Etern, nu nemuritor. A șaptea meditație la Exercițiile spirituale din Vatican
Cetatea Vaticanului
Vatican News – 12 martie 2025. Oprindu-se asupra epocii noastre, prelatul a evidențiat cum aceasta a generat o iluzie a nemuririi, alimentată de progres și bunăstare, care ne determină să ignorăm limitele condiției umane. Chiar și Biserica, uneori, se luptă să se redimensioneze pentru a oferi o mărturie credibilă a Împărăției lui Dumnezeu.
Cu privire la această reprimare a morții – care se manifestă nu doar prin incapacitatea de a trăi cu seninătate, în așteptare, ci și printr-o obsesie a hiperactivității și a prezenței constante pe numeroasele fronturi, în care realitatea apasă asupra noastră, predicatorul Casei Pontificale a reliefat că teama de moarte a făcut dificilă confruntarea cu alegeri definitive, încurajând dezangajarea și iluzia de a putea revoca întotdeauna deciziile luate.
Cu referire la societatea contemporană care a șters ritualurile și cuvintele necesare pentru a înfrunta trecerea prin moarte cu înțeles și curaj, prelatul a observat că, în prezent, moartea este adesea redusă la un spectacol mediatic sau la o chestiune tehnică a științei medicale. Această îndepărtare de conceptul de moarte ne împiedică să înțelegem sensul profund al vieții și al speranței creștine – a mai spus – amintind că sfântul Francisc de Assisi, numind-o sora moarte, oferă o alternativă radicală: acceptarea unui sfârșit uman ca parte a unei căi care duce la eternitate.
Părintele Pasolini s-a referit, în cadrul celei de-a șaptea meditații, și la păcat, înțeles ca utilizare nereușită a libertății, care își are adesea originea în încercarea de a scăpa de precaritatea vieții. Cu toate acestea – a continuat – singurul antidot adevărat este iubirea, trăită într-un mod concret și profund, după cum dau mărturie cuvintele sfântului Ioan: Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că ne iubim frații și surorile (cf 1In 3,14). A iubi până la capăt înseamnă să accepți limitarea și să o transformi într-o oportunitate de a te dărui fără rezerve.
Cristos nu a eliminat moartea, ci a trecut prin ea pentru a ne arăta că aceasta poate fi locuită și transfigurată. Întruparea nu este doar un răspuns la păcat, ci un gest radical de iubire prin care Dumnezeu s-a implicat în existența noastră.
Evanghelia după Marcu subliniază paradoxul unui Dumnezeu care salvează prin cruce, revelându-ne că, deși suntem veșnici, nu suntem nemuritori.
Amintind că sfântul apostol Paul îi avertizează pe galateni cu privire la riscul de a reveni mai degrabă la o credință bazată pe frică și lege, decât pe încrederea în darul gratuit al lui Dumnezeu, predicatorul Casei Pontificale a subliniat că evanghelistul Ioan îndeamnă la discernerea spiritelor, recunoscând întruparea nu ca pe o idee, ci ca pe un mod concret de a experimenta realitatea. Întruparea ne cere să rămânem statornici în încrederea noastră că realitatea, în ciuda dificultăților sale, este locul Împărăției lui Dumnezeu.
A trăi ca fii ai lui Dumnezeu și ca frați și surori între noi este o alegere care trebuie reînnoită în fiecare zi, cu certitudinea că iubirea până la capăt nu numai că este posibilă, dar a fost deja mărturisită de atâtea generații de bărbați și femei. Și noi putem cânta acest cântec al iubirii cu viețile noastre – a mai spus părintele Roberto Pasolini, predicatorul Casei Pontificale, în cea de-a șaptea meditație la Exercițiile spirituale din Vatican, de miercuri după-amiază.
