"Porta smereniei", în centrul celei de-a treia predici de Advent, din Cetatea Vaticanului

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 20 decembrie 2024. "La prima vedere, această dimensiune pare să aparțină fragilității umane, ceva ce adesea considerăm ca fiind irelevant sau nepotrivit. Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu, smerenia este prețioasă și semnificativă" – a observat predicatorul Casei Pontificale, subliniind că "poarta smereniei" este "poate cea mai importantă în vederea unui Crăciun care ne introduce în anul sfânt al Jubileului".

Însă, pentru a evalua pe deplin importanța smereniei, este necesară o convertire a privirii astfel încât să pătrundem înțelesul multor pasaje biblice în care Dumnezeu insistă să ne arate smerenia ca fiind spațiul în care se pot împlini alegerile și promisiunile lui Dumnezeu.

Unele dintre aceste texte – a spus părintele Pasolini – sunt proclamate tocmai în perioada Adventului, cum ar fi cel al profetului Mihea.

Tu, Beteleém Efráta,

atât de mic ca să fii printre locurile

[de seamă ale] lui Iúda;

din tine va ieși, pentru mine,

cel care va fi stăpânitor în Israél:

originile lui sunt de demult,

din zilele veșniciei (Mihea 5,1).

Spunând că pe măsură ce ne adâncim în paginile Sfintei Scripturi și ne îndreptăm inteligența spirituală spre misterul Întrupării Cuvântului, descoperim că smerenia nu este doar o caracteristică a noastră, în acord misterios cu planul lui Dumnezeu, ci și un mod în care se manifestă esența Celui Preaînalt, predicatorul a reliefat că astfel de indicii ale smereniei devin certitudini în Nașterea Fiului lui Dumnezeu, care apare în fragilitatea unui prunc, dar care este recunoscut de păstori și adorat de magi.

Evidențiind că, succesiv, predicarea lui Isus va fi însoțită constant de îndemnuri clare și profunde de a recunoaște în smerenie o cheie esențială pentru înțelegerea și acceptarea Împărăției lui Dumnezeu, predicatorul Casei Pontificale a spus: "Isus ne îndeamnă să recunoaștem Împărăția lui Dumnezeu nu în manifestări puternice și izbitoare, ci în forța tăcută și umilă a seminței care germinează și crește încet în realitatea cotidiană. Este o prezență blândă și adesea ascunsă, care se dezvoltă treptat și necesită ochi capabili de uimire și o inimă deschisă încrederii. Îmbrățișarea acestei dimensiuni înseamnă să recunoaștem că Dumnezeu acționează cu răbdare, fără să forțeze ritmul, permițând ca lucrarea sa să fie realizată respectând libertatea noastră".

Cu referire la aprofundarea smereniei, "în care suntem chemați să alegem și să îmbrățișăm poate cea mai delicată și decisivă trăsătură a asemănării noastre cu Dumnezeu", părintele Pasolini a propus o relectură atentă și reînnoită a bine-cunoscutei parabole din Matei 25,31-46.

De asemenea, oprindu-se asupra relatării biblice din Geneză – care ne amintește cum păcatul generează un disconfort profund față de condiția noastră de creaturi, percepută ca o sursă de rușine – prelatul a sublinat că a ne face mici și a învăța să scăpăm de multe capcane inutile este principala modalitate de a vindeca trauma profundă a fricii și rușinii care ne marchează umanitatea.