Căutare

2023.01.12 Fericitul Albino Luciani, papa Ioan Paul I. 2023.01.12 Fericitul Albino Luciani, papa Ioan Paul I. 

Papa Luciani, de la Lumen Gentium la post-Conciliu prin documente de arhivă

„Dorim să continuăm moștenirea Conciliului Vatican II, ale cărui norme înțelepte trebuie conduse până la desăvârșire”, spunea papa Luciani, la 27 august 1978, zi în care pontiful nou ales își expunea programul pontificatului. Un „noi vrem” care este și astăzi de mare actualitate. La data de 12 noiembrie a.c., la Universitatea Pontificală Gregoriană, va avea loc o conferință de studiu promovată de Fundația vaticană Ioan Paul I, în colaborare cu Ateneul pontifical.

05 noiembrie 2024 – Vatican News. „Dorim să continuăm moștenirea Conciliului Vatican II, ale cărui norme înțelepte trebuie conduse până la desăvârșire”, spunea papa Luciani, la 27 august 1978, zi în care pontiful nou ales își expunea programul pontificatului. Un „noi vrem” care este și astăzi de mare actualitate.
După două zile de studiu la Universitatea Pontificală Gregoriană dedicate surselor Magisteriului lui Ioan Paul I - prima privind documentele Arhivei sale private și a doua privind Biblioteca sa personală – Fundația vaticană Ioan Paul I, în colaborare cu Universitatea Pontificală Gregoriană, își continuă activitatea științifică și de cercetare axată pe cele șase volume ale programului pontifical al Papei Luciani, fiecăruia dintre acestea fiindu-i dedicată o conferință de studiu. Urmând ordinea dată de Fericitul Ioan Paul I, primul volum se concentrează asupra Conciliului Vatican II și a moștenirii sale.

Prezentări și discursuri

Pornind de la materialul bogat care reiese din jurnalele și scrierile referitoare la Conciliul Vatican II, Dario Vitali, profesor de ecleziologie la Universitatea Pontificală Gregoriană, în discursul său Albino Luciani la Conciliu: o viziune a Bisericii în dezvoltare, va oferi o imagine a relației lui Albino Luciani cu Vatican II și a modului în care evenimentul conciliar a alimentat și a îmbogățit gândirea și acțiunea sa pastorală. Discursul este în continuitate cu reflecția asupra gândirii Fericitului Albino Luciani înainte de Conciliu: o viziune a unei Biserici în fierbere, asupra căreia se va opri Maria Grazia M. Zunelli, doctorandă a departamentului de Teologie Dogmatică a Universității Pontificale Gregoriană. Episcopul Luciani și primirea Conciliului în Vittorio Veneto va fi, în schimb, tema care va fi abordată de Davide Fiocco, profesor la Institutul Superior de Științe Religioase „Ioan Paul I” din Treviso. Giovanni Vian, profesor de istorie a creștinismului și a Bisericilor la Universitatea Ca' Foscari din Veneția, își va dezvolta analiza pe tema Episcopii din Triveneto la Vatican II: contribuția lui Albino Luciani la Conciliu, în timp ce Post-Conciliul, în Veneția, experimentat ca Patriarh al orașului lagunar, va fi tema discursului lui Mauro Velati, membru al Fundației vaticane Ioan Paul I. Gilfredo Marengo, vicepreședinte al Institutului Teologic Pontifical Ioan Paul al II-lea, profesor de Antropologie teologică generală, va încheia programul conferinței concentrându-se asupra papei Luciani, a Anului Credinței și a Jubileului din 1975. Intervențiile vor fi precedate de proiecția unei înregistrări video a materialului privind Conciliul Vatican II din arhiva privată Albino Luciani.

05 noiembrie 2024, 12:50