”Odihna veșnică”. A noua meditație la Exercițiile spirituale din Vatican

Cetatea Vaticanului – 14 martie 2025. Joi, 13 martie a.c., Exercițiile spirituale în Cetatea Vaticanului au ajuns la penultima zi de reculegere. La cea de-a doua meditație, în cursul după-amiezii, prezentată în Aula Paul al VI-lea, predicatorul Casei pontificale, preotul italian capucin Roberto Pasolini a vorbit despre conceptul biblic de odihnă, care nu este inactivitate, ci o condiție de plinătate și împlinire.

Cu puțin timp înainte de începerea meditațiilor, monseniorul Vittorio Francesco Viola, secretarul Departamentului pentru cultul divin și disciplina sacramentelor, a transmis papei Francisc, apropierea și rugăciunea, în numele Curiei Romane, cu ocazia împlinii celor doisprezece ani de pontificat.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, rezumatul celei de-a noua meditații a părintelui Roberto Pasolini.

9. Odihna veșnică
(Joi, 13 martie, ora 17.00)

Viaţa veşnică este un dar prezent deja, însă, cu greu înțelegem adesea un aspect fundamental: odihna. Încă de mici, suntem obişnuiţi să auzim rugăciunea: ”Odihna veşnică dă-le-o lor, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească. Să se odihnească în pace. Amin”. Ideea unei veşnicii bazate pe odihna veşnică pare dezamăgitoare, ca şi cum viaţa s-ar termina cu un somn fără de sfârșit. Însă, această percepţie se naşte dintr-un echivoc profund: vedem odihna numai ca o inactivitate, în timp ce în viziunea biblică este o condiţie a plinătății și a împlinirii.

Chiar și Dumnezeu a trăit odihna, când Isus, după ce a fost răstignit, a fost așezat în mormânt. Acest moment nu este o inerţie sterilă, ci împlinirea unei lucrări, aşa cum relatează o veche omilie despre Sâmbăta Sfântă: ”Dumnezeu a murit în trup și a coborât pentru a zgudui împărăția iadului”. Cristos se odihneşte şi, totuşi, acţionează în mod misterios, eliberându-i pe prizonierii iadului. Acest fapt ne învaţă că, a ne opri, nu înseamnă a fi inutili, ci a şti să îmbrăţişăm timpul cu încredere, fără a urmări o activitate frenetică şi sterilă.

În zilele noastre, odihna este un lux neglijat. Trăim într-o societate care ne impune să fim mereu activi, mereu conectaţi, mereu productivi. Cu toate acestea, cu cât avem mai multe oportunități, cu atât suntem mai mai puţin capabili să ne odihnim cu adevărat. Parabola servitorului, care după ce a lucrat, nu aşteaptă o recompensă, ci acceptă că a făcut ceea cea fost chemat să facă, ne învaţă un secret important. Atât timp cât trăim cu obsesia realizării, nu vom găsi niciodată odihnă. Doar cel care își acceptă propria limitare cu seninătate se poate odihni în sfârșit în pace.

Adevărata odihnă nu este inactivitate, ci libertate. Este starea în care nu mai trebuie să dovedim nimic, pentru că ne lăsăm îmbrăţişaţi de iubirea lui Dumnezeu. Este pacea interioară care ne permite să spunem: ”Pentru că cine intră în odihna lui se odihneşte şi el de lucrările lui, ca şi Dumnezeu, de ale sale." (Evr 4,10). A trăi bine odihna înseamnă să ne antrenăm pentru viaţa veşnică, învăţând să trăim fără teamă, să lăsăm deoparte lucrurile inutile şi să avem încredere în faptul că Dumnezeu lucrează deja în noi.

Odihna adevărată este pacea interioară, care nu se măsoară în realizări, ci în capacitatea de a primi ceea ce viaţa ne oferă. Nu este o fugă, ci un mod de a învăţa să trăim mai intens, fără anxietate. Nu este pasivitate, ci o încredere activă care ne face liberi să iubim. ”În iubire nu există frică; dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica” (1In 4,18). În cele din urmă, viaţa veşnică nu este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate care creşte în noi. Chiar acum, suntem chemaţi s-o trăim.