinalului Marcello Semeraro, prefect al Departamentului pentru Cauzele Sfinților, papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge unele decrete. Printre acestea, și decretul de recunoaștere a virtuților eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Áron Márton, episcop de Alba Iulia, născut la 28 august 1896 la Csíkszentdomokos (astăzi România) și decedat la 29 septembrie 1980 la Alba Iulia (România).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 18 decembrie 2024. În cadrul aceleiași audiențe, papa Francisc a aprobat voturile favorabile din cadrul Sesiunii Ordinare a Cardinalilor și Episcopilor, membri ai Departamentului pentru Cauzele Sfinților care au decis să extindă la Biserica universală cultul Fericitei Tereza a Sfântului Augustin (cu numele de botez Maria Magdalena Claudia Lidoine) și a 15 tovarășe din Ordinul călugărițelor carmelite desculțe din Compiègne, martire, ucise in odium Fidei (din ură față de credință), la 17 iulie 1794, la Paris (Franța), prin înscrierea lor în rândul Sfinților (Canonizare "echipolentă").

În cadrul aceleiași audiențe, Sfântul Părinte a autorizat Departamentul să promulge decretele privind:

- martiriul Slujitorului lui Dumnezeu Eduardo Profittlich, din Societatea lui Isus, arhiepiscop titular de Adrianopol, administrator apostolic al Estoniei; născut la 11 septembrie 1890 la Birresdorf (Germania) și decedat la 22 februarie 1942 ex aerumnis carceris (din cauza suferințelor îndurate în închisoare) la Kirov (Rusia);

- martiriul slujitorului lui Dumnezeu Elia Comini, preot în cadrul Societății Sfântul Francisc de Sales, născut la Calvenzano di Vergato (Italia), la 7 mai 1910, și ucis in odium fidei, la 1 octombrie 1944 la Pioppe di Salvaro (Italia);

- virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Áron Márton, episcop de Alba Iulia, născut la 28 august 1896 la Csíkszentdomokos (astăzi România) și decedat la 29 septembrie 1980 la Alba Iulia (România);

- virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Giuseppe Maria Leone, preot în cadrul Congregației Preasfântul Răscumpărător, născut la 23 mai 1829 la Casaltrinità (astăzi Trinitapoli, Italia) și decedat la Angri (Italia) la 9 august 1902;

- virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Petru Goursat, credincios laic, născut la 15 august 1914 la Paris (Franța) și decedat acolo la 25 martie 1991.

 

18 decembrie 2024, 13:58