Unde se păstrează cenușa celor răposați? Răspunde Departamentul pentru doctrina credinței

Vatican News – 12 decembrie 2023

Se poate predispune un loc special "pentru acumularea comună și păstrarea cenușii credincioșilor botezați defuncți", adică un cinerar comun în care să fie vărsată cenușa individuală. Este ceea ce afirmă Departamentul pentru doctrina credinței în răspunsul dat la două întrebări adresate de cardinalul Matteo Zuppi arhiepiscop de Bologna, în legătură cu cenușa credincioșilor decedați supuși incinerării. În cel de-al doilea răspuns se afirmă că autoritatea ecleziastică poate lua în considerare și evalua, de asemenea, cererea membrilor familiei de a păstra o "mică parte” din cenușa unui răposat într-un loc ”semnificativ” pentru istoria celui răposat.

Cardinalul Zuppi, ținând cont de "înmulțirea opțiunii de a-i incinera pe cei răposați" și de a dispersa cenușa în natură, dar și pentru "a nu lăsa să prevaleze motivele economice, sugerate de costul mai mic al dispersiei, precum și pentru a da indicații cu privire la destinația cenușii, odată ce termenele de păstrare au expirat", dorind "să corespundă nu doar la cererea membrilor familiei, ci mai ales la vestirea creștină a învierii trupurilor și la respectul datorat acestora", a prezentat două întrebări. Prima: "Ținând cont de interdicția canonică de a risipi cenușa unei persoane decedate - similar cu ceea ce se întâmplă în osuare - este posibil să se pregătească un loc sacru, definit și permanent, pentru acumularea în comun și păstrarea cenușii botezaților răposați, indicând pentru fiecare dintre ei datele personale?". A doua: "Se poate permite unei familii să păstreze o parte din cenușa unei rude într-un loc semnificativ pentru istoria celui răposat?".

Departamentul pentru doctrina credinței, într-un text semnat de cardinalul prefect Victor Fernandez și aprobat de papa la 9 decembrie, răspunde afirmativ. În primul rând, se reamintește că, potrivit instrucțiunii din 2016 Ad resurgendum cum Christo (nr. 5), "cenușa trebuie păstrată într-un loc sacru (cimitir), dar și într-o zonă special dedicată în acest scop, cu condiția ca aceasta să fi fost amenajată în acest scop de către autoritatea ecleziastică". Sunt invocate motivele acestei decizii, și anume necesitatea de a "reduce riscul de a scoate numele persoanei decedate din memoria și rugăciunea rudelor și comunității creștine" și de a evita "uitarea și formele lipsite de respect", precum și "practicile nepotrivite sau superstițioase".

Apoi se amintește: "Credința noastră ne spune că vom învia cu aceeași identitate trupească, care este materială", chiar dacă "acea materie va fi transfigurată, eliberată de limitele acestei lumi. În acest sens, învierea va fi în acest trup în care trăim acum". Dar această transformare "nu implică însă recuperarea particulelor identice de materie care alcătuiau trupul". Prin urmare, trupul înviat "nu va fi alcătuit în mod necesar din aceleași elemente pe care le avea înainte de moarte. Nefiind o simplă readucere la viață a cadavrului, învierea poate avea loc chiar dacă trupul a fost în totalitate distrus sau dispersat. Acest lucru ne ajută să înțelegem de ce în multe cinerarii cenușa defuncților este păstrată laolaltă, fără a o păstra în locuri separate".

În document se subliniază apoi că "cenușa celor răposați provine din rămășițele materiale care au făcut parte din parcursul istoric pe care l-a trăit acea persoană, astfel încât Biserica are o grijă specială și o devoțiune pentru relicvele sfinților. Această grijă și amintire ne conduce, de asemenea, la o atitudine de respect sacru" față de cenușă, pe care "o păstrăm într-un loc sacru, potrivit pentru rugăciune".

Departamentul îi răspunde cardinalului Zuppi spunându-i că "este posibil să se amenajeze un loc sacru, definit și permanent, pentru acumularea și păstrarea în comun a cenușii defuncților botezați, indicând pentru fiecare dintre ei datele personale pentru a nu dispersa pomenirea nominală". Prin urmare, Biserica admite posibilitatea de a turna cenușa într-un unic loc comun, așa cum se întâmplă în cazul osuarelor, dar păstrând amintirea nominală a fiecărui răposat în parte. În fine, se precizează că, excluzând "orice fel de echivoc panteist, naturalist sau nihilist", în conformitate cu normele civile, dacă cenușa defunctului este păstrată într-un loc sacru, autoritatea ecleziastică "poate lua în considerare și evalua cererea unei familii de a păstra cum se cuvine o mică parte din cenușa unei rude a lor într-un loc semnificativ" pentru istoria acesteia.

La o întrebare din partea presei de la Vatican, Departamentul a explicat că intervenția și evaluarea efectuată de autoritatea bisericească nu este doar de natură canonică, ci și pastorală, pentru a ajuta familia să discearnă asupra deciziilor de luat, ținând cont de toți factorii. Având în vedere, apoi, că unele legislații civile nu permit împărțirea cenușii celui decedat, Departamentul a precizat că a doua întrebare a apărut în urma unui dialog între episcopii din diferite țări, cărora le-a dat glas cardinalul Zuppi, care a luat în considerare această posibilitate din punct de vedere teologic și nu civil, așa cum a fost apoi clarificat în răspuns.