Papa emerit s-a întors în Vatican după vizita făcută fratelui său Georg, grav bolnav
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
22 iunie 2020 – Vatican News. Papa emerit a revinit în Vatican, cu un avion plecat din München, în dimineaţa de luni, 22 iunie 2020 Purtătorul de cuvânt al diecezei de Regensburg, Clemens Neck, a confirmat ştirea agenţiei germane KNA.
Joi, 18 iunie, Benedict al XVI-lea a plecat într-o călătorie în Germania, de la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican la Regensburg, pentru a fi alături de fratele său Georg, în vârstă de 96 de ani, care este bolnav.
Duminică, 21 iunie, în ultima zi a călătoriei în regiunea Bavaria, papa emerit a făcut două vizite la fratele său şi scurte opriri în locuri de care-l leagă amintirea familiei, locuri pe care nu le-a mai văzut din 2006, când a avut loc ultima sa călătorie apostolică în ţara de origine.
Prima oprire a fost la cimitirul din Ziegetsdorf, la mormântul părinţilor şi al surorii sale, unde s-a recules în rugăciune şi a binecuvântat mormântu, rugăciunea încheindu-se cu ritul stropirii cu apă sfințită. Cea de-a doua oprire a fost la casa sa din Pentling, la periferia oraşului Regensburg, rămânând trei sferturi de oră în locuinţa care l-a găzduit în perioada în care a fost profesor de dogmatică la Universitatea din Regensburg, între anii 1969-1977, înainte de a fi numit arhiepiscop de München şi Freising. Casa este acum sediul Institutului Benedict al XVI-lea, în care se păstrează moştenirea sa teologică.
Programul de sâmbătă, 20 iunie, a inclus şi întâlnirea cu arhiepiscopul Nikola Eterović care, în anii pontificatului papei emerit, a fost secretar general al Sinodului Episcopilor.