Domnul să dăruiască României pacea sa, păstrați-vă credința: card. Pietro Parolin (VIDEO)
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 noiembrie 2021 – Vatican News. ”Păstrați-vă credința, iar Domnul să-i dăruiască României pacea sa”: este urarea transmisă românilor, în contextul Zilei Naționale, de cardinalul Pietro Parolin într-un mesaj video acordat Redacției Române Vatican News – Radio Vatican. Mesajul a fost transmis după Sfânta Liturghie pe care cardinalul a celebrat-o în seara de 24 noiembrie a.c. la Roma pentru Ziua Națională a României. Manifestarea religioasă a fost organizată la inițiativa Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și a marcat în același timp centenarul relațiilor diplomatice bilaterale. ”Am onoarea și bucuria de a vă aduce salutul și binecuvântarea Papei Francisc, care ține în mod particular la Națiunea voastră. Pelerinajul său în România rămâne o amintire vie și prețioasă pentru noi toți”, a spus la Sfânta Liturghie prelatul, care a fost alături de Sfântul Părinte pe parcursul călătoriei sale apostolice în România (31 mai – 2 iunie 2019).
După Sfânta Liturghie, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a răspuns la solicitarea redacției noastre de a transmite un scurt mesaj video pentru românii din țară și de peste granițele țării care sărbătoresc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În mesajul său, cardinalul Parolin a avut un cuvânt special pentru cei încercați mai mult de greutățile vieții și a îndemnat românii să-și păstreze credința, o credință care să devină cu adevărat ”lumină și mărturie înaintea Europei și a lumii întregi”.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru mesajul cardinalul Pietro Parolin:
«Bună seara, tuturor! Lăudat să fie Isus Christos!
Sunt deosebit de bucuros să pot adresa un călduros salut întregii națiuni române, românilor pe care i-am întâlnit la celebrarea Sfintei Liturghii, românilor care trăiesc în România și celor din afara României pentru că mulți sunt departe mai ales din motive de muncă. Un salut foarte călduros la această aniversare, deosebit de semnificativă, la 100 de ani de relații diplomatice între Sfântul Scaun și România.
Nu e aici cazul să amintim toată istoria, o istorie care, ca în toate țările, cunoaște lumini și umbre. Dar aș vrea să subliniez mare dimensiune a credinței care a caracterizat întotdeauna poporul român de când a primit Evanghelia și care nu a fost umbrită nici chiar în anii grei și întunecoși de după al Doilea Război Mondial.
Urarea mea este ca acest centenar să fie cu adevărat o ocazie de binecuvântare din partea Domnului pentru toți: pentru autorități, pentru populație și, mai ales, pentru cei care se află în dificultăți mai mari și care au nevoie de o susținere specială din partea Domnului.
Domnul să reverse lumina Feței sale asupra tuturor și să-i binecuvânteze, iar întregii țări să-i dăruiască pacea. Eu cred că prin cuvântul pace, după cum bine știm, spunem totul, pentru că pacea înseamnă toate bunurile care permit fiecăruia și tuturor, fiecărei persoane și întregii comunități naționale să trăiască potrivit cu demnitatea de fii ai lui Dumnezeu și să aibă la îndemână toate acele bunuri care permit să se dezvolte ca persoană umană.
Mai presus de toate, păstrați-vă credința, o credință trainică, o credință tare care să poată înfrunta dificultățile, care să devină cu adevărat lumină și mărturie înaintea Europei noastre și a lumii întregi.
Domnul să vă binecuvânteze și să vă însoțească în toate zilele vieții voastre! Vă mulțumesc!»