Căutare

În vizită la papa Francisc, pe 2 iulie 2021, premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi În vizită la papa Francisc, pe 2 iulie 2021, premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi 

Creștinii în Irak și stabilitatea internă: la papa Francisc, premierul irakian Al-Kadhimi

Vizita papei în Irak, prezența istorică a creștinilor în această țară, precum și eforturile interne privind stabilitatea și coexistența pașnică au fost pe agenda colocviilor dintre premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi și reprezentanții Sfântului Scaun după audiența de vineri, 2 iulie 2021, la papa Francisc.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
3 iulie 2021 – Vatican News. Papa Francisc l-a primit vineri, 2 iulie a.c., în audiență pe primul ministru irakian Mustafa Al-Kadhimi. Succesiv, după cum aflăm dintr-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, premierul Republicii Irak a avut întrevederi cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, însoțit de arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele.

În timpul ”colocviilor cordiale”, se mai spune în comunicatul de presă, ”s-au făcut referințe la vizita istorică a papei Francisc în Irak și la momentele de unitate trăite de irakieni”. Înalții oficiali au evidențiat, totodată, ”importanța promovării culturii dialogului național pentru a favoriza stabilitatea și procesul de reconstrucție a țării”.

În continuarea colocviilor s-a reliefat importanța tutelării prin ”adecvate măsuri legislative” a prezenței istorice a creștinilor în această țară, precum și a ”contribuției semnificative pe care ei o pot aduce la binele comun, evidențiind necesitatea de a garanta acestora aceleași drepturi și obligații care revin celorlalți cetățeni”.

În fine, a fost menționată situația regională, constatând eforturile depuse de Irak, cu ajutorul Comunității internaționale, pentru a stabili ”un climat de încredere și de coexistență pașnică”.

03 iulie 2021, 11:03