Un desen transmis papei de un copil internat la spitalul ”Bambino Gesù" Un desen transmis papei de un copil internat la spitalul ”Bambino Gesù" 

Papa continuă terapiile la spital și participă, prin video, la Exercițiile spirituale

Sala de Presă a Sfântului Scaun a actualizat informările despre starea sănătății papei Francisc. După o nouă noapte liniștită, starea clinică generală rămâne stabilă, cu ușoare ameliorări, dar într-un cadru clinic complex. Miercuri, 12 martie a.c., papa a urmărit Exercițiile spirituale, cu ajutorul conexiunii video în direct din Cetatea Vaticanului, și a continuat terapiile prescrise. Se așteaptă un nou buletin medical în cursul serii.

Cetatea Vaticanului – 12 martie 2025. „Papa a petrecut o noapte liniștită”: a anunțat în dimineața de miercuri, 12 martie a.c., Sala de Presă a Sfântului Scaun, actualizând informațiile privind starea de sănătate a Suveranului Pontif, internat la Spitalul ”A. Gemelli” din Roma din 14 februarie 2025.

În aceeași dimineață, ca și în zilele precedente, papa a urmărit Exercițiile spirituale din Aula Paul al VI-lea, prin legătură video. Potrivit Sălii de Presă, Suveranul Pontif și-a continuat terapiile respiratorii și motorii și fizioterapia.

Un nou buletin cu informații medicale suplimentare este așteptat la finalul după-amiezii de miercuri.

Marți seară, într-o comunicare referitoare la sănătatea a papei, Sala de presă a Sfântului Scaun a explicat că medicii au confirmat prezența unor ușoare ameliorări, dar într-un cadru clinic care rămâne totuși complex. Având în vedere situația stabilă, nu a fost emis un nou buletin medical. Atât dimineață, cât și după-amiază, papa Francisc a urmat Exercițiile spirituale ale Curiei Romane în legătură video cu Aula Paul al VI-lea, dedicându-se rugăciunii și meditației, după cum cere perioada de reculegere. De asemenea, a primit Sfânta Împărtășanie. A continuat să urmeze terapiile prescrise și a continuat oxigenarea cu debit mare, folosindu-se de canule nazale.

Textul catehezei audienței generale de miercuri nu a mai fost difuzat, acesta nefiind prevăzut, ca de obicei, pe durata Exercițiilor spirituale.

În fine, de adăugat că rugăciunea rozariului pentru sănătatea papei din seara de miercuri este condusă în Aula Paul al VI-lea, la ora Romei 18.00, de cardinalul Georg Jacob Koovakad, prefect al Departamentului pentru dialogul inter-religios și organizator al călătoriilor apostolice.  

12 martie 2025, 12:31