La Roma, în Anul Speranței. Studenți de la ASE, în vizită la Radio Vatican [Audio]
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
24 martie 2025 – Vatican News. ”Speranța se simte, e greu de definit”. ”Pentru mine, speranța înseamnă a crede în viitor”. Aflați săptămâna trecută la Roma pentru un program ”Erasmus”, mai mulți masteranzi de la Academia de Studii Economice din București au avut o vizită de studiu la Departamentul pentru comunicare al Sfântului Scaun.
După întâlnirea cu prefectul Departamentului, Paolo Ruffini, Redacția Română a stat de vorbă, pentru primele impresii, cu Dalia Bologan, director de programe MBA (Master in Business Administration) pentru industrii creative și culturale din cadrul Facultății de Business (Bucharest Business School – ASE), și cu Silvia Bordeianu, masterand în anul I.
La desfășurarea activităților de studiu au luat parte studenți din anul I și anul II, efectuând o călătorie de studiu de cinci zile la Roma, co-finanțată de ”Erasmus”.
În scurtul și improvizatul interviu, am întrebat-o pe Dalia Bologan cu privire la reacțiile studenților care au venit la Roma. La diferitele vizite, organizatorul programului a spus că s-a căutat ”oferirea de perspective din mai multe domenii”. Din agenda vizitei de studiu nu a lipsit institutul cultural român ”Accademia di Romania”, nici analiza îmbinării dintre Inteligența Artificială și creativitatea umană.
La rândul său, masteranda Silvia Bordeianu, ne-a salutat cu ”Lăudat să fie Isus” și ”Bună ziua”. ”Pentru mine, catolică fiind”, ne-a mărturisit Silvia, ”această experiență Erasmus îmbină utilul și plăcutul. Am mai fost la Roma, dar acum, cu Facultatea, descoperim mai intens tot ceea ce ține de partea culturală, dar și de partea ecleziastică. Este o combinație care, mai ales în perioada Postului, îmi face bine”.
Vizita masteranzilor la Roma s-a desfășurat într-un timp deloc obișnuit. Este Anul Jubiliar, dedicat speranței. De aici, întrebarea ”Ce este speranța pentru voi?”. ”Este un cuvânt greu de definit”, ne-a răspuns Dalia Bologan. ”Cred că în primul rând speranța se simte: este o emoție, o dorință de a continua și a merge mai departe orice ar fi. Ține și de adaptabilitate. E un cuvânt pe care, sincer, îmi este teamă să-l definesc. Da, am speranță, căci altfel n-aș mai conduce acest program MBA, care este o provocare”. ”Speranța”, ne-a răspuns Silvia Bordeianu la întrebarea noastră, ”aș putea să o traduc prin a crede în viitor. Sper ca fiecare să vadă și să înțeleagă aceste cuvinte: credința și viitorul”.
Aici, conversația cu Dalia Bologan și Silvia Bordeianu, de la ASE București: