Bine v-ați întors acasă!

Andrea Tornielli

Au trecut 38 de zile, de la acel 14 februarie, când papa Francisc a plecat din Vatican pentru a fi internat la Spitalul ”Gemelli”. Săptămâni complicate pentru un pacient în vârstă de 88 de ani, care a suferit de o pneumonie bilaterală: buletinele medicale nu au ascuns gravitatea situației, crizele prin care a trecut, complexitatea cadrului clinic. Dar zilele care au trecut au fost însoțite, mai presus de toate, de un fluviu de rugăciuni pentru sănătatea sa: rugăciuni personale, rugăciuni comunitare, rozarii, Celebrări Euharistice. Nu numai catolicii s-au rugat pentru papa, nu numai creștinii. Femei și bărbați ai altor religii s-au rugat, de asemenea, pentru pontif. Mulți oameni care nu cred i-au trimis gânduri bune și urări de bine. Salutul de duminică a fost dorit și gândit pentru tot poporul lui Dumnezeu aflat în rugăciune pentru sănătatea papei.

Am trăit alături de episcopul Romei aceste lungi zile de suferință, am așteptat, ne-am rugat, am fost emoționați când, pe 6 martie, papa Francisc a vrut să facă ca, vocea sa slăbită, să ajungă la toată lumea, să le mulțumească credincioșilor aflați în rugăciune în piața Sfântul Petru și conectați din întreaga lume, alăturându-se lor. Am fost mângâiați, în seara de duminică 16 martie, când pentru prima dată, l-am revăzut, chiar dacă fotografiat din spate, în timp ce se ruga, după concelebrarea Sfintei Liturghii, în mica capelă de la etajul zece al Spitalului ”Gemelli”.

După multă îngrijorare, dar și multă încredere și abandonare în planul Celui care ne dă viață în fiecare moment și care ne poate chema la El în orice moment, l-am văzut din nou astăzi. Am primit din nou binecuvântarea sa, în ziua întoarcerii sale la Vatican. Din camera de spital, în aceste săptămâni, papa Francisc ne-a reamintit că viața merită trăită în fiecare clipă și că ne poate fi cerută în orice moment. Ne-a reamintit că suferința și slăbiciunea pot deveni o oportunitate pentru mărturia evanghelică, pentru proclamarea unui Dumnezeu care devine Om și suferă cu noi, acceptând să fie nimicit pe cruce.

Îi mulțumim pentru că ne-a spus că, din camera de spital, războiul i se părea și mai absurd; pentru că ne-a spus că trebuie să dezarmăm pământul și, prin urmare, să nu-l reînarmăm prin aprovizionarea arsenalelor cu noi instrumente ale morții; pentru că s-a rugat oferindu-și suferințele pentru pace, atât de amenințată astăzi.

Bine v-ați întors acasă, Sfinte Părinte!