Gallagher: în fragilitate, papa slujește Biserica și umanitatea

Benedetta Capelli – Cetatea Vaticanului

O rugăciune amplă pentru papa Francisc care, ”în această perioadă de fragilitate umană slujește Biserica și umanitatea nu cu o eficiență mai mică, dar sub o altă formă”. Cuvintele monseniorului Paul Richard Gallagher, secretar pentru relațiile cu statele și organizațiile internaționale, din cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, s-au făcut auzite în biserica Preasfântului Nume a lui Isus (Chiesa del Gesù), din Roma, ”casa” iezuiților, ordinul religios din care face parte papa. În cadrul Sfintei Liturghii celebrate pentru însănătoșirea Sfântului Părinte, joi, 20 martie a.c., arhiepiscopul a spus că, ”papa este recunoscător pentru apropierea și rugăciunile care, mai ales în ultima perioadă, se ridică din abundență la Cer, pentru el, pentru ministerul său universal și pentru restabilirea sănătății sale”.

Amenințarea răului

Omilia arhiepiscopului s-a concentrat asupra iubirii divine care ”curge continuu” de la Dumnezeu, ”prin Inima străpunsă a lui Isus”. O iubire care se întâlnește ”cu mizeria noastră, cu păcatele noastre și capătă conotația de milostivire. Este acea iubire care conduce pe calea cea dreaptă”.
”Timpul puternic al Postului Mare”, a subliniat monseniorul Gallagher, ”este un moment propice pentru a aprofunda această cale. A o urma, înseamnă a te lăsa iubit de Dumnezeu și a ajunge la o renaștere spirituală care deschide noi spații și noi orizonturi de speranță, libertate și pace. Pericolul este că, în schimb, trecem de la viață la moarte. Chiar și în zilele noastre, când amenințarea răului devine din ce în ce mai substanțială, iar întunericul pare uneori să prevaleze asupra luminii: vedem acest lucru din păcate cu războiul din chinuita Ucraină, în Palestina, Israel, Liban, Myanmar, Sudan, Republica Democrată Congo și în alte locuri de conflict”.

Lumea riscă o ciocnire a raselor

Renașterea spirituală duce și ea pe calea întâlnirii, dar obstacolele nu lipsesc. ”Sunt unii care, din păcate, alimentează neîncetat”, a explicat secretarul pentru relațiile cu statele și organizațiile internaționale, ”o cultură a morții, îmbrățișând logica perversă a urii, a tergiversării și, prin urmare, a războiului, la toate nivelurile. Lumea devine astfel teatrul unei ciocniri a etniilor și civilizațiilor, a culturilor și religiilor”.

O diplomație în slujba binelui comun

În schimb, creștinii sunt chemați să răspândească valorile iubirii, dreptății și păcii. ”Binecuvântate sunt acele timpuri și locuri”, a subliniat monseniorul Gallagher, ”în care stăm la aceeași masă și ne bazăm pe puterea rațiunii și a conștiinței având ca orizont valoarea de nedescris a demnității umane!”.
”Este nevoie în zilele noastre”, a mai spus arhiepiscopul, ”de o diplomație desprinsă de interesele umane mizerabile, pentru a lucra liber pentru binele comun, cooperând împreună pentru a asigura pentru toți, bunurile supreme ale dreptății și păcii!”.

Logica întâlnirii

”De mai multe ori papa”, a amintit arhiepiscopul, ”ne îndeamnă să îmbrățișăm logica întâlnirii, pentru că omul este făcut din relații deschise și altruiste. La fel și Biserica in ieșire, evocată de pontif, este făcută din oameni care se uită la ceilalți, care se preocupă să servească binele comun. Egocentrismul este de fapt o închidere, o cușcă, care ne împiedică să fim o ”binecuvântare” pentru toți. Există o diferență uriașă între cel care aduce altora viață, întinzându-și mâna pentru a-i salva, și cel care aduce moarte, privându-l pe celălalt de ajutorul de care are nevoie pentru a supraviețui!”.

Rugăciunea și vocea conștiinței

Monseniorul Gallagher a amintit, de asemenea, ”că avem nevoie de o lumină superioară, care să ne ghideze în alegerile noastre și să ne ajute să le ducem la îndeplinire. Tocmai în rugăciune, care este alcătuită și din tăcere, trebuie să învățăm să auzim vocea conștiinței, care nu este o judecată arbitrară, ci vocea Domnului care răsună în sanctuarul interior al minții și al inimii. Cei care au apărat demnitatea umană, care au luptat împotriva dictaturilor, tiraniei și nedreptății, chiar dacă nu au împărtășit întotdeauna o credință creștină sau religioasă, au făcut acest lucru în numele conștiinței, recunoscând în ea acea voce superioară care indică calea cea dreaptă”.

În final, invitația secretarului pentru relațiile cu statele și organizațiile internaționale este aceea ”de a profita de perioada Postului Mare pentru a rămâne în tăcere și a intra în acest sanctuar interior al conștiinței, încredințându-ne Fecioarei tăcerii, căreia îi încredințăm și sănătatea papei și pacea lumii”.