Prima Predică din Postul Mare. Ancorați în Cristos, punctul de referință sigur al vieții noastre
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 21 martie 2025. Amintind că, la începutul acestui an jubiliar, am fost îndemnați "să privim la Cristos ca la ancora sigură și statornică în care speranța noastră nu se confundă", predicatorul Casei Pontificale a subliniat importanța măreției țelului la care suntem chemați – Cerul.
"Este o imagine plină de speranță" – a spus – "pe care Sfântul Părinte a transmis-o Bisericii, amintindu-ne că prin Botez suntem ancorați în Cristos, care a introdus umanitatea noastră în sanctuarul cerului, în fața Tatălui (cf. Evrei 6, 19), unde este mereu viu pentru a mijloci în favoarea noastră (cf. Evrei 7, 25)."
Oprindu-se asupra acestei perspective foarte liniștitoare, părintele Pasolini a reliefat necesitatea de a fi conștienți că, pentru a rămâne intim uniți cu Cristos, nu numai în cuvinte, ci și în fapte și adevăr, trebuie să primim dinamismul convertirii la Evanghelie și să-l lăsăm pe Duhul Sfânt să redefinească contururile și limitele umanității noastre. Această înrădăcinare în Cristos – a adăugat – în care are loc o abandonare docilă în fața acțiunii Duhului Sfânt, este un proces cu un final departe de a fi preconizat, care necesită capacitatea de a rămâne statornici și neclintiți în speranța pe care ne-o oferă Evanghelia.
Predicatorul a atras atenția asupra tentațieI constante, prezentă în Biserică, de a căuta cuvinte mai ușoare și mai imediate decât cele oferite de Evanghelie, îndepărtându-ne astfel de singurul fundament, care este Cristos. "Însă" – a evidențiat – "viața sa este cea mai extraordinară manifestare a ceea ce poate deveni umanitatea noastră atunci când se lasă ghidată de logica lui Dumnezeu", amintind totodată că acest lucru "implică o continuă convertire a modului nostru de gândire, atât cu privire la ceea ce suntem, cât și la ceea ce harul ne cheamă să devenim". "Din acest motiv" – a precizat părintele Pasolini – "în meditațiile din acest Post Mare, vom încerca să ne situăm ca ucenici ai lui Isus, dornici să învățăm din modul său de viață ce atitudini sunt esențiale pentru a călători împreună spre o viață nouă și veșnică".
Primul moment din viața lui Cristos asupra căruia s-a oprit predicatorul Casei Pontificale în prima Predică din Postul Mare a Anului Jubiliar este Botezul lui Isus, "un eveniment care marchează începutul misiunii sale și îi dezvăluie sensul profund".
Botezul lui Cristos nu este doar un eveniment din viața lui Isus, ci un semn care luminează calea fiecărui credincios, arătând anumite comportamente existențiale pe care și noi suntem chemați să ni le însușim – a explicat părintele Pasolini, amintind că întreaga viață a lui Isus a fost marcată de logica grijii față de aproapele și modelată de un stil în care chipul celuilalt primează în fața oricărei reguli sau principii abstracte, Isus acordând întotdeauna prioritate oricărei persoane aflată în situație de fragilitate, suferință sau păcat.
"Marea veste a Evangheliei" – a evidențiat – "este tocmai aceasta: chiar înainte de a împlini lucrări extraordinare, Fiul lui Dumnezeu a început să salveze lumea pur și simplu fiind cu noi, împărtășind experiențele noastre, lăsându-se atins de evenimentele istoriei umane. Mântuirea lui Dumnezeu nu este impusă prin schimbarea imediată a lucrurilor, ci este oferită ca o întâlnire care generează speranță, un parcurs răbdător în care iubirea se dezvăluie în gesturile cele mai simple și mai concrete ale vieții de zi cu zi. Găsim o confirmare a acestui mod de a se prezenta, fără a se impune, în scena botezului lui Isus, un eveniment care începe în mod solemn și inaugural slujirea sa publică."
Oprindu-se asupra unei aparente pasivități a lui Cristos la botezul său, părintele Pasolini a pus în lumină necesitate de a înțelege "o anumită acțiune a lui Dumnezeu, în care se manifestă una dintre cele mai singulare trăsături ale capacității sale de a iubi". "De obicei, ne gândim că a iubi înseamnă a-l iubi pe celălalt, explicitând acest sentiment printr-un anumit gest simbolic. Dar a iubi înseamnă – poate chiar în mod și mai profund – a dori binele celuilalt. În această ultimă perspectivă, acțiunile care au cele mai mari șanse să îl liniștească pe celălalt nu sunt cele care evidențiază generozitatea noastră, ci cele care îl ajută să nu se mai simtă inadecvat și marginalizat".
În prima parte a Predicii – intitulată "A da precedența" – predicatorul a făcut referire la ceea ce Isus a acordat precedență, în timpul vieții publice, amintind că Mântuitorul și-a început slujirea de vindecare și salvare de jos, "din apele umanității noastre fragile", Isus dorind "să pună compasiunea ca piatră de temelie a unei umanități radical noi".
"Trecerea prin încercare" este cel de-al doilea aspect asupra căruia s-a oprit predicatorul Casei Pontificale în prima Predică din Postul Mare 2025. "De multe ori" – a spus părintele Pasolini – "ne aflăm în situația de a lua decizii pentru care nu știm cum să plătim prețul, încercăm să luăm poziții pe care apoi nu suntem în stare să le menținem. Motivul este foarte simplu: credem că putem concura, fără antrenament, vrem să gustăm din fructe evitând procesul lent de maturizare. Nu suntem pregătiți să acceptăm crucea ca pe un moment de autentificare a dorinței noastre de a îmbrățișa o mare iubire. În rugăciunea "Tatăl nostru", Isus îi învață pe discipolii din toate timpurile să încheie fiecare rugăciune autentică cu curajul de a-i cere lui Dumnezeu nu să ne scutească de momentele de încercare, necesare pentru a ne face capabili de fidelitate și profunzime (...), ci să ne asigure doar posibilitatea de a nu ne pierde ("izbăvește-ne de rău"). Căci ne pierdem nu atunci când suferim, ci atunci când renunțăm să acceptăm consecințele alegerilor pe care le-am făcut."
Încrederea de care trebuie să rămânem legați a fost cel de-al treilea punct al primei Predici din Postul Mare, preotul capucin evidențiind necesitatea de a ne converti, adică de a depăși un anumit mod de a gândi și de a evalua lucrurile, "care este încă prea concentrat pe simțurile, așteptările și obiceiurile noastre". "Este necesar să ne îndepărtăm de tristețe și resemnare, să ne dăm seama că, în timp ce noi încă suferim, plângem și bâjbâim în întuneric, Dumnezeu a făcut ceva ce nu ne puteam imagina: a venit să locuiască printre noi. Vestea este minunată, dar greu de crezut. Este ca o mare vastă și primitoare, în care trebuie să ne scufundăm cu calm și să rămânem, învățând, cu încredere, să o traversăm" – a spus predicatorul Casei Pontificale în prima Predică din Postul Mare 2025, ținută vineri, 21 martie, în cursul dimineții, în Aula Paul al VI-lea din Vatican.
În încheiere, a subliniat: "În acest Post Mare din Anului Sfânt Jubiliar suntem chemați să rămânem ancorați în Cristos, siguri fiind că găsim în el un punct de referință ferm și sigur pentru viața noastră. Semnul concret al aderării noastre la această speranță este trecerea Porții Sfinte, un gest care ne îndeamnă pătrundem continuu în misterul vieții lui Isus."
