Papa la "A. Gemelli", ușoare ameliorări din punct de vedere respiratoriu și motoriu
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 17 martie 2025. Tabloul clinic al papei Francisc, internat la Spitalul "A. Gemelli" de peste treizeci de zile, prezintă ușoare ameliorări în urma terapiei respiratorii și motorii. Astfel informează Sala de Presă a Sfântului Scaun luni, 17 martie, în cursul serii, într-o notă de actualizare cu privire la sănătatea pontifului.
În aceiași notă de presă, se informează că Sfântul Părinte utilizează mai puțin oxigenoterapia cu debit mare, prin canule nazale, și că, în unele momente, aceasta nu este necesară. De aceea, în fotografia făcută duminică, după celebrarea Sfintei Liturghii în capela salonului, pontiful apare fără canule nazale pentru terapia cu oxigen. În cursul nopții, se aplică ventilația mecanică neinvazivă.
Tot cu privire la imaginea publicată, umflătura mâinii, vizibilă în fotografie, este cauzată de mobilitatea redusă, dar s-a ameliorat deja în cursul zilei de luni.