Cardinalul Gambetti: O mare bucurie, Papa s-a întors acasă!
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
24 martie 2025 – Vatican News. ”O mare bucurie, papa s-a întors acasă și, dorim să-i mulțumim lui Dumnezeu, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria. Dragi frați și surori, suntem din nou adunați aici în rugăciune, uniți spiritual pentru iubitul nostru Sfânt Părinte, papa Francisc, pe care Biserica l-a așteptat cu mare încredere în această perioadă de boală. Fie ca întoarcerea sa acasă, aici la Vatican, în inima Bisericii, să fie un semn de speranță pentru toți cei care în acest moment înfruntă cu curaj și încredere ceasul suferinței”. Acestea sunt cuvintele cu care, cardinalul arhiparoh al bazilicii Sfântul Petru, Mauro Gambetti, a introdus duminică seară, 23 martie a.c., în piața Sfântul Petru, devoțiunea Sfântului Rozariu pentru sănătatea papei, care a fost externat în dimineața aceleași zile, de la Spitalul ”A.Gemelli”, după o lungă spitalizare, de peste o lună.
O rugăciune specială
Întâlnirea a avut loc în fiecare seară, începând cu 24 februarie a.c., pentru a cere harul însănătoșirii și recuperării Suveranului Pontif. ”În această seară, o rugăciune specială pentru revenirea acasă a Suveranului Pontif. Rugăciunea care l-a însoțit în această lună de neliniște, continuă și devine o implorare către Domnul pentru ca să-l binecuvânteze cu o recuperare rapidă și completă, dându-i puterea și sănătatea de a continua să conducă poporul lui Dumnezeu cu iubire, înțelepciune și vigoare”, a spus cardinalul Gambetti, care i-a invitat pe cei prezenți să mediteze împreună la misterele Sfântului Rozariu ”invocând mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, pentru ca ea să continue să îl sprijine pe pontiful nostru cu protecția sa maternă”.
Meditarea misterelor de slavă
În fața imaginii Preasfintei Fecioare Maria, ”Mater Ecclesiae”, aflată pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, vicarul general al Sanctității Sale a însoțit rugăciunea mariană, meditând misterele de slavă ale Sfântului Rozariu, în prezența cardinalilor, episcopilor, preoților, călugărilor, călugărițelor, membrilor Curiei Romane și ai Diecezei de Roma, precum și a sute de credincioși. După meditarea misterelor de slavă, în cea de-a treia duminică a Postului Mare, s-a invocat Litania Lauretană, fiind urmată de cântecul latin ”Salve Regina”. În final, Schola Cantorum a invocat, prin cântare, rugăciunea latină ”Oremus pro Pontifice”, pentru ca, ”Dumnezeu să-i dăruiască papei Francisc, viață și sănătate, să-l facă fericit pe pământ și să-l ferească de orice rău”.