”Murind sau trăind”. A cincea meditație la Exercițiile spirituale din Vatican

Cetatea Vaticanului
Vatican News – 11 martie 2025. Publicăm sinteza celei de-a cincea meditații a predicatorului Casei Pontificale care conduce Exercițiile spirituale în Postul Mare, în Aula Paul al VI-lea, din Cetatea Vaticanului. În cea de-a cincea meditație, ținută marți, 11 martie a.c., în cursul după-amiezii, preotul Roberto Pasolini a evidențiat că adevărata provocare a călătoriei noastre nu este doar să trecem prin moarte, ci să recunoaștem că viața veșnică începe deja aici. Ne amăgim adesea că există doar două categorii de oameni: cei vii și cei morți. Evanghelia după Ioan, cu învierea lui Lazăr, sfidează acest punct de vedere: cei cu adevărat morți nu sunt doar cei care nu mai respiră, ci și cei care sunt blocați de teamă, rușine și control. Lazăr, înfășurat în bandaje, care îi restricționează orice mișcare, ne reprezintă pe toți atunci când ne lăsăm sufocați de așteptări și tipare rigide, pierzând contactul cu libertatea noastră interioară.

Marta și Maria, confruntate cu moartea fratelui lor, exprimă o credință condiționată: ”Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (Ioan 11,21). Această mentalitate reflectă ideea unui Dumnezeu care ar trebui să intervină întotdeauna pentru a ne scuti de durere. Dar Isus nu a venit să elimine suferința, ci să o transforme: ”Eu sunt învierea și viața” (Ioan 11,25). Așadar, adevărata întrebare nu este dacă vom muri, ci dacă trăim cu adevărat, încrezători în Cristos și în cuvântul său.

Această provocare apare, de asemenea, în episodul hemoragiei, o femeie bolnavă de doisprezece ani care, în ciuda tuturor lucrurilor, îndrăznește să atingă mantia lui Isus pentru a căuta vindecarea (cf. Mc 5,25-34). Starea ei reprezintă întreaga umanitate: căutăm remedii, căutăm viață, dar ne bazăm adesea pe idoli falși care ne lasă goliți în interior. Doar contactul cu Cristos poate aduce adevărata vindecare, care nu este doar fizică, ci și interioară: capacitatea de a avea încredere și de a ne simți primiți.

Isus îi spune: ”Fiică, credința ta te-a mântuit” (Mc 5,34), arătând că mântuirea nu este o intervenție exterioară a lui Dumnezeu, ci se exprimă în capacitatea noastră de a ne deschide la prezența sa. Același lucru este valabil și pentru sacramentul spovezii și pentru orice experiență de reconciliere: un act formal nu este suficient, este necesar ca inima noastră să redescopere încrederea într-un Dumnezeu care ne vrea cu adevărat vii.

Semnul lui Lazăr și vindecarea femeii cu hemoragie ne pun o întrebare radicală: suntem pe moarte așteptând sfârșitul sau suntem vii experimentând învierea? Viața veșnică nu este doar un premiu viitor, ci o realitate pe care o putem alege deja acum, trăind cu libertate, speranță și încredere în Dumnezeul care ne cheamă la plinătate.