Căutare

Sanctuarul Fecioarei Maria Îndurerate de la Chandavila, în Spania Sanctuarul Fecioarei Maria Îndurerate de la Chandavila, în Spania 

Fecioara Îndurerată de la Chandavila, în Spania: Undă verde de la Doctrina credinței

Departamentul pentru doctrina credinței și-a dat acordul pentru „Nihil obstat” propus de arhiepiscopul de Mérida-Badajoz, mons. José Rodríguez Carballo, cu privire la devoțiunea de la sanctuarul de la Chandavila, în Spania. În scrisoarea aprobată de papa Francisc se vorbește de blândețea Fecioarei Maria și de o adevărată ”lucrare a Duhului Sfânt”.

Vatican News – 23 august 2024

Departamentul pentru doctrina credinței „își dă cu bucurie consimțământul” pentru ca arhiepiscopul de Mérida-Badajoz, monseniorul José Rodríguez Carballo, să procedeze la declararea „Nihil obstat” propus, astfel încât „sanctuarul de la Chandavila, moștenitor al unei bogate istorii de simplitate, de puține cuvinte și multă devoțiune, să poată continua să ofere credincioșilor care doresc să se apropie de el, un loc de pace interioară, consolare și convertire”. Este ceea ce a scris cardinalul prefect Victor Manuel Fernández într-o scrisoare, aprobată de papa Francisc pe 22 august a.c., ca răspuns la o scrisoare a prelatului spaniol din 28 iulie a.c., referitoare la faptele din 1945 despre două tinere cărora li s-ar fi arătat Fecioara Maria ca Sfânta Maria Îndurerată în localitatea spaniolă Chandavila, din regiunea Extremadura, la granița cu Portugalia.

Potrivit normelor publicate la 17 mai a.c de Departamentul pentru doctrina credinței, prin acest ”Nihil obstat”, „chiar dacă nu se exprimă nicio certitudine cu privire la autenticitatea supranaturală a fenomenului, se recunosc multe semne ale lucrării Duhului Sfânt”, drept care „episcopul diecezan este încurajat să aprecieze valoarea pastorală și, de asemenea, să promoveze difuzarea acestei propuneri spirituale, chiar prin eventuale pelerinaje la un loc sacru”, în timp ce credincioșii sunt autorizați să-și dea „în mod prudent adeziunea”.

Povestea Marcelinei și a Afrei
Devoțiunea față de Fecioara Maria Îndurerată din Chandavila s-a născut pe la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu experiențele spirituale pe care două fete, Marcelina Barroso Expósito, în vârstă de zece ani, și Afra Brígido Blanco, în vârstă de șaptesprezece ani, le-au avut separat în aceeași localitate, începând din luna mai din 1945.

„Marcelina”, scrie cardinalul Fernández, „spune că, la început, a văzut pe cer o formă întunecată, care în alte momente devenea din ce în ce mai luminoasă, ca și cum ar fi fost Fecioara Îndurerată, cu o mantie neagră plină de stele, deasupra unui castan. Dar experiența profundă a acestei fete, mai mult decât viziunea, a fost aceea de a fi simțit îmbrățișarea și sărutul pe care Fecioara i l-a dat pe frunte. Asigurarea apropierii iubitoare a Fecioarei Maria - notează cardinalul - este poate cel mai frumos mesaj. Deși, odată cu trecerea zilelor, atât ea, cât și Afra au identificat imaginea ca fiind a Fecioarei Îndurerate, ceea ce iese în evidență cel mai mult este o prezență a Fecioarei care insuflă consolare, încurajare și încredere. Atunci când Fecioara îi cere Marcelinei să meargă în genunchi pe o cărare de ciorchini uscați de castane, spini și pietre tăioase, ea nu face acest lucru pentru a-i provoca suferință. Dimpotrivă, îi cere încredere în fața acestei provocări: «Nu te teme, nu ți se va întâmpla nimic»”.

Blândețea Fecioarei Maria
„Îndemnul Preasfintei Fecioare la a se încrede în iubirea sa”, a continuat cardinalul prefect, „i-a oferit acestei fetițe sărace și suferinde speranța și experiența de a se simți promovată în demnitatea sa. Mantia sărăcăcioasă din stuf și iarbă cu care Fecioara Maria a protejat genunchii fetiței nu este o frumoasă expresie a blândeții Mariei? În același timp, a fost o experiență de frumusețe, pentru că Fecioara a apărut înconjurată de constelații luminoase, precum cele care pot fi admirate noaptea pe cerul senin al cătunurilor din Extremadura”.

O viață discretă în slujba bolnavilor, bătrânilor și orfanilor
După presupusele viziuni, cele două fete au dus „o viață discretă și deloc ostentativă”, dedicându-se „faptelor de caritate, îngrijindu-se în special de bolnavi, bătrâni și orfani, transmițând astfel celor care sufereau dulcea mângâiere a iubirii Fecioarei pe care o trăiseră”.

Multe aspecte care indică o lucrare a Duhului Sfânt
”Pentru toate aceste motive”, îi scrie cardinalul Fernández arhiepiscopului Rodríguez Carballo, ”nu există nimic care să poată fi obiectat la această frumoasă devoțiune, care prezintă aceeași simplitate pe care o putem vedea la Maria din Nazaret, Mama noastră. Există multe aspecte pozitive care indică o lucrare a Duhului Sfânt în atât de mulți pelerini care vin - atât din Spania, cât și din Portugalia - în convertirile, vindecările și alte semne prețioase care au loc aici”.

La finalul răspunsului, cardinalul amintește jubileul din 2020 prilejuit de a 75-a aniversare a experiențelor spirituale care au avut loc la Chandavila, un an jubiliar pe care arhiepiscopul de atunci de Mérida-Badajoz l-a recunoscut „ca o binecuvântare pentru dieceză”. 

23 august 2024, 11:39