VATICAN-POPE-CONSISTORY VATICAN-POPE-CONSISTORY 

Cardinali de frontieră pentru dialog şi misiune: editorial de Andrea Tornielli

"Şi noul consistoriu anunţat de papa Francisc urmează linia includerii în colegiul cardinalilor a episcopilor din Bisericile misionare", scrie directorul editorial Andrea Tornielii într-un articol de fond dedicat consistoriului pentru crearea de noi cardinali, care va avea loc în data de 5 octombrie. Anunţul a fost făcut de papa Francisc duminică, 1 septembrie, la rugăciunea "Angelus".
Cardinali de frontieră pentru dialog şi misiune: editorial de Andrea Tornielli

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaş

2 septembrie 2019 – Vatican News. «Nu va avea loc în noiembrie, în solemnitatea Cristos Regele Universului. Consistoriul pentru crearea de noi cardinali a fost anticipat pentru data de 5 octombrie, în ajunul inaugurării Sinodului episcopilor pentru Amazonia. Acesta este anunţul surpriză făcut de papa Francisc la rugăciunea Angelus de duminică, 1 septembrie, prezentând lista celor 13 noi cardinali, care urmează să fie creaţi, opt dintre ei aparţinând ordinelor religioase misionare.» Astfel îşi începe Andrea Tornielli editorialul privind crearea viitorilor cardinali.

Scrie Andrea Tornielli în continuarea editorialului: «Văzând lista noilor cardinali (zece cu vârste sub 80 de ani, aşadar electori în caz de un conclav, iar alţi trei cu vârste de peste optzeci de ani, deci fără drept de vot), apare evidentă fidelitatea faţă de calea urmată de papa Francisc încă de la începutul pontificatului său: cea a preferării oamenilor Bisericii din dieceze de frontieră, dincolo de schemele şi de tradiţiile consolidate.»
Şi, continuă articolul de fond:
«Primesc bereta de cardinali, de culoarea roşie, care simbolizează disponibilitatea de a-şi vărsa sângele şi de a-şi da propria viaţă pentru fidelitatea faţă de Evanghelie în unitate cu episcopul Romei trei prelaţi din curia romană: președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul interreligios, mons. Miguel Angel Ayuso Guixot, combonian spaniol, numit la conducerea departamentului în luna mai, activ în prima linie în dialogul cu islamul şi cu alte religii; José Tolentino Medonça, portughez, de mai bine de un an arhivar arhivar și bibliotecar al Sfintei Romane Biserici; părintele Michael Czerny, iezuit născut în Cehoslovacia, dar care s-a format în Canada şi în Statele Unite, subsecretar al Secției Migranți a Departamentului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale. Printre numirile curiale, aceasta este cu siguranţă cea mai inovatoare. Dincolo de eforturile în favoare migranţilor şi a refugiaţilor, Czerny va avea un rol cheie de secretar special în cadrul următorului Sinod pentru regiunea Amazonia.

Dintre cei zece noi cardinali electori, doi sunt episcopi diecezani în Europa, unul este arhiepiscop de Luxemburg – Jean-Claude Höllerich, iezuit, care a trăit mulţi ani în Japonia şi italianul Matteo Zuppi. Doi sunt latinoamericani: cubanezul Juan de la Caridad Garcia Rodriguez şi guatemalezul Alvaro Leonel Ramazzini Imeri. Doi sunt episcopi în Africa: Fridolin Ambongo Besungu, arhiepiscop de Kinshasa, în Republica Democratică Congo, salezianul de origini spaniole Cristóbal López Romero, arhiepiscop de Rabat, în Maroc. În fine, unul are origini asiatice: Ignatius Suharyo Hardjoatmodjo, arhiepiscop de Jakarta, în Indonezia.
Şi cei cu vârste de peste 80 de ani pe care papa Francisc a dorit să-i includă în colegiul cardinalilor, confirmă perspectiva pontificatului: în afară de episcopul englez Michael Louis Fitzgerald, din congregaţia Părinţilor Albi, angajat timp de mulţi ani în dialogul interreligios şi, în ultimii ani ai slujirii sale, activ la nunţiatura apostolică din Egipt, primesc bereta roşie Sigitas Tamkevičius, iezuit arhiepiscop emerit de Kaunas în Lituania şi Eugenio Dal Corso, din congregaţia Slujitorii Săraci ai Providenţei Divine, născut lângă Verona, în Italia, episcop emerit de Benguela, în Angola.
Consistoriul din 5 octombrie este al şaselea consistoriu pentru crearea de noi cardinali şi este celebrat de papa Francisc. Precedentele consistorii au avut loc la 22 februarie 2014, la 14 februarie 2015, la 19 noiembrie 2016, la 28 iunie 2017 şi la 28 iunie 2018.»
 

02 septembrie 2019, 10:40